"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

marți, 28 mai 2013

se mai ajunge și aici după o vreme

există ropote de ploaie
ropote de aplauze
și ropote de inimă.

iar inima mea e toată un ropot
de picături care se aplaudă
și sparg cerul.
gravitația e doar o întârziere
a sufletului spre casă.

s-au scos aripile de înger la purtare,
fâlfâie raiul prin aer și moleculele de oxigen
sunt fiecare câte o poartă de intrare.
respirația e doar un proces de inhalare
a paradisului afrodisiac.

se simte neconvențional,
fără unități de măsură de comun acceptate.
eu pot să iubesc infinit
și el poate să mă iubească de acolo înainte;
ea poate să se întoarcă înapoi și să mai adauge
un drum până la capătul universului.
ei pot să parcurgă eternitatea în clipe
și eu să trec anii lumină cu o iubire bătrână
de veacuri de care nu s-a auzit încă.

se mai declară din când în când câte o stare
confuză, obtuză
în care nu poți distinge când unu cu unu fac doi
sau unu înseamnă din oficiu doi .
matematici dereglate, calcule invariabile.
se ajunge la același rezultat prin toate semnele
nerespectând regulile de operație.
se adună, se împarte, se înmulțește, se scade –
întregul e necondiționat același.
întregul suntem noi.

marți, 14 mai 2013

reamintire

Am prezervat o tristețe intraductibilă, pe care timpul n-o descurcă în niciun fel. Încă mi-e ciudă și încă mi-e groază. Încă îmi ard ochii și încă vreau să pun întrebări fără răspuns. Mă simt vinovată de viață, mă simt binecuvântată că pot încă să mor.Nu știu cum se împart zilele, dar știu sigur că nu direct proporțional cu inima omului. Nedreptățile nu se pot cuantifica în resemnări pe măsură.


 Răul făcut e un hău negru al durerii. S-au înghițit suflete, dar viscerele încă se răstălmăcesc în foame. Se devorează luminile din ochii îngerilor și ei continuă să își țină mâinile la sân. Și sânul e încă plin cu vipere...
Aievea, refrenul câte unei lacrimi vibrează pe câte un colț de cer. S-a pierit la datoria iubirii. S-au făcut victime pentru că lupta nu s-a ținut pe câmpul ei. Lumea nu ar trebui totuși să fie un câmp de bătaie. Lumea ar putea învăța să trăiască din frumos pentru că urâtul doare. Lumea ar putea să se învețe cu binele pentru că binele face,caută și găsește bine. Lumea asta face ce vrea și vrea să nu poată. Altă explicație nu există. Altfel am fi mult mai departe.


sâmbătă, 11 mai 2013