asta nu e de bine și nu știu cum o să iasă. încerc totuși pentru că așa fac mereu. ->
sunt o serie de tentative ale căror rezultat devine derizoriu...
sunt o serie de tentative ale căror rezultat devine derizoriu...
și sunt o sumedenie de idei care nu își vor găsi poate niciodată rostul.
sunt o acumulare de emoții fără baraj.
în același timp , o adunătură de momente pe care mi le amintesc din viitor și le prezic din trecut.
sunt o legătură de cuvinte în mai multe limbi care nu vor elucida niciodată de unde mă trag.
cred cu tărie în albul pe care îl sunt dimineața și-n razele de soare care mă sunt neîndoielnic în fiecare anotimp al zilei.
sunt un orizont cu zăvorul ridicat .
peste el sunt cerul fără de grai terestru, cu libertăți imposibil de învins.
sunt mai mult decât un suflet, sunt un pachet de corduri deja atinse.
e drept să spun că sunt un zâmbet spartan.
am încetat de mult să fiu frumoasa și fac pe bestia.
sunt doza necesară de otravă pentru leacul de fiecare zi.
și sunt exact ceea ce sunt toți, dar asta nu mă oprește să fiu mai eu decât eu.
sunt propriul meu sistem solar.
mai mereu sunt greu de precizat, dar în linii mari nu dau cu virgulă.
sunt o eclipsă și un răsărit.
poate o clepsidră și o busolă.
sunt o faleză de stânci pe care le roade marea...de oameni.
sunt chiar lanul de grâu încărcat cu neghină .
și macul roșu din mijloc.
pasul greșit și căderea peste balustradă , eu sunt.
sunt linia fină dintre bine și rău, deși asta ar putea suna clișeic.
eu zic că sunt totuși un clișeu original .
sunt bla bla blaurile si etcetaera-urile toate strânse la un loc să dea pe plus.
sunt din toate câte ceva și cel mai mult din mine.
uneori, sunt mai mult decât îmi închipui.
sunt și însemn cât un grăunte de praf într-un univers permanent înspăimântător de enorm.
și totuși asta nu mă oprește să fiu ceea ce pot, ceea ce vreau, ceea ce știu, ceea ce spun, ceea ce SIMT.
sunt bla bla blaurile si etcetaera-urile toate strânse la un loc să dea pe plus.
sunt din toate câte ceva și cel mai mult din mine.
uneori, sunt mai mult decât îmi închipui.
sunt și însemn cât un grăunte de praf într-un univers permanent înspăimântător de enorm.
și totuși asta nu mă oprește să fiu ceea ce pot, ceea ce vreau, ceea ce știu, ceea ce spun, ceea ce SIMT.
paradoxal, sunt și ceea e nu pot, ceea ce nu vreau și nu știu sau nu spun, dar niciodată ceea ce NU SIMT.
urăsc tot ceea ce nu sunt ca să pot iubi cu înverșunare tot ceea ce sunt.
PS: nu o să știu niciodată cu siguranță cine mă crește mare.
și sunt cea din poză.
