"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

joi, 31 decembrie 2009

An nou fericit!


Celine Dion - another year has gone
Asculta mai multe audio Muzica



un` se duc când se duc anii ?

.

gânduri.speranţe.visuri.iluzii.idei.planuri.entuziasm.emoţie.sentiment.
le semăn pe toate în anul ce vine.

Să avem cu toţii recoltă frumoasă ! 8->

marți, 29 decembrie 2009

amurg

mă trezesc cu genele întretăiate de dungi indigo şi cearcăne înfipte în piept. îmi vine să urlu în clocot şi să suflu spume. îmi recapăt echilibrul scălămbăielilor şi îmi vine pe moment o idee revelatoare.

uite,îţi propun un târg: tu-ţi iei gândul de la mine şi eu sufletul de la tine. :)


dor mărunt.
te caut pe tine,dar
nici eu nu ştiu unde sunt.


îmi înserez mâinile şi le tratez apoi în cafea tare,n-au voie să doarmă.nu încă.
ochii mi-i împăunez în scobitori roşii,iar genelor le trag codiţa spre colţuri...văd dublu şi cu toate astea când mă uit la mine mă văd tot singură.






Coldplay - Clocks
Asculta mai multe audio Muzica

duminică, 27 decembrie 2009

wuthering heights


Oamenii coleţionează scoici,nu-I aşa? Dau banii pe ele şi le pun pe pervazul ferestrei. Alţi oameni le admiră. Am văzut ceva scoici celebre la viaţa mea şi am suflat în cochiliile goale ale multor altora.Acolo unde am lăsat fisuri prea adânci pentru a putea fi reparate,proprietarii au întors pur şi simplu partea strcată către umbră”( scris pe trup. Jeanette Winterson)




mi-au fost smulse malurile din rădăcini

şi mi-au secat privirile...

mă zbat pe uscat

şi-mi înfig aripile în gânduri..

îmi simt coastele cum cedează şi curg,

le implor bătăi de inimă în locul celor de cap.

dar ei nu înţeleg,

ei mă lovesc cu prăpăstii şi tavane joase.



iar tu...

tu îmi semeni din ce în ce mai tare

c-un schelet de fericire rece...

îţi strâng braţele moarte,

împreunându-le în îmbrăţişări,

apoi suflu pe ele cu iubirea mea

şi le dau căldură-

atunci se topesc şi-mi intră în piele...


uite aşa ajung eu să mă strivesc singură.



photo: -by mistake

-model:me





sâmbătă, 26 decembrie 2009

te las fără.

nu pot ţine minte numele de străzi. pe mine trebuie să mă conducă cineva sau să-mi dea repere...îmi trebuie mâini care să mă ţină şi să mă plimbe.
nu poti să îmi spui :du-te pe strada X că mai mult ca sigur mă vei pierde...mă debusolez şi mă rătăcesc...
şi am stat eu bine şi m-am gândit(mi-a luat mult timp chestia asta) şi am ajuns la concluzia că aş putea să te fac şi pe tine o stradă... ai putea să duci oriunde,numai în viitorul meu nu. ai putea să ocoleşti cu desăvârşire partea aia de inimă unde ai locuit până nu demult...nu ai avea case şi paşi care să te mai cotrobăie prin trotuare, nici flori nu aş planta pe mijloc,nu mai poţi avea gust de primăvară...te-aş întortochea prin toate deşerturile şi te-aş conduce spre o prăpastie:a uitării. Numele tău ar fi Iubire şi desigur nu l-aş putea ţine minte...

vineri, 25 decembrie 2009

zori de Crăciun


o arie digitală de câţiva centimetri pătraţi împotmolită în mesaje . (aş fi preferat să rup la plicuri de felicitări primitive)
nume.urări.gesturi.( aş spune şi nămeţi de clişee şi copii indigo)
hârtie colorată ruptă în bucăţele.miros de haine noi şi portocale.surprize.
străzi lungi.oameni puţini.(de dimineaţă)
lumânări.colinde.linişte.credinţă.

iubire.zâmbete.suflete.
părinţi,copii,bunici.
mese obosite şi burţi anxioase. ochi iresponasbili ce se lasă furaţi.

tihnă.linişte. poate plictiseală...
gânduri.sentimente.stări.
simboluri vs nimcuri.
lipsă de regrete. poate melanocolie... niscai lapoviţă de amintiri.

culori.becuri.aburi.neguri.furnicar iernatic de lume.(seara)

întrebări.lipsă de răspunsuri.contabilitate. "un om care mă aşteptam să îmi spună Crăciun Fericit plus acelaşi om care nu mi-a spus fac 0"

rezumat. puncte.(în număr de 3)



ps: dar tu? tu unde eşti? de ce lipseşti din enumerare?


photo: - by me
-model: my cousin

miercuri, 23 decembrie 2009

hmm..bănuiesc că vine într-adevăr Crăciunul.


E oare Crăciunul? A ce miroase şi cum se aude? Cum să-l pipăi,cum să-l gust? Cum să-l determin să-mi sară în ochi? Nu îl mai simt. De ce oare?

Poate că ne mor poveştile şi ne mor idolii,farmecul se şterge şi timpul ne dilată simţămintele, poate că miile de instalaţii electrice ne pârjolesc irişii înfloriţi şi ne orbesc,poate că ar trebui să ne aprindem în loc sufletele... poate că în loc de brad ar trebui să ne împodobim inimile cu gânduri bune,speranţe,credinţă,iubire...poate că în loc să gătim zeci de feluri de mâncare,am facem mai bine să gătim simţurile...poate ar fi cu mult mai frumos ca înainte să dăm "play" la un colind,să ne auzim propriul cântec şi să nu-i mai diminuăm volumul...poate că trebuie să dăm înainte de a aştepta în zadar să primim.
Şi, după ce am face toate astea,abia apoi să ne apucăm de modelat ceea ce e material,abia apoi să ne preocupe toată zarva asta maniacă a pregătirilor.



Pentru nenea Moş Crăciun...ce pot să-i zic? A fost dulce şi bun atunci când îl iubeam mai mult ca pe bunicu` şi acum are farmec doar când mai mint de dragul copiilor din jurul meu cărora nu vreau să le sparg globul de sticlă în care trăiesc. Nu am cum să mai cred în Moş Crăciun,sincer. Însă cred în noi,în oameni...cred că noi putem fi cei mai darnici şi cei mai buni,cu condiţia să conştientizăm că avem în jur o mulţime de inimii care aşteaptă un gest mic,mărunţel,dar semnificativ din partea noastră.



Urări? Numai de bine. Altceva nu mai adaug pentru că aş intra într-un ocean de clişee. Strânge-ţi-i pe cei dragi vouă tare lângă voi şi nu le daţi drumul! Căldura vine din noi,orice zâmbet e o flacără aprinsă!

luni, 21 decembrie 2009

aproape peste opus.


buzele tale îmi ning cu săruturi
de la vârful degetelor până
la coapsa plină de gânduri...


Senzaţia accelerată de cădere într-un gol atât de voluptos ca cel al iubirii e incomparabil mai dulce ca oricare alta.

îmi închipui doar
cum ar fi să te am
şi-mi umplu foaia
cu calcule imaginare.
de fapt, slabe şanse
ca această ecuaţie
să aibă soluţii reale.

Incredibilă e doar dorinţa acută de tangibilitate a celui mai apropiat por al fiinţei iubite.


îmi scrii cu peniţe din pian,
cu cerneală de magnolii
şi praf curat de mangan,
iar plânsul strâmb al viorii
îmi şterge pe geam
tristeţea ninsorii.
îmi scrii ca să simt,
îmi scrii pe piele apăsat,
lent,aiuristic,dar succint
cu îngeri care mint
şi răcori care ard...


