"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

luni, 28 iunie 2010

review



pe fruntea-i dospită de gânduri
i se zguduie cerul...
Iar zmeul...
i se face franjuri,
înţepenit în pământ
şi fără de cuvânt
intră în rânduri.

Încă unul picat!
În spate,
frâiele adunate,
toate vreodată scăpate
se fac pânze
şi-o prind în păcat.


Smucindu-şi sufletul violent
Îşi scapătă iubirile-n van,
Iar vara curge ca-n fiecare an,
Insolubilă la dor,
torenţial pe geam,
cu lacrimi care mor
în chip absent.

Ea scriind vede,
cât de puţine vede de fapt.

nimic n-a rămas intact
din vechiul pact
făcut cu viaţa...
deşiră aţa
şi se trezeşte cu faţa
spre o oglindă ce n-o crede.



Seacă,seacă,seacă,
înecată într-un strop de apă,
devine piatră.
din niciundele ei n-a mai rămas niciun nicăieri unde să meargă.







vineri, 11 iunie 2010

"eu mă micşorez"

Am vrut să te salvez de tine însuţi şi-am căzut pradă ghearelor îndreptate spre tine.
Cred că sunt prinsă bine în plasa unei absenţe ce mă strânge sălbatic în jurul pieptului. Când apuc să respir, mă-nec cu golul tranşat între mine şi exterior. Ştiu că ai fi sfârşit făcându-ţi ochii să scapete câte puţin din sufletul tău de păcat, dar te-am scutit înainte de vreme să-ţi fisurezi mândria.

Uite că eu mă plec adânc în faţa unui pahar de vin rămas din sticla cu etichetă coaptă în luna gerului. Pentru că vinul ăsta abia acum prinde gust, iar papilele mele acum se trezesc din amorţeli şi-ţi elucidează sărutul.

Asta e o proză eşuată şi o scrisoare pentru nimeni,chiar dacă nimeniul poartă numele tău şi tu nu eşti totuşi un nimeni. Dacă tot îmi respingeai tu poemele din lipsa ta de expiraţie, îţi dau cuvintele într-o ordine nedomesticită şi cu un scop imprecis ; acum chiar simt că deplorabil am ajuns să am nevoie de-un imposibil ca să-ţi vorbesc. Te-ai bucura să vezi cât mă chinuiesc să învăţ să pierd şi cât de cuminte înghit linguriţă cu linguriţă din zâmbetul tău implacabil. Să ştii că n-aş ezita să te devorez bucăţele bucăţele dacă te-aş găsii strivit vreodată prin preajma mea.

Iar şi-a pus vara taraba la colţ de stradă şi vinde poveşti pe ochi frumoşi. Eu nu am ochi frumoşi că-s franjuri de la atâta neplâns şi încerc s-o duc de nas cu câteva iluzii toropite de căldura unui iunie matinal. E cam dureros să ştiu că dorul meu pentru tine sfidează legile şi nu are reacţiune,dar ai fost mereu şi vei fi cu mult în faţa mea în domeniul fizicii...eu doar metafizic te iau şi te fac. În orice caz, mă aduci la nehal fără să ştii. Nici nu trebuie. În definitiv să mai las pe mâna ta şi ultima fărâmă de fericire?

Atâta vreme cât îmi trăiesc chiar şi o aşteptare fără căpătâi,mă pot considera destul de norocoasă. Atâta vreme cât reuşeşti să-mi dai fie chiar şi dezamăgire împachetată frumos,tot nu mă pot lamenta. Oricum ai găsit-o pe măsura mea,ca de obicei faci cadourile perfecte!

să-mi fie ruşine că am curaj să ţin fruntea sus deasupra pământului deşi mă dor tâmplele de gânduri sucite spre trecutul din tine. triumful tău imaginar mă arde prin vene,de aia îmi năvăleşte acum un dram de venin infectat cu iubire şi mă culcă la pământ.


Nuuu...nu mă plâng. Vărs doar. Nenimicul,necevaul din mine afară. Şi ştiu că nu reuşesc decât să-l înmulţesc. Merit,merit tot,inclusiv să nu reuşesc în alt fel.
Să-ţi fie vara casă şi marea drum,să -mi fie amintirile dulci şi regretele scrum!

Mă mişcă felul în care pixul meu se iubeşte de atâta vreme cu o foaie albă de pe birou. Stă deasupra ei şi îi îndrugă prostii despre cum se observă lucrurile de acolo,numai de scris nu îndrăzneşte s-o scrie...ştie că în definitv aşa ar pierde-o şi-ar încăpea pe mâinile tale. Ai nenoroci-o sigur,doar vine de la mine.


Şi da, atunci nu am văzut,nu puteam vedea,nu avem cum...ţi-am cântat mereu în nestrună că am nevoie să te pierd ca să te pot avea.
Să creşti mare! deja mă sperii cum te înalţi şi inima mea îşi ia măsuri de precauţie... o să încapi sigur,nu te teme! De fapt,ce prostie, tu nu ai frică de nimic, de tine însuţi ar trebui să îţi fie.

