"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

duminică, 15 iunie 2014

Aidoma mie

Viitorul e trecut. Da, e clasica expresia asta a timpului, dar in dulcele stil clasic nu iti iesi niciodata din uz sau din adevar. Viitorul s-a intamplat deja, in timp ce noi, proiectam naiv amintiri. Imi facusem chiar si eu cateva idei despre ce pot pastra pe stoc: o prietenie, niste respect, iubire cu termen de valabilitate intarziat, cateva multe dezamagiri, un strop de hazard prins in vreo fotografie, cateva zile traite frumos,altele traite bine si ca sa obtin forma acelor momente de folos, voiam si acele zile negre care umbresc pentru a contura esentialul. Si degeaba, prea ametita, ca intr-o piata cu lista in mana, facand calcule despre ce o sa gatesc toata viata, consultand retete de succes, nu mi-am dat seama ca ingredientul omniprezent nu mai trebuie trecut pe lista si nici cautat: inevitabilul e acolo. Inevitabilul se intampla. Inevitabilul are propria reteta, propriul fel, propriile reguli si ambigua proprietate de a capta forta gravitationala pentru toate lucrurile abstracte din viata ta. Poate rasturna un consens,  poate impinge o limita, poate darama un suras, poate conduce lacrimi pe albiile intunecate ale regretului sau poate,  sa iti mai dea din cand in cand impresia ca greutatea spuselor tale e cea care te leaga de pamant sau te trage in sus spre nori.

Mda.  E banal deja. Se numeste suprindere. Uimita ca totul se petrece . Se petrece cu mine in mijlocul petrecerii, dar nu apuc decat din ce in ce mai rar sa restrictionez accesul vreunui invitat sau sa refuz vreo surpriza.