Fluxul continuu al timpului şi conglomeratul de molecule de oxigen ce se strâng între două trupuri de jar,nu fac decât să reinventeze o nouă lege a atracţiei universale.


cum să ignor,chiar nu pot ignora,
cum să tac un întreg vulcan?
îmi vine să ţip frenetic lipsa ta
şi iarăşi mă-ntreb:
cum ar fi să te am?

duminică, 20 decembrie 2009

că papucii mei dansează...

ce mai e nou?

urşii albi dansează kabuki în mintea mea.
fulgii se destrăbălează pe ritmuri de jabisen.
frigul dospeşte intrigi pentru pielea mea sensibilă la intemperii sentimentale.

hmm:-?
Zâna Zorilor îşi pierde din imunitate şi se lasă înamiezăzită de un Motan Descălţat.
Visele se nasc pe pupila deschisă la maxim şi mor în perne suflecate pân` la colţuri.
Cuvintele pleacă de pe buze şi se ghemuiesc în pavilionul urechii lui,de acolo nu mai ştiu cum să răzbească.


Am în inimă un cuptor...acel iulie peren de care nu scap...şi coc în el sentimente la sub de 0 cu multe grade.
Îmi postesc gândurile de toţi acEI de care nu mai vreau să ştiu şi mă îmbăt cu sake de ninsoare,e ameţitoare lumina nopţilor îngălbenite brusc de sute de sori artificiali.


Dacă se face primăvară să mă anunţe cineva!

miercuri, 16 decembrie 2009

fericire...


"un lucru mic,un pitic care dansează"

"fericire-i o sticla de vin,
fericire e cerul senin,
intr-o zi in care ai hotarat
sa alergi pe camp...
fericire-i cand puiul de om
vrea in brate si moare de somn
fericire-i cand frunzele cad
la un picnic in parc...
fericire e cand iti-amintesti
cat de fericit esti cand iubesti"



fericirea-i o zi de iarnă în care te pierzi în marea de alb.
fericirea-i atunci când uiţi că ţi-e frig şi ţi-e mai degrabă cald.
fericirea-i atunci când mii de braţe îngheţate te cuprind.
fericirea-i atunci când oamenii îţi spun tot ce simt.



fericirea-i atunci când nu eziţi să vorbeşti,să verşi focul din tine în gerul de-afară.
fericire sunt aburii sufletelor ce zâmbesc.
fericire-i atunci când te-ntorci înapoi şi te scuturi de zăpadă în privirile celui care te aşteaptă.
fericirea-i atunci când mergi pe drum şi ai vrea să ajungi oriunde.
fericire e când "scoţi limba la ceas".
fericire e atunci când fulgii pică şi aminitile se cern.


fericirea-i în definitiv şi un fermoar stricat care intenţionat se închide doar de mâna ta.
fericirea mea de azi e scrisă sub formă trigonomoterică.







Vama Veche - fericire
Asculta mai multe audio Muzica

marți, 15 decembrie 2009

pentru că. reply to...

  • Pentru că nu te uit nici eu.
  • Pentru că da- "the rest we`ll find out..."
  • Pentru că îmbăţişarea ta de azi o să-mi ţină de cald toată iarna de anotimpuri pe care le petrec fără tine.
  • Pentru că o să fiu în toate rândurile şi paginile pe care o să-ţi verşi privirea albastră.
  • Pentru că o să ne întâlnim mereu undeva mai departe de puncte,de semne de exclamare sau întrebare.
  • Pentru că o să ne vorbim pe aceeaşi margine de lume a universului pe care ni l-am conturat.
  • Pentru că eşti şi îmi vei fi în continuare ceea ce mi-ai fost...
  • Pentru că eşti TU şi nimeni altul.
  • Pentru că am să te aştept oricât şi de aia te rog să te grăbeşti!
  • Pentru că nu vei ştii ce înseamnă bizanteriile mele grafice scrise la subsol.
  • Pentru că ziua în care ne vom lămurii va însemna ceva.
  • Pentru că puţini ştiu şi mai puţini înţeleg.
  • Pentru că poate nici noi nu înţelegem foarte bine ce se întâmplă.
  • Pentru că vinul nostru de vară e pus la păstrare şi-l vom sorbii într-o zi cu nesaţ...
  • ...
  • Pentru că...













Summer Wine
Asculta mai multe audio Muzica

luni, 14 decembrie 2009

ah.


bună aş fi de veronică,
iar tu de eminescu...
ţi-aş fugi printre versuri
şi ţi-aş vărsa jar pe foi,
te-aş împinge pe rime
şi-ai cădea în noroi,
te-aş chema până la mine
şi-ai pleca înapoi
cu buza umflată
de atâta iubire,
cu mintea turbată
de gelozie,
cu braţele goale
şi pline de eu,
cu opiumul gând
de a mă cere mereu.



duminică, 13 decembrie 2009

"şi-apusul meu e totuşi răsărit"

Jos? Nicidecum. Sus,foarte sus-acolo mi-e locul şi până când dau de el,până când îl ajung,până când îi pipăi descheieturile albastre,până când îl sorb,până când îl îngrădesc,până când îl domesticesc,pâna una,până mai alta,aştept,aici,pe aproape,în umbră,în noapte,la încheieturi de gând,la intersecţii de visuri,în ţărână de ploi,aştept ca din fiecare tine,din fiecare el,din fiecare voi să-mi clădesc eul de sine şi să-mi încheg carapacea nicidecum opacă,oarecum transparentă ...

Nu e nimic pierdut,doar neobţinut...!




PS:the winner doesn`t take all!



strange
Asculta mai multe audio Muzica

lângă foc de iarnă...


dimineţile îmi scapă printre degete.
mai nou fumez fulgi
în foi de scorţişoară...
mă umplu de fum şi îi îndes în sân...
de acolo mi se hrănesc toate povestile

şi-ncep să-şi facă drum...


mă închipui bătrână şi iernită pe tâmple,

cu vertebre nămeţi şi mâini tremurânde,
mi-apar ochi curioşi de viitori nepoţi,
mă văd aşa gângavă

adunându-i pe toţi...

mă aud vorbindu-le de tine

începând aşa:
A FOST ODATĂ IUBIRE...



Ducu Bertzi - Si De ar Fi
Asculta mai multe audio Muzica

sâmbătă, 12 decembrie 2009

înnodată în zăpadă.


ninge basmatic cu ochi de semilună pătrată,
ninge imaculat de straniu pentru un decembrie cald,
ninge strâmb peste frunte,tăcut peste pleoapă,
îmi ninge pe muchii de cuţit şi lamele taie şi ard...

ninge cu înverşunare şi cu ritm insomniac,
ninge cu ceruri fărâmiţate de iubiri reci,
îmi ning toate sunetele ce ţipă când tac,
îmi ninge pe rupte când ştiu că iar pleci...

ning străzile goale şi-necate în iarnă zurlie,
ning inocent zâmbetele copiilor şi se fac fulgi,
ninge a tine cu de-a-ntregul peste mine,
mă îngropi în zăpadă,mă legi şi mă strângi...






Florin Chilian-Pasaport pentru suflet
Asculta mai multe audio Muzica

marți, 8 decembrie 2009

tentativă.provocare.rezultat.

" imi parea rau pentru ceea ce aveam de facut.pentru ceea ce stiam ca se va intampla.dar,trebuia sa o fac.I-am vazut silueta minunata strecurandu-se la cativa metri de locul in care stateam ascuns,protejat de intuneric.Ce frumoasa era...Am strans cu putere cutitul in mana,dorindu-mi sa fiu,oriunde in alta parte si,numai acolo,nu.Chiar si in iad...dar,ce prostii spun...sunt in iad,pregatit sa fac ceva ce numai in iad este acceptat.M-am strecurat usor,in spatele ei,ascunzandu-ma dupa cate un zid.Trebuie sa o fac...,mi-am spus si,cand am fost in spatele ei,am ridicat cutitul sa i-l infig in ceafa.Brusc,s-a intors si arborand un zambet angelic,m-a intrebat:--hei,vrei sa ma inviti la o cafea?"

atunci mi-am spus în sinea mea"nu eşti în stare de aşa ceva,nu poţi,e mai presus decât tine...". Faptul că mă privea atât de senin şi deloc cu teamă mă făcea să-mi simt brusc toate intenţiile amorţite undeva prin vertebre şi incapabile să devină fapte...Stăteam în faţa celei mai minunate făpturi şi mă întrebam ce fel de vrajă ciudată sau tehnică de imobilizare foloseşte ca să mă trântească la pământ în halul ăla fără nici măcar a mă atinge - da...nu ştiam pe atunci că i se spune dragoste.