Să te uit? ar fi puţin...

marți, 8 iunie 2010

cuvânt cheie: ZADAR


Asculta mai multe audio Muzica

învălmăşeală.


şi fisuri de gânduri umplute ochi
cu confuzie,
în grabă.
mai degrabă
încerc să-mi amintesc un netrecut,
decât să uit un prezent sleit,
să urlu un sunet mut
sau să alerg îngrădit.

îţi vine să dai,
să izbeşti,
ferestre,uşi şi pereţi,
dar faci din piatră mască
şi te deprinzi să taci
într-o mimică ipocrită
de-a dreptul
în care suferinţa
cică,
îşi găseşte imperfectul.


mamă şi lumea asta
e cercuri toată,
deja ştiu ce am de făcut,
odată şi odată
am să fur toate compasurile
şi le rup.

e absurd:
merit şi nemerit simultan
din plin.
văd surd
şi amţesc învârtindu-mă
în chin.


da,da,totul merge ca pe roate,
sub conotaţie negativă
pentru că ce e dat să plece
pleacă,
atâta vreme cât n-are încă
rândul să se-ntoarcă.

în timpul intermediar,
frământarea învârtirii
şi a unor spiţe de gânduri
se-mplântă în zadar.



zadar,
cât e de infect,
infect de perfect
pentru ca totul să meargă bine,
(căci dacă n-ar fi zadarul
ceea ce ar fi făcut să ţină
n-ar ţine-
pentru că exteriorul
ar afecta terbil prin încercări
reuşite
interiorul).

dar când zadarul e pleonastic
inutil,
să nu-ţi dai oare ghes
la smuls peri?
acum depinde de care
preferi:
de livadă
sau de cap?
ezitare...
dar se recomandă
nenorocirea capului
atunci când oricum
e pe post
de degeaba
şi-ţi stă în drum.



în zadar e totul în acumul ăsta neînduplecat, suflet dereglat, timp fărâmat, neastâmpăr în minte, tentativă necuminte, certitudini dezechilibrate, decizii răsturnate, sentiment întârziat,
rezumat.







photo: made by Felicia SIMION
model: Zor de Zi

duminică, 6 iunie 2010

*** ADELA GRECEANU

"Fotografia ta înrămată,din cauză că am acoperit-o cu
Sticlă e ca o oglindă. Astfel, de câte ori mă uit la tine, mă
Văd şi pe mine. Figurile noastre sunt împreună. Suntem
Împreună. Eu nu sunt aici,ci acolo,în spatele oglinzii,
Unde mi se formează imaginea. Şi tu eşti în spatele
Oglinzii, acolo unde te-am aşezat. Uneori ochii mei se
Suprapun cu ai tăi - înseamnă că ni s-au întâlnit privirile.
Uneori imaginea buzelor mele se suprapune cu buzele tale -
Şi ne sărutăm.
Când suntem împreună- atunci când privesc
Fotografia ta şi-mi văd prezenţa acolo- totuşi cineva, o a
Treia persoană ne urmăreşte: sunt eu,cea din faţa oglinzii.
Numai că eu cea adevărată sunt dincolo de oglindă, cu tine,
Deci nu există a treia persoană de care mă temeam. Eu nu
Exist.
Tu te odihneşti. Nu ai gânduri. Când suntem
Împreună, gândurile mi se fac mici-mici de tot,de parcă
Le-ar fi ruşine că există. Se fac aşa de mici încât până la
Urmă dispar cu totul(se refugiază în imaginea mea din faţa
Oglinzii - ele nu ştiu că nu mai sunt acolo). Şi nu mai am
Gânduri. Mă odihnesc ca tine. Mă odihnesc şi eu puţin
Lângă odihnirea ta."



joi, 3 iunie 2010

colţ de nimic

sunt un buznar asfaltat
în care tălpile cotrobăie
nebune şi apăsate
după sentimente de valoare.



ele vor să cumpere
lumea
ca să ce?
s-o calce-n picioare.
răspund.



am nimicul din mine
scos la vânzare,
aş putea chiar să licitez
o tarabă goală
întinsă la soare,
plăcuţa care atârnă
o numeşte suflet,
dar plăcuţa minte
căci e de-o viaţă acolo
şi între timp el,
sufletul,
s-a alterat,
a expirat
şi acum e la reducere.


