nepoezie,nenimic,neceva.

"inima e uneori doar un cimitir cu multe gropi"


mâine va fi întotdeauna mai târziu decât azi
şi ieri mult prea devreme...
nu mai e pe niciunde timp
să zăbovim cu-n zâmbet
şi să riscăm să fim fericiţi.

e-atâta toamnă-n jur
că mi se usucă şi privirea.


moartea e colorată,nicidecum neagră cum ne-o închipuim toţi.
tot uitându-mă la marea de frunze,
asta e concluzia la care am ajuns.
numai moartea iubirilor se naşte din non-culori.
cine nu e sigur de-o moarte albă
să caute un om căruia i s-a furat şi ucis iubirea.
vă va spune desigur că a fost
albă,
curată,
imaculată.
doar pentru că nu a avut timp s-o împlinească.

noi restul care avem şi risipim,
care pierdem de bună voie şi nesiliţi de nimeni,
nouă, ne mor iubirile în întuneric
şi nu mai rămâne în urmă
decât o pată neagră...
la urma urmei şi soarele e plin de pete
care apar,
se strâng
şi se înmulţesc
şi totuşi luminează încă
...


dar până când?

iar sufletele
peste care verşi azi o cafea amară,
mâine o beţie cu vin roşu,
poimâine stropeşti noroi
şi tot aşa,
mai departe...
ele,sufletele alea pătate,
se mai pot înălbii,
mai pot ele strălucii?







dacă vrei să înaintezi,mută întâi inima şi apoi pasul!