-Morţii tac,dar criminalii pot vorbi...nu am dreptul nici măcar la atât?
-Ce faci?Ar trebui să ţipi...sau să fugi...nu te aperi?
-Da...interesante alternative.Adevărul e că aş şi avea unde fugi în pustiul ăsta şi tu nici măcar nu m-ai putea ajunge şi toată ţipenia de om m-ar auzi când aş ţipa. Propune şi tu variante rezonabile!
-Ştii, ai cam mult curaj şi demnitate pentru un om care îşi găseşte sfârşitul aşa.
-Tu chiar crezi că sfârşitul meu e ăsta?

Aşdar mă simţea...îşi dădea seama cum incertitudinea mă cuprinde şi îmi înceţoşează mişcările.Nu puteam pricepe ce are în cap şi ce poate urma în secunda imediat următoare...cum se va termina totul.

-Tu de fapt ce ai de gând? o întreb aproape bâlbâindu-mă,de parcă eu aş fi fost cel care urma să fie ucis.

-Hmm, vezi tu...am aşa o curiozitate probabil morbidă înainte să îmi cedez duhul în mâinile tale,e simplu:vreau să aflu cum de a ezitat în ultima clipă lama acestui cuţit îndelung ascuţită să verse sângele meu...şi mai vreau să ştiu, desigur ,cât aş mai putea-o întârzia.

Modulaţiile vocii ei,felul în care mă privea şi în care mă încercau ochii săi aprinşi din cap până în picioare de parcă ar fi vrut să afle în ce punct să apese ca să doară sau ca să mă fac să tresar, siguranţa buzelor roşii stins atunci când închegau cuvinte şi mai ales trupul ei ferm stabilit în asfaltul umed,toate astea mă dădeau peste cap şi îmi simţeam slăbiciunile,de care nu avusesem habar până atunci, prinse în capcană. Mi-era clar...:ea nu urma să fie victima mea,ci partenera mea în crimă.


. . .








luni, 7 decembrie 2009

O VIaţă...

dacă ai nişte aţă
legăm două vorbe
şi coasem o viaţă...

dacă ai nişte plastic
facem un peisaj perfect,
dar fantastic...

dacă mai spui poveşti
îţi răspund cine sunt
şi-ţi arăt cine-mi eşti!

dacă îmi dai cuvinte,
îţi desenez o iarnă
şi-ţi strig tot ce simte.

dacă îmi dai un ceai
îţi sorb tot ce îmi spui
şi tot ce nu-mi dai...

dacă îmi mai dai o carte,
o citesc,joc totul pe ea
şi o dau mai departe...

duminică, 6 decembrie 2009

dorinţa pentru moşu`

Deschide o fereastra,te rog!
Vreau sa respir aerul curat al gândurilor tale,
Vreau sa gust lumina rasaritului tau.
Elibereaza-ti aripile
Ca sa mai cred în îngeri
Si spune-mi povesti ca sa adorm
Zâmbind
Ca un copil,
În poala ta.


Trece-ti mâna prin parul meu,
Despica-mi visele în doua
Si-mpleteste-n sfoara destinele noastre!
Vreau sa ma catar asa, usor,
În raiul inimii tale.

Dă-mi un fulg ca să-ţi iau toată mâna
şi toată lumea
dacă se poate...
vreau s-o fac căuş şi leagăn
ca să dorm la noapte.

marți, 1 decembrie 2009

ghici ce?e iarnă.

o primă zi cu străzi deja "instalate" strategic să îţi aducă aminte că iarna sufletele devin de coca-cola şi aduc sărbătorile.
aburi clocotind şi obraji ce se roşesc din ce în ce mai tare de parcă ar fi încinşi de frig.
ceai de caramel sau simplu,lămpi aprinse şi nopţi vremelnice...să ne crească gurile cât mai mari ca să încapă toţi Moş Crăciunii de ciocolată ce stau momentan pe rafturile supermarketurilor!



e iarnă.e decembrie.e magie.


declar luna cadourilor deschisă cu acest simpatic şi brav soldăţel de plumb(home made).


mulţumesc suflet pereche>:D<

îmi miroase din prima a fulgi de vată
şi-a dragoste de om de zăpadă

şi ştiu că în iarna asta
vreau
să fiu o şină

de patină.


vreau să scârţîi şi să îngheţ,

vreau să ruginesc la fereşti,
vreau să văd cum încălzeşti

ceaiul în abur de felinar,
vreau să te văd cum urci pe cântar
şi te-ngrozeşti,
vreau să zâmbeşti

când iei o sanie şi cazi,

vreau să visezi că te arzi

cu poveşti în staniol

şi cu clinchet de brazi...



suflă-mi în gânduri şi-aprinde scânteie,

umblă pe vârfuri în palmele mele!

duminică, 29 noiembrie 2009

pe sfârşit de toamnă...


îmi vine să te plâng dar...
nu aşa în mod ordinar...
nu pot să te jelesc de moarte
când încă mi-eşti viu în amintiri
şi nu pot să dau la o parte
toate farmecele acelei iubiri...
nu pot decât să te plâng
aşa cum te-am şi iubit:
cu trup şi suflet şi cu gând,
în vis,în tăcere şi-n răsărit...
în răsărit continuu de veri,
în dans ambiguu de sori,
în multe clipe de plăceri
şi-n intercalări de culori...
te pot plânge cu lacrimi seci,
lacrimi care nu curg,
în care poţi să te îneci
doar dacă le înghiţi la rând...
şi plâng,plâng,plâng...în felul meu:
te plâng amarnic şi cu dor,
te plâng mai mereu,
dar niciodată în felul lor-
nu plâng ca cei ce se revarsă,
eu mă închid şi mă distrug,
eu plâng fără şansă,
plâng şi mă arunc.
plâng cu toamne sfâşiate,
plâng cu porii destupaţi,
plâng cu lanţuri legate
şi cu ochii sfărâmaţi...
plâng ca să-mi fie chin,
plâng că mi-eşti leac,
plâng că mi-eşti venin...

plâng ca nimeni să nu mă poată ajunge,
plâng că nu te mai pot plânge...

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

"să-ţi fie dor de mine-atât îţi doresc!" - Făt Frumos e plecat

şi pentru ce să ne mai întâlnim dacă nici nu ne mai cunoaştem?
pentru ce să mă apropii când oricum nu mă pot întoarce? ai cumva un tic tac să te pot recunoaşte? nu contează de care:simplu,de mentă sau lămâie...sau poate de inimă. Da,e posibil să te resimt dacă aroma sufletului tău e neschimbată şi mişcarea lui aceeaşi:tic-TAC.

mi-eşti timp,anotimp şi visare...
mi-eşti o toamnă sfârşită
şi-o iarnă întâmplătoare...

luni, 23 noiembrie 2009

mă faci să râd.

e zău? ai să poţi tu să mă faci să zâmbesc? şi o să te faci tu şerveţel parfumat şi o să-mi ştergi lacrimile? şi o să mă trezesc dimineaţa cu trandafirul roşu pe pernă? şi-ai să îmi aduci micul dejun la pat? şi nu o să mă laşi să fac nimic şi orice pas o să-l fac cu tine de mâna ca nu cumva să cad? şi o să mă ţii în braţe tot timpul? şi n-ai să pleci niciodată?o să uit cum e să te simţi singură printre o mulţime de oameni? şi nici nu o să simt ce e ăla dor? nu o să ştiu cum e să suferi, nu o să mai fiu în stare să vreau ce nu pot avea? o să primesc tot tot tot şi încă ceva? o să faci imposibilul şi numai lucruri memorabile?şi nu o să ştii să mă dezamăgeşti?şi o să mă faci să mă încred orbeşte în tine şi să-mi fie bine aşa?şi n-am să mai scriu lucruri triste? şi am să dorm nopţile?şi o să-mi veghezi somnul şi-o să mă acoperi când mi-e frig? şi n-am să mai cutreier aiurea străzile?o să mergem peste tot şi o să fim fericiţi? şi o să ştiu ce e iubirea adevărată? uau sună minunat,dar...
cine spui că eşti?
Făt-Frumos?
nu te cred.