PS: da da da,ceea ce iubesc eu la tine e ura cu care minţi că nu mă iubeşti!

marți, 1 iunie 2010

pentru EL



Asculta mai multe audio Muzica


Azi o să vorbesc despre singurul care m-a iubit aşa cum mi-am dorit eu :profund şi inocent,de la prima vedere,fără promisiuni de mereu . Îmi îndrept singurele lacrimi meritate către ochii singurului care mi-a mângâiat părul cu neasemuită tandreţe,celui care mi-a găsit umărul din prima încercare, celui care m-a mişcat fără să mă zdruncine,celui care m-a sorbit fără să mă sece, celui care mi-a zâmbit fără să încerce să mă lege,celui care mi-a tăcut fără să mă apese.

Numele lui nu ar spune nimic,nici măcar pentru cei care s-au milit să i-l dea. Chipul său mi-a rămas adâncit pe-o retină din ţesuturi cardiace: cei doi ochi, cu tot albastrul lor spălat de tristeţi dureroase şi înecat într-o nevoie acută de iubire,care mă ard şi acum când mă confrunt cu amintirea lor,a căror duioşie mă fărâmă şi mă doboară, au fost primul lucru care mi l-au făcut drag. Buzele sale supte ţineau închise laolaltă amarul unor clipe serbede de lumină şi a unor oameni ce s-au perindat vag printr-o copilărie al cărei rost nu îl poate pricepe.Cuvintele nu se simţeau nicidecum îndreptăţie să sfâşie prea mult monstruozitatea aerului din afară gurii sale cuminţi; nici nu îl condamnam pentru teama resimţită faţă de lumea ce-l izgonise din preaplinul ei. Obrajii albi bănuiau o fineţe ce fusese prea rar descoperită de mângâieri.Lipsea cu desăvârşire culoarea sangvină a unei fericiri constante. Părul auriu netezit încadra angelic faţa micuţului cu trup firav şi mişcări încete,ce se mulţumea radiând cu firimituri de atenţie şi se conforma liniştit cu absenţa ei.

Nu mă pregătisem ca să îl cunosc.Venisem acolo cu giganta mea înfumurare de a asigura veridicitatea văduviei de iubire pe care o simţeam şi am întâlnit un suflet lăsat pe drumuri de acelaşi sentiment.Da,orafan de dragostea ale cărei braţe au fost retezate crud de nişte nesuflete pângărite de sluţenie,braţe ale căror absenţă a făcut şi va face să tremure ani la rând un om împins în haosul realităţii implacabile în care a fost aruncat.În timp ce eu mă obşnuisem de ceva vreme cu placiditatea unei minime putinţe de a încerca să mai simt ceva, el mă lua de departe prin puterea sa de lăsa frâu liber dorinţei de a îndrăgi.

Ştiu că pentru câteva momente,l-am făcut fericit. Dar cum poate fi oare descrisă fericirea lui? Ca un balon colorat fragil ce plutea senin,dar înfricoşat printre spinii ascuţiţi ai timpului de neînduplecat.
S-a adăpostit cald la pieptul meu şi mi-a căutat cu mâinile timide mijlocul să mi-l împrejoare. DOAR ATÂT I-A TREBUIT CA SĂ MĂ FACĂ FERICITĂ,doar atât a fost de ajuns ca să mă umple de-o tristeţe mută şi covârşitoare.

Nu pot evita să mă întreb înspre ce fel de nicăieri are el atâta curaj să păşească? Spre ce refugiu va evada ? Şi ce poate face o jucărie pentru cei ca el îţi vine să urlii? Simpla imagine a blândeţii lui neîntinate scurse într-un decor greşit mă îngrozeşte.

La fel ca mulţi alţii,l-am părăsit.
Povestea lui rămâne una la sute şi sute de zeci de multe altele şi nu va impresiona prea mult cu adevărat pe nimeni. Pentru că noi la rândul nostru avem propriile nefericiri sumbre pe care ni le purtăm de-a lungul zilelor pe care le deşirăm dintr-un ghem nevăzut, pentru că dacă nu le avem pe alea, s
untem oricum ocupaţi să ne devorăm momentele de măruntă bucurie numai cu noi înşine, pentru că ne trăim propria singurătate în nepăsare faţă de celălalte 6 miliarde de singurătăţi,pentru că suntem impresionabili doar pe perioadă limitată de timp, pentru că egoismul firesc ne face opaci la ceilalţi...
Şi totuşi...
mulţumesc celui care mi-a împrumutat pupilele lui neîncrezătoare ca pe-o pereche de lentile vindecătoare prin care am putut filtra lumina cu totul diferit! mulţumesc celui care m-a făcut mică şi neputincioasă!

" - câţi ani ai?
dat din umeri.
-azi e ziua noastră oricum.
-da,e ziua voastră.
-şi jucăriile sunt pentru noi?
-da,sunt pentru voi.
-şi dulciurile?
-şi dulciurile.
-şi voi?

. . .
"




SCRIPTUM post: La mulţi ani tuturor copiilor din noi!

şi-mi pare rău pentru cuvinte...că sunt puţine,că sunt slabe,că sunt moi,că sunt incapabile,că sunt mici,că sunt doar tentative de gând.