deja?

soarele are dinţi,
l-ai văzut de dimineaţă?
zâmbea cu subînţeles,
cu ironie în colţul gurii...
un rânjet mediocru
ce-mi transmitea
că oricum,
pe orice drum
mi-aş alege să merg,
tot n-am de ales
şi trebuie să înţeleg
că iarna-i chitită să vină
devreme
cu clocot în vene
ca să-mi îngheţe
ultimele franjuri de inimă...



nici n-au căzut frunzele,
nici n-am apucat să cânt
melodia de pian neacordat
a morţii lor,
nici nu m-am prins în vârtejuri,
nici nu am călcat pe cioburi
de clorofilă spartă,
n-am avut când
să ameţesc în marea caldă
de culori...
că a şi venit vremea albului
să cripteze tot în marmură...