duminică, 22 noiembrie 2009

o noiembrie furtunoasă de noapte



am tăiat din lună ca dintr-un măr galben.
i-am scos sâmburii ş i-am înghiţit,
apoi o jumătate am băgat-o în buzunarul drept
şi alta sub urechea stângă,
tu ai venit şi te-ai aşezat lângă
şi m-ai iubit
încet şi dement,
suflându-mi pe piept
cu noapte bună.
mi-ai scototcit auzul şi te-ai înfruptat,
te-ai înecat cu jumătatea de lună,
iar eu am plecat goală prin noapte,
cu buzunarul drept lipit de piele,
dar uitat descheiat
şi am găsit din nou
a doua jumătate de lună
ce-mi lumina mai departe
un drum pe o podea de nuiele
pe care alergam să nu prind rădăcini
ca nu cumva să mai dau rod
în grădina visurilor tale otrăvite
şi printre irişii tăi străini
în care-mi vedeam aminitirile toate
smulse şi uscate...





nu ştiu nici acum bine
dacă sunt om
sau sunt pom,
dacă noaptea dorm
sau plâng după tine...



însă ştiu sigur că dacă mi-ai frânt inima,mi-ai frânt crengile şi cerul la care n-or să mai poată ajunge.

vineri, 20 noiembrie 2009

între DANU şi Timp...


"şi da şi da. şi da şi nu. şi nu nu nu,în niciun caz. mă nu ştiu ,chiar nu ştiu...adică...da...de fapt nu.. mă nu cred... sigurrr NU e aşa... BA DA.?"


ştiu cu siguranţă că ultima dată când i-am vorbit lumii i-am spus că e proastă,superficială şi arogantă...i-am spus că e împiedicată,că a uitat să meargă pe tocuri,că îşi avea şi corsetul rostul lui, că pălăriile stăteau bine şi pe căpuţ de seniorită şi pe cel de sir,i-am spus că e anorexică şi bulimică şi plină de prea mult CODoi ,i-am spus să se mai uite şi la norii pe oblic şi nu pe verticală,i-am explicat că dacă mai înclină cu puţin planetă ne prăpădim de tot şi că cele 2 treimi de apă se vor pierde în univers şi ne inundă plânsul şi că plajele acelei singure treimi terestre vor rămâne fără de suflete văratice ascunse în cochilii, i-am spus că peştii o să rămână fără casă şi că o să trebuiască să le facem respiraţie gură la gură ca să simtă gust de viaţă...
apoi am întrebat-o dacă nu o irită la auz foşnetul hainelor care fac dâre trecând unele pe lângă altele rapid pe stradă uitând să dea mâneca, dacă nu i se pare ironic mirosul inexistent de sentimente ce se scurge din priviri, dacă nu s-a săturat să împingă soarele pe cer şi să nu intre în ochii nimănui,dacă nu are senzaţia că blocurile s-au transformat în rafturi cu jucării ieftine chinezeşti,dacă nu are tendinţa ,ca mine, să caute cheiţa de la spatele păpuşilor ca să le facă să meargă sau să cânte, dacă nu i se pare monstruos cum se hlizesc chipurile în vitrine, dacă nu e inestetic să fie atâtea grădini de stâlpi în loc de copaci? i-am strigat în faţă atâtea că nici nu mai ţineam şirul... la sfârşit mi-a spus s-o las în pace că îi stric somnul aşa că i-am spus "Noapte Bună" şi i-am mototolit hârtiile pe care nu se mai pot scrie basme şi le-am dat foc.

M-am făcut scrum de atunci şi încă mai cred că doar timpul mă suflă spre mai departe...timpul şi o cheiţă care mi se înfige în spate,adâncită fiind în rană de o mână căreia încă nu-i ştiu sărutul.





Snow Patrol - Chasing Cars
Asculta mai multe audio Divertisment

miercuri, 18 noiembrie 2009

mesaj de ochii lumii şi niciodată de ai tăi.

18 Noiembrie 2009
ora 00:43


De azi te uit şi nu îmi mai pasă! Pun un punct adânc la tot ce s-a întâmplat şi hotărârea e luată,mai fermă ca niciodată.Povestea s-a sfârşit şi nu are nici pe departe acel "happy end" ideal şi clişeic cu care ne amăgim toţi, are un capăt de unde nu ne mai putem întoarce: nu putem schimba ce am fost,ce n-am fost,ce am făcut şi ce nu am făcut,ce am spus şi ce am tăcut,ce am vrut şi nu am putut,ce am greşit,minţit iubit...nimic nimic nimic...DAR putem alege ce vrem să fim şi să facem,iar eu aleg să îmi fie bine fără tine şi sincer încă nu am habar cum o să se întâmple asta,însă va trebui să fie aşa pentru că asta vreau şi merit.


DA. Merit şi altceva în afară de dispreţul şi indiferenţa ta,merit mai mult decât resturile tale de iubire şi minciunile de final cu care ai mânjit totul şi am voie să fiu împăcată cu mine însămi după ce mi-am recunoscut greşelile şi am încercat să le îndrept.Am vrut ca totul să fie bine şi m-am străduit pentru asta,dar tu nu ai apreciat. nu e nimic: ai dreptul să nu ierţi,să nu poţi trece peste,să nu înţelegi, să vrei altceva,să ceri altceva,să AI ALTCEVA,iar eu la fel de bine am dreptul să vreau cel puţin atât şi în plus, am nevoie să rup această legătură bolnăvicioasă dintre noi,să mă îndepărtez,să îmi vindec rănile,să îndrăznesc să sper la timpuri noi şi mai netomnatice, soarele o să răsară iar şi pe autostrada mea cu infinit de multe sensuri.


Şi nu,nu o să regret nimic.Nu o să regret că am fost fericită şi nu o să regret că ţi-am dat rolul principal în basmul ăsta al primei mari iubiri,nici că am dat totul pentru tine pentru că am primit înapoi tot ce mi-am putut dorii,cu oarecare minusuri sau plusuri.

Dar ştii ce am tupeu să îmi mai doresc acum? E simplu,ai să înţelegi : să te las în urmă,într-un loc în care orice ai face să nu mă mai atingă,să nu mă mai doară.


AJUNGE!GATa!S-a dus toooot! A pierit farmecul şi a pierit cel mai frumos sentiment care ne puteam întregii într-un compus unitar al unor jumătăţi perfect complementare. Pentru mine eşti mort şi îngropat în trecut, nu îmi mai eşti,nu îţi mai sunt,nu ne mai suntem.Iar pentru o vreme nu vreau nici să aud de tine,nici să te văd,vreau un goooool imeeenss în care să îmi pierd privirea şi care să îmi permită să iau totul de la capăt pe o pagină nouă a unei alte poveşti,pentru că da,e posibil să nu te mai caut,dar poveştile mi le voi căuta în continuare.


Refuz să mai simt ceva,refuz să mă mai faci să simt ceva.Nu îţi mai permit să faci din mine sau din inima mea orice îţi trece prin cap.Ai fost ce ai fost în felul în care ai fost şi cât ai fost,asta nu voi nega niciodată,însă te-am ştiut pe dinafară şi te-am iubit pe dinăuntru,acum îmi rămâne doar să mă înstrăinez de tine fără a lăsa vreo posibilitate de tangenţă cu cercul vicios al simţirilor tale pe care tindeam să mă învârt la nesfârşit.


Îţi mulţumesc pentru tot,eşti trecut,sunt prezentă iar cu viitorul meu nu ai nimic în comun.
ADIO!


Cu resemnare,
NU-mai A TA
Necunoscută.


PS: e curios cum poate toţi ochii lumii vor citii aceste rânduri şi numai TU,necunoscutule,destinatarule,fosta mea lume,nu vei avea parte de cuvintele mele,de gândurile mele,de dorurile mele...toate stinse de acum.

duminică, 15 noiembrie 2009

rău de tine.

ia-ţi timp să vii
şi să pleci...
ia-ţi timp să mă uiţi,
şi să mă iubeşti
în continuare,
ia-ţi timp
până nu mai doare,
ia-ţi timp ca să te iert,
ca să ţip,
să-mi fie dor,
ia-ţi timp ca să
nu-mi fie deloc uşor,
ia-ţi timp ca să amăgim,
să minţim
şi să greşim,
ia-ţi timp până plâng
să-mi prinzi lacrima curgând,
ia-ţi timp până nu mai pot
să-ţi dau timp
să mă omori pe loc.



în prelungirea visurilor mele se întinde realitatea ta şi vezi tu,ea e mai puternică. ea mă trezeşte la viaţă într-un mod agresiv şi dăunător:îmi dă palme cu toate dimineţile lumii şi-mi spune că poveştile au farmec doar pe înserat,că numai noaptea pe sub perne îl găseşti pe Făt Frumos, că ziua n-ai timp să mergi nici de la tine până la tine,că nu e loc să plantăm conştiincios iubirea din doi în doi, că mai sunt câte unii care rămân şi pe dinafară şi fără de pereche...nu,pe bune,sincer,îţi dau dreptate: când faci o crimă nu mai ai cui să-ţi ceri iertare. cum aş putea să-i spun viitorului meu că îmi pare rău că nu l-am lăsat să trăiască? cum să îmi resuscitez povestea când toate cuvintele şi-au piedut aerul? cum să mai repar imaginea aia ideală când toate cioburile ei nu fac decât să mă rănească? Nu ştii niciodată când începi să pierzi, nu ştii niciodată cu adevărat când căştigi,dar e atât de simplu să înţelegi când eşti pierdut şi nu ai nimic de câştigat.

De azi şi până cândva,din nicăieri şi până-n niciodată,din tot nimicul până la ceva,între pretutindeni şi niciunde,de la odată la vreodată, în toate locurile astea rămâne amintirea ta şi-mi pare rău,îmi pare rău că a durut...şi cine ştie cât o să mai doară...

joi, 12 noiembrie 2009

resemnare

Mi-e toamnă atunci când toate sufletele-mi devin frunze şi mă descotorosesc de ele fără să-mi pese cine le va călca în picioare...mi-e toamnă atunci când străzile-s pustii ş reci,iar pe creanga mea goală se preling rapid toate ploile uitării...mi-e toamnă când ştiu că am să-ngheţ şi n-are să mai conteze dacă sunt om,zăpadă,sau om de zăpadă.

miercuri, 11 noiembrie 2009

a lui,adică a nimănui.

Pe apă...
nu poţi construi case
căci nu se lasă prinsă,
iar cu firul ei nu se coase...
Nici pe nisip nu poţi clădi,
se tot mişcă şi se-ngroapă,
e totuna cu nimicul...
Nici pe idei,nici pe timp,
toate trec fără să ştii,
Nici pe vară că se stinge,
nici p-un foc că ţi-o aprinde...
cred că acum mi-e clar:
o casă trainică nu o poţi construi
aşa...la întâmplare...oriunde.


Şi atunci...spune-mi tu:
Unde mi-e sufletu`?
Şi unde să-ncep să te clădesc
Ca să stau o viaţă sub
Acoperişul iubirii tale?

luni, 2 noiembrie 2009

nepoezie,nenimic,neceva.


"inima e uneori doar un cimitir cu multe gropi"


mâine va fi întotdeauna mai târziu decât azi
şi ieri mult prea devreme...
nu mai e pe niciunde timp
să zăbovim cu-n zâmbet
şi să riscăm să fim fericiţi.

e-atâta toamnă-n jur
că mi se usucă şi privirea.


moartea e colorată,nicidecum neagră cum ne-o închipuim toţi.
tot uitându-mă la marea de frunze,
asta e concluzia la care am ajuns.
numai moartea iubirilor se naşte din non-culori.
cine nu e sigur de-o moarte albă
să caute un om căruia i s-a furat şi ucis iubirea.
vă va spune desigur că a fost
albă,
curată,
imaculată.
doar pentru că nu a avut timp s-o împlinească.

noi restul care avem şi risipim,
care pierdem de bună voie şi nesiliţi de nimeni,
nouă, ne mor iubirile în întuneric
şi nu mai rămâne în urmă
decât o pată neagră...
la urma urmei şi soarele e plin de pete
care apar,
se strâng
şi se înmulţesc
şi totuşi luminează încă
...


dar până când?

iar sufletele
peste care verşi azi o cafea amară,
mâine o beţie cu vin roşu,
poimâine stropeşti noroi
şi tot aşa,
mai departe...
ele,sufletele alea pătate,
se mai pot înălbii,
mai pot ele strălucii?







dacă vrei să înaintezi,mută întâi inima şi apoi pasul!

vineri, 30 octombrie 2009

oda celui care doarme ziua în faţa blocului.


În nopţile când plouă mă îndrăgostesc de felinare.
Mă ameţesc jocurile lor difuze de lumini pale
Şi-mi place cum se hlizesc spontan
în fiecare picătură de ploaie...
da,atunci când e toamnă şi noapte
sub felinare plouă ca-n nicio altă parte.

câteodată
torn pe fereastră
zaţ de cafea
şi-ncep
să desenez pe aburi de frig
amintiri abstracte
şi-mi ghicesc doar chipul
distorsionat în umbrele
ce se preling pe sticlă.


felinarele tac mereu poveşti,
ele ştiu cine ai fost şi ce nu eşti.
ele ştiu tot şi rămân pe loc,
ele ştiu unde se duc cei ce nu se întorc,
pot să piardă şi să găsească,
învaţă oamenii să fugă sau să iubească
şi-o să facă mereu un lucru mărunt
care iremediabil soarelui îi scapă:
să lumineze noaptea în ochiuri de apă.




photo made by Bogdan Mitrică.

luni, 26 octombrie 2009

ZOR de toamnĂ.


"Pe-atunci eram - iti mai aduci aminte?
Eram asa cum iar am vrea sa fim .
Nici nu iubeam , nici nu voiam sa stim
Al cui voi fi si-acui vei fi ....Eram
Copii naivi , cuminti si fara minte"


zorii mei nu se revarsă ca la Alecsandri
"peste vesela natură"...
ei nu ştiu decât să-mi intre-n sânge
cu-n soare nedulce,
cu-o lumină
de idilă
ce încă nu s-a-nfiripat.
mie-mi toarnă laolaltă
frunze muribunde
şi tăceri de larmă...
şi prin geamuri aburinde
raze coapte pe-noptat
vin să-mi măture trezirea
cu-n mănunchi de vis uscat.

zorii mei nu ştiu să cadă diafan
pe buze amorţite-n zâmbet,
ei doar pică-n cerc
şi-n van,
poposind pe-un colţ de suflet.

şi nu e toamna asta prima
şi nici ultima în care,
zorii mei se-mbolnăvesc de ploaie.
şi răcind tuşesc afară
numai zile de risipă
cu noroi de amintiri
şi emoţii de iubiri
ce-au murit de gripă...


miercuri, 21 octombrie 2009

tot un gata.

"Absurd nu?Fara sa-mi dau seama te astept,fara sa-mi dau seama te iert in adancul meu,fara sa-mi dau seama te chem inapoi.Fara sa-ti dai seama ma nelinistesti,fara sa-ti dai seama nu ma lasi sa plec,fara sa-ti dai seama iti lipsesc,iar cand iti vei da seama,atunci episodul s-a incheiat pentru ca,daca o sa-ti amintesti tu,te voi uita eu."


Zâmbesc,
mă întristez,
Zâmbesc,
mă-ntristez,
Zâmbesc,
mă-ntristez,Zâmbesc,
mă-ntristez,
Zâmbesc şi..de la capăt.
există un Fitness şi pt inimă?

se poate mânca un baton cu indifernţă?
poţi să cronţăi în fiecare zi
doza de răceală
necesară
şi să devii imun
la toate?
se poate?

întreb şi eu...
nu de alta,dar
vreau să intru la dietă.
vreau să slăbesc de tine,
vreau să te dau jos,
să nu mă mai tragi,
să nu te mai duc peste tot,
eşti greu şi incomod
şi toată lumea se ia de mine
că nu îmi stă bine...
nu,nu îmi stă bine cu faţa tristă
şi ochii umflaţi,
cu zâmbete trase de coadă
care nu mai au loc de
atâta tine toxic.

m-am uitat în oglindă
şi pe lângă cât eram eu,
te-ai mai adăugat şi tu,
nu,formula 2 în 1
nu merge decât la tide
pentru "supermame"...
eu am nevoie să arăt
ca şi sculptată:
o statuie perfectă de piatră.

şi da...sfat:
iubirea îngraşe!
de fapt substanţele nocive
cu care vine la pachet:
săruturi dulci
şi lacrimi amare şi sărate,
cât petru toate deliciile.
aşa că staţi departe!




















duminică, 18 octombrie 2009

gata.




ştii ceva?
mi-a ajuns-
punct
nu mai pune atâtea virgule,
asta nu e o enumerare de iubiri...

iubirea e o singură vară continuă,
una care nu se stinge
şi nu îngheaţă,
un an secolizat în mileniile nesfârşitului,
un soare cald ce luminează simultan
ambele jumătăţi de planetă...
cel puţin asta îmi place să cred :
că e minunată,sublimă,perfectă
deci de neatins
şi astfel mă disculp că am fost
o incapabilă
şi-un incapabil
la pătrat.
rămânem deci capabili
amândoi
separat
să regretăm.

încetează!
destul.
fără poveşti,
fără trageri de timp
sau de sfori,
nu sunt o păpuşă,
sunt o inimă fără picioare,
n-am nevoie decât decât de cârje
ca să ajung până la uitare...
şi de mila ta ca să nu îmi pui piedică.

joi, 15 octombrie 2009

deja?


soarele are dinţi,
l-ai văzut de dimineaţă?
zâmbea cu subînţeles,
cu ironie în colţul gurii...
un rânjet mediocru
ce-mi transmitea
că oricum,
pe orice drum
mi-aş alege să merg,
tot n-am de ales
şi trebuie să înţeleg
că iarna-i chitită să vină
devreme
cu clocot în vene
ca să-mi îngheţe
ultimele franjuri de inimă...



nici n-au căzut frunzele,
nici n-am apucat să cânt
melodia de pian neacordat
a morţii lor,
nici nu m-am prins în vârtejuri,
nici nu am călcat pe cioburi
de clorofilă spartă,
n-am avut când
să ameţesc în marea caldă
de culori...
că a şi venit vremea albului
să cripteze tot în marmură...

duminică, 11 octombrie 2009

timp...încotro mergi?





eu tac...
şi-aş vrea să tic
din când în când
câte-un pic
doar ca să văd
timpul curgând
printre ace
şi voi să nu puteţi
face
nimic.

da.
vreau să tac-tic
această viaţă
de ceas,
să nu am răgaz
decât să număr
clipele ce trec
fără să înţeleg
în ce mod fac asta.






mai-nu!?


"sfârşitul mi se pare o glumă. am ajuns la nesfârşire cu tine. acolo de unde nu ne putem întoarce."


tu mă cauţi noaptea şi...
iubirea nu se caută pe întuneric.

îţi scotoceşti dimineţile adânc
şi-ndeşi mâna în aşternuturi
doar doar mă găseşti acolo,
dar niciodată nu am fost.

nu mai ţipa că mă doare,
mă doare să-ţi văd mimica gurii...
mă doare muţenia cuvintelor
şi vocea ta scăzută
din calendar....
nu-nţelegi?
nu te mai pot auzii.

nu te mai văd.
eşti o mulţime de puncte risipite
şi dreptele care le unesc
s-au mutat în geometria uitării.
nu mai ai culoare,
nici măcar alb,
nici cel puţin negru.
eşti nimic!

nu te mai simt.
nu te mai înghionti în suflet
că-i invalid pentru o vreme!

nu te mai întoarce!
sunt un drum închis
şi abisul de după balustradă...

nu te mai vreau,
mi-eşti deja de ajuns
să nu te pot uita.

"am fost,am avut...nu mai am,nu mai sunt" (O.C.)


Azi...nu mai e nimic din ce a fost şi ce putea să fie.
Nu mai e nici timp pentru ieri,nici loc pentru mâine...

Azi...te caut ştiind că o fac numai de dragul amăgirii,
Nu mai eşti nicăieri pentru mine,doar în visul amintirii.

Azi...e ziua în care începe interminabil un rest de zile,
Toate trecând monoton,sec,tomnatec şi fără de tine...

sâmbătă, 10 octombrie 2009

doamna Vagabondă.

Mi-ai prins toate dimineţile de-o eşarfă...
A fost metoda ta elegantă
de a-mi pune noduri în gât
şi mi-ai trimis aşa pe stradă
Inima la cules de toamnă.

Doar că inima mea fără de maniere,
Fără de prestanţă şi ce se cere,
S-a pierdut cu firea,
S-a tăvălit pe alei,
S-a-mbătat cu flori de tei
Şi delirându-şi amăgirea,
A adormit pe-o bancă...

Parcul a profitat de ea,naiva...
O dorise de mult şi a făcut-o a lui
De parcă
Ar fi fost a nimănui...
de fapt...aşa era.
Apoi ca s-o-mpace
Şi ca s-o facă să stea,
i-a promis că-i dă ce vrea:
iernile şi verile apuse,
toate cuvintele nespuse ,
plimbările şi fricile adunate,
clipele şi amintirile furate
şi chiar şi băncii pe care a dormit
îi va da din nou simţiri
să-nvie farmecul acelei iubiri
în care inima mea s-a încâlcit
Tot din vina parcului,care...
I-a scos-o în cale.

Ea,zgribulită şi grea,
După acel dezmăţ urban,
După o noapte chinuită,
S-a trezit amorţită
Şi rece pe trotuar...
N-a mai vrut să fumeze
Ţigarea iluziilor pierdute
Şi a refuzat statutul de amantă
A unui parc îngropat prea bine
Într-o dragoste ce nu mai ţine...

Apoi...
Şi-a înnodat şi dimineaţa asta la eşarfă,
s-a întors pe vârfuri
şi-a plecat în grabă
pe aceeaşi stradă...
se zorea să ajungă acasă
la croitoreasă
ca să-şi facă
rochii noi...

joi, 8 octombrie 2009

tu,numai tu...


toamna-i un balans
ploaia doar un dans,
ai de gând să plângi?
fă-o-n dungi! :)



şi dacă iarna nu mă suferă de la sine,
ei bine...
winampul mă iubeşte
şi-mi pune melodii perfecte
cu acorduri de alint
ca să continui să mă mint
că e în derulare... vară.

şi dacă tu taci,
o faci ca să înţeleg
că toată fiinţa ta
se zbate-n cuvinte
şi mâna mea simte
tremurul din gândul tău
şi zgomotul pe care-l faci
atungi când îţi retragi
inima...

e-o noapte de-un miez fantomatic,
o realitate cu izm basmatic
şi-un octombrie ce curge în frunze
cu uitare şi sfârşit de poveste...
fără rimă.

luni, 5 octombrie 2009

joc.


ştii picăturile alea de ploaie în care se hlizeşte cerul şi se strâmbă asfaltul?
sunt ochii ei.


ştii gustul ăla de vară coaptă pe-nserat la foc de tabără?
e pielea ei.

ai să-mi spui ceva?
pe o buză ai cafea
şi pe o alta lapte...
spune-mi,
ce visăm la noapte?

ştii sărutul ăla care contopeşte inimile într-un dans ce se inventează şi se uită aproape simultan?
îl găseşti pe buzele ei.

ştii ce găseai dimineaţa în plamă şi la încheieturi de suflet?
era aroma ei.

într-o mână,
ai o brumă
şi-ntr-o dimineaţă
mai creaţă
se va face rouă.


ştii,zii-mi ştii? ştii că cineva vrea doar să te vadă zâmbind?


ştii că ea ştie că tu ştii tot ce ştie ea?
ştii că sunteţi două puncte prin care trece o singură dreaptă...iubire a voastră şi un singur univers continuu al necunoaşterii de sine?

vineri, 2 octombrie 2009

nu ştiu ce vreau sau nu vreau să ştiu?

nici nu ştiu.


nu ştiu de ce scriu despre tine iar şi iar ...
nu ştiu de fapt de ce doar despre tine pot scrie.
nu ştiu dacă măcar ăsta e un lucru bun sau rău. de fapt, nu mai ştiu de mult să separ binele de rău.
nu ştiu,şi e foarte grav, să mă separ pe mine de tine. O bară din asta dreaptă,|, ajunge? O virgulă sigur e puţin,ea face decât o pauză scurtă într-o poveste. Să fie oare punctul ceea ce căutăm? dacă pun spaţiu între numele noastre,gata suntem despărţiţi? nu cred. ştii de ce? pt că la noi nu s-a ţinut niciodată cont de distanţă... dacă pun timp între noi e mai eficient?

nu ştiu.chiar nu ştiu.


nu ştiu ce s-a legat între noi de nu se rupe.Poate suntem un cuvânt monosilabic care nu se poate despărţii,dessigurrr da...suntem NOI. NOI nu se poate despărţii... în silabe practic.
nu ştiu de ce nu serveşte nimic ca să trec peste,de ce ştiu că e posibil şi totuşi nu ating posibilul ăsta imposibil:"eşti undeva mai presus de uitare "
nu ştiu dacă nu am ajuns să mă mint pe mine însămi.
nu ştiu dacă nu cumva dau prea mare importanţă la tot şi nu ştiu deloc şi mă roade dacă tu te mai frămânţi măcar puţin din cauza mea.

nu ştiu,dar aş vrea să ştiu...

de ce în nopţile ca astea toamna nu are ce face şi se pune pe plâns.
de ce pietrele din piept nu se spală ca alea de pe trotuare.
de ce clipocitul de sub roţile fugânde nu te trezeşte din somn să-ţi spună că e prea multă ploaie şi inimile se înmoaie.
de ce îmi curg cuvinte întruna şi nu lacrimi.
de ce nu mă dau cu capul de pereţi şi nu ţip,nu disper , ci doar sufăr mocnit într-o reţinere "raţională" de fată cu autocontrol emoţional.
de ce doare totul atât de tare şi nu mai pot să spun "Au!"
de ce nu mai sunt EU.
de ce nu mai sunt TU.
de ce nu mă mai am.
de ce nu mă mai ai.
de ce nu ne mai avem.





pS: probabil la multe "nuştiuri" am găsit deja răspunsuri în timp ce mă străduiam să găsesc întrebările potrivite.

. . .

n-ai ştiut niciodată altceva: decât să mă iubeşti şi să pui punctele de suspensie-3 de fiecare dată. uneori puneai punctele şi atât.ştiam totuşi că mă iubeşti în golul dintre ele.
mie mi-ar fi ajuns şi două din 3...pt că DOI sunt de ajuns întotdeauna în orice,doar că dragostea noastră nu încăpea între 2 puncte.
într-un final ai pus doar unul şi s-a sfârşit tot: iubirea noastră n-a mai avut unde să se retragă şi a dispărut.


în numele infinitelor ori în care am plâns sau am iubit cu 3 puncte de suspensie, pt toate tăcerile strânse în ele,pt că tu acum nu mi le mai dai şi vrei să le faci ale tale,pt tot şi mai mult decât nu ar încăpea niciodată în cuvinte,rămân din seara asta aceleaşi vechi 3 puncte.


. . .

joi, 1 octombrie 2009

îmi vine de parcă trece...


când pleci în grabă...

când n-am putere să te opresc...

când îmi piere farmecul...

când îl pierzi şi tu...

atunci îmi vine să nu te mai iubesc.


când nu te uiţi în urmă...

când nu te uiţi nici lângă...

când nu pleci privirea...

când rămâi impasibil,

să ţip îmi vine şi să nu te mai iubesc.


când nu-mi mai sorbi cuvintele,

când nu mai asculţi cum tac,

când nu mai ai răbdare,

când nu mai ai intenţii şi tact,

îmi vine o furie nebună să nu te mai iubesc.


câteodată te-aş izbii la pământ,
te-aş face mii de bucăţele...
dar îmi trece repede dorinţa
ca şi aia de a nu te mai iubii,
şi-mi vine un dor nătâng
să te iau şi să te strâng
bucăţică cu bucăţică
în braţele mele!

marți, 29 septembrie 2009

adio,deci pe curând!


acolo unde a fost ce a fost...
rămâne doar ce se face nimic.
acolo unde nu mai încape mai mult,
se-nghesuie fiecare cuvânt
şi toţi ochii care mint.
tu când ai să-mi vorbeşti
să faci bine să taci pe de rost
că ştiu deja poezia absenţei tale.
când te-ntorci să ţipi
s-aud că orbesc în iubire...!
să te încurci,
să te grăbeşti,
să uiţi
că-ţi aminteşti deloc de mine...


mie să nu-mi aduci flori,
să nu-mi ceri iertare,
să nu pleci capul,
să-mi desfaci în zori
de la claviculă până la palmă
braţele-ţi obosite de căutare
şi-aprinse de toamnă,
să-mi faci loc la degete
printre cele cinci ale tale,
să nu întârzii sărutul,
să-mi prelingi dorinţa
şi să-mi spui simplu:
"îţi iubesc necunoscutul"...!

de ciudă şi nimic altceva.

ştii să îmi rozi fiecare gând cu nepricepută măiestrie,
poţi să-mi adulmeci desfrâul sacadat,

îmi distrugi fiecare moment de răgaz,
îmi clatini fiecare pas
şi-mi împroşti în faţă
cu nimicuri de la categoria "de neuitat"...
se spune că...
toate trec la vremea lor.
şi atunci,în ce dimineaţă
mă voi trezii liberă să fac ce-mi place?
când voi putea să plâng şi să râd şi tu
să n-ai nimic de-a face...?
...
hai cheamă-mă cât mai poţi,
câtă vreme eu încă mai răspund imediat de aproape,
tachinează-mă,strânge-mi coardele şi
nu mă lăsa să plec prea departe...

hai joacă-te şi tu,
arată-mi cum e iubirea şi apoi lasă-mă fără ea,
fă-te că pleci de tot şi
continuă să conturezi abstract lipsa ta.

când simţi că-ţi ajunge

spune-mi dacă ţi-e bine,
pentru că eu recunosc:
NU MAI POT
să ţin pasul cu tine!


luni, 28 septembrie 2009

triunghi?


eu spun ce îmi spune el...
el îmi spune ce spune altcineva..
iar acel altcineva spune ceea ce ştim deja...

altcineva îmi zice ce a zis el
şi el îmi zice ceea ce eu am zis de mult,
eu zic că deja prefer să nu-l mai ascult.

eu,el şi altcineva
ne spunem poveştii unii altora.

joi, 24 septembrie 2009

mai rău de aşa se poate?




"and the line between wrong and right..is the width of a thread from a spider`s web... the piano keys are black and white ,but they sound like a million colours in your mind..."


De fiecare când căştigăm ceva ,pierdem ceva şi la fel,când pierdem ceva,există şi un anume "ceva" de câştigat... cel puţin astea erau principiile mele până azi. Doar că ziua e trecută, lucrurile-s multe şi toate pierdute şi încă nu întrezăresc câştigul.Dacă închid ochii adorm? Dacă visez ,o să mai vreau să mă mai trezesc? Şi dacă totuşi mă trezesc, nu schimbă cineva decorul între timp?vă rog!

Am rămas cu masca. Ce poţi să faci cu o mască şi un rol neasumat? Cum dai viaţă unei rigidităţi care nu mai are loc de expresie?


Cineva să-mi dea o nouă zi şi o minte limpede... un suflet cârpit şi o dorinţă de-al tăvălii din nou! Să râdă cine poate,să zâmbească cine vrea... azi îmi permit să stric machiajul şi să curgă lacrimi pe sub mască... azi nu-mi mai pasă dacă nu e trasă cortina şi sala evacuată.Poftiţi şi vedeţi cum e în culise! Aici costumele fericirii stau atârnate în cui ,exact acolo unde ne punem şi poftele de la ea, noi cei care am hotărât să jucăm pentru a trăi pe scenă ceea ce în viaţă nu poate fi mimat.

Nu există oameni perfecti..nu există surâs fără de cusur... nu există amărăciune absentă din vreun colţ de gură..la oamenii MARI!. Acolo unde e lumină se fac desigur şi umbre...Acolo unde totul e în ordine,a fost mai întâi haos...

Am încercat să fiu EU,dar prea târziu... învăţasem prea bine să fac trafic de iluzii fără răspundere... am fost iresponsabilă când mi-am început jocul şi nu am stabilit miza. Nu-ţi poţi compromite sentimentele tale şi ale altora la întâmplare...



mai vreţi ceva? nu mai am nimic de dat... de fiecare dată când mă dăruiesc rămân fără nimic...ajung să mă dau pe mine întreagă. O altă Eu mai aveţi? Da-ţi-mi-o vă rog pe ipotecă, vreau să învârt din nou ruleta!


katie melua - spider's web
Asculta mai multe audio Muzica

miercuri, 23 septembrie 2009

în sec21,dragostea e un telefon care nu sună.




apoi n-a mai sunat telefonul
şi ţi-am dus dorul...
l-am cărat până într-un loc
unde am putut fi singură,
eu cu eu
şi atunci l-am dat jos şi l-am împrăştiat
peste tot pe unde am putut.
...

mi-era sufletul cioburi
şi mintea septembrită,
te-am căutat să te găsesc
negândindu-mă ce să îţi spun
dacă dau de tine..
ştii că nu îmi stă în fire,
să-mi rătăcesc sau pierd mândria
pentru că lucrurile la care ţin
sunt întotdeauna păstrate bine.

norocul meu e că te-am găsit
în absenţa ta
şi nu a trebuit să îţi vorbesc,
ci doar să sufăr de acea lipsă...

într-un final,
am îndrăznit să sper
şi mi-am ales cuvintele
cu gândul că vei apărea.
mi-am pregătit pledoaria,
chiar şi câte 5 combinaţii la câte
nşpe mii de replici
pe care mi le puteai da...
dar n-ai catadicsit să apari
la procesul conştiinţei mele.

muţumesc că-mi arăţi cum e
să pierzi propriul tău joc
şi să încalci regulile tale
şi te iubesc în clipa asta
cu groaza de a nu fi făcut-o
atunci când trebuia!

marți, 22 septembrie 2009

ceva.


ştiu să te mint,
ştii să mă minţi fără să ştiu.

pot să mă joc
şi tu eşti în stare...

accept să pierd,
tu niciodată!

cred că iubesc,
tu eviţi asta!

luni, 21 septembrie 2009

dar mă iubeşti,nu-i aşa?


uneori,mergând pe stradă,închid ochii.Închid ochii dintr-un motiv stupid: sper ca atunci când îi deschid tu să apari ca din senin în faţa mea şi să mă iei în braţe ca pe un copil cretin ce sunt. Da...închid ochii,mă concentrez pe dorinţă(exact ca un magician,dar ce puteri speciale am eu?) şi îi deschid şiiiii..degeaba.Uit mereu că nu pot să visez şi în acelaşi timp să nu mă desprind de realitate...

Uneori... te văd în toate persoanele care trec pe lângă mine.Apoi râd de mine însămi: cum ar putea altcineva să fie TU? Că dacă te-aş găsii în oricine ar fi foarte uşor,dar oamenii sunt făcuţi să fie unici şi iubiţi pentru ceea ce înseamnă. eu nu am apucat să îţi spun ţie cât însemni pentru mine...

Uneori îmi vine să alerg până la uşa ta,să sun şi să te oblig să mă priveşti...să mă postez acolo şi să nu mai plec până ţi-aş smulge măcar un zâmbet... dar,c`monn...nu am atâta sânge în mine.

Uneori...uneori îmi vine să calc pe mândrie...chiar dacă ştiu că la mine asta e echivalent cu alergatu` pe cărbuni încinşi...dar uneori îmi vine să fac asta doar ca să doară, să doară cât te-a durut pe tine atunci când tu sufereai din dragoste şi eu de prea mult orgoliu.

Uneori încerc să îţi dau de înţeles că încă mă mai gândesc la tine, uneori vreau să te nenorocesc cu incertitudini...

Uneori te sun şi îţi închid,alteori nu te sun deloc zile întregi...uneori te sun şi vorbim cu orele şi te mint iar în acelaşi fel şi îţi promit că am să fiu o altă EU. Tu taci şi înghiţi găluşca,pentru că deşi ştii adevărul,ştii şi că nu te-ai putea lipsii de mine...

Uneori mă joc...alteori îmi pierd propriul joc şi atunci se dărâmă totul,nu mai am chef nici de tine,nici de nimeni şi cu atât mai puţin de mine însămi...


Uneori îmi amintesc cum ne-am iubit şi închid ochii... e de ajuns ca tu să apari în faţa mea...ca o amintire însă.





ps: PUT A SPELL AROUND ME,PLEASE!


Katie Melua - I Cried for you
Vezi mai multe video din Muzica

duminică, 20 septembrie 2009

stare duminicală


De la o vreme mă încearcă numai sentimente ciudate.Cel care mă scoate cel mai tare din aria mea de comfort e faptul că simt că trăiesc în alt loc:e ca şi cum mi-aş fi mutat viaţa pe o elipsă,una oricum ciudată...ca şi cum aş fi o planetă neaparţinând Sistemului Solar,dar rotindu-mă în paralel cu Soarele,astfel încât să nu îl ating niciodată... încerc aceleaşi stări cu el: ne trezim dimineaţa în zări senine,apoi soarbem dimineaţa cu nesaţ şi vioiciune, o împotmolim frumos într-o răcoare tomnatecă şi presărim numai gânduri inedite pentru o nouă zi...apoi pe la amiază râdem şi glumim şi atmosfera e "brilliant"... plutim pe străzi şi luminăm cotloane,ne jucăm prin parcuri şi ne tăvălim pe alei, ne scurgem printre ferestre de cafenele şi pictăm boem feţele oamenilor şi după toate astea,la fix întotdeauna,un clopoţel fantomatic începe să sune,ca şi cum o recreaţie s-ar fi terminat...o luăm pe drumul spre casă,ne tragem de razele de pe te miri unde şi începem să batem în retragere... pe la sfârşit de amiază deja ne înnegurăm în adâncul nostru,amurgul e cel care ne seacă întodeauna de puteri,masca luminoasă pică şi seara ne găseşte vulnerabili şi goi de căldură... noaptea ne alungă într-o cuşcă a singurătăţii şi ne leagă simţurile de bezna ei ,apoi ne obligă să-i bem visarea şi ne îndoapă cu vise...
Ciclul ăsta se repetă zilnic,dar oamenii sunt prea ocupaţi să observe ce se întâmplă în jurul lor...nu le-ar trebui telescoape ca să observe că în paralel cu razele de lumină ale Soarelui,în spatele lor vin razele de umbră ale planetei mele...

joi, 17 septembrie 2009

mov.vom.omv.vmo.mvo.




Da ştiu,nu sunt pe treaba mea...nici pe creanga mea... nici cum mai vreţi să îi spuneţi acestei stări de delirantă indiferenţă isterico-euforică....nu sunt pe treaba mea, pentru că stau cocoţată pe a altora... nici pe creanga mea pentrruuuu căăăă... nu mai vreau să fiu copac.toamna frunzele cad şi păsările pleacă, ce-aş mai putea face pe o creangă? Şi-n plus dacă stau pe altora a mea nu se uzează... nu mai pot să risc să mi se mai rupă ceva, destul că mi s-a întâmplat asta cu inima... Şi brusc am o revelaţie: mda...probabil cineva s-a legănat prea mult în ea până când s-a desprins şi a căzut la pământ bucăţele... nici nu m-am interesat dacă s-a făcut frunză,dacă a îngălbenit,dacă s-o fi făcut ţărână,dacă o fi topit zăpezi,dacă o fi găsit vreo primăvară care s-o adopte ,pentru că sincer, de când nu o mai simt nu mă mai interesează nimic ce are legătură cu ea.

photo: with me ,by me