mai e Ona, tot ea

nu i se mai spusese Onei de mult pe nume.
ea nu suferea mai putin ca un fulg de zăpadă
trimis să cadă primu-n păcat cu pământul,
doar că avea mereu un colț de zâmbet
după care se putea da pe nimic.

i se întâmplau fel și fel de lucruri,
dar ea nu și nu și nu.
se chema după ea intenționat cu glas scăzut
să nu care-cumva să se audă
și să-și răspundă.
ar fi însemnat să-și formuleze întrebările,
iar ei îi era teamă să se pună pe gânduri  ;
mai stătuse ea pe ele și nu ieșise nimic bun de acolo,
mai degrabă stătea pe acele frigului
și-și împletea dorurile după soba caldă,
pândind ușile timpului pierdut în scrum.

știa ea Ona bine că trebuie să rabde,
că drumul ăsta al neîntoarcerii trebuie dalat
cu fiecare celulă a corpului ce-o trăgea înapoi
și-apoi tasat cu indiferența celui care
cucerind odată imperii, nu se mai cutremură
când aruncă un cătun în flăcări, fie chiar și
vatra sufletului său săpat în stâncă.


și dacă nu ea, atunci cine ar fi putut mai bine
să taie rădăcinile din rădăcini până la sânge?
ea ei înseși n-o să-și treacă niciodată,
asta e partea cea mai greu de acceptat aici.
boala ce își este o mănâncă pân' la piele
și tot ce încearcă să intre pe sub această piele
se-mpărtășește cu veninul și se iartă de lume în venele ei,
or asta nu poate fi salvare, nici măcar alin,
nimic din afară nu o ajută decât să se-ngroape de vie
până la nemurire, până la capăt de fără sfârșit iubire.

asta a fost deja

ona simte cum pădurile din ochi prind frunză de căprui

și că soarele se dă de-a dura după un galben bolnav.
ona traduce în gând : TOAMNĂ.

ea dă mai departe un bilețel de cer sfârtecat
pe care pacea e mâzgălită în grabă, fără rost
cu un albastru desumflat și o pată de luptă.
încă se mai dau bătălii, dar ea știe să mintă,
iar lumea crede că pictura abstractă-i un pamflet,
ei râd și-și bronzează obrazul,
ona va fi murit deja încet în viață..


se face că plouă când vine vorba de cules reacții,
ea are deja o recoltă bogată de întrebări fără răspuns

și știe prea bine că indiferent de strădanie
va muri vreodată într-un târziu tot proastă,

dar știind că de la oameni nu mai are de așteptat
după niciun zâmbet terfelit de vacanță

în fel și fel de amplasamente exotice și sterile

pentru că ea, Ona, știe că oamenii dacă e să fie
triști sunt cu siguranță mereu TOAMNA,
iar fericiți pot fi tot timpul fără să-și dea seama.

dacă e vorba să pice ceva,
va fi drobul de frunze în capul locului,
astfel că Ona va știi unde să-și așeze tabără

și de care parte a ei să treacă.

e jale și Ona stă sărată, mută leoarcă de văpăi,
dar e departe de bocet, departe de ai ei,
stă și se căznește cu morile de vânt
care fac pământul să se-nvârtă-n clocot.
Nu face noroi, ci drumuri de piatră,
Nu se toarnă cu găleata, se aruncă-n neștire,
are nu știu câte păreri de rău care nu dau rod,
așa că ea culege impresii cu semn de plus
și trasează un mare minus care e orizontul,
însă îi dă atâtea tente de senin că pare plin,
iar după colț o așteaptă necurații să îi înece.

Trece la punți Ona și păsări trec deasupra,
aripile bat, sufletul ei le îngână sacadat ;
aripile libere, el prins în capcana
de a-și păstra colivia de om peste tot.

Ăsta e destin cenușiu, de Onă melancolică,
dar încă bravă...
o Onă care luptă cu armele jos
și continuă să secere povești,
să usuce mustrări de gând la soare

sau să prindă gâze în plic...
biletul însă merge în spate
și toamna e iremediabil credibillă...

punere forțată în context sau " Ona se scurge"

poate că ăsta e sfârșitul cu care o iau de la capăt.

ona își aminiștește să existe,

dar degetele mele n-o pătrund.

ona nu e ca mine,

ea știe să dispară și să se pună la păstrare.

eu mă mențin în neformă

ca să nu pot ține pasul cu timpul

și ca să nu pot fi prinsă de niciun contur.

în viața privată :

ona se veghează de la masa tăcerii,

bate cu pumnul în pieptul aerului

sperând că va reuși să ia o gură din el

ca să-și facă porția de plâns

și-și pigulește ochii în oglindă

de orbul găinilor pe care l-a părăsit.

eu i-aș fi văzut împreună până când

ona s-ar fi săturat de rolul de naivă,

însă ei nu i-au mai plăcut ochelarii

și nici apa chioară cu care se mințea zilnic

încercând să se vadă îmbolnăvită.

în viața privată de privat :

eu cred că onei îi place scena,

iar mai mult decât scena iubește rolul

mai mult decât se iubește pe ea.

ea niciodată nu s-a îndrăgostit de actor,

ci de omul de după personaj,

iar ăștia trei s-au luat la harță

și i-au făcut dezastru mințile.

onei i-a plăcut să joace,

dar nu avea limite aproape deloc

și s-a jucat pe ea la nebunie...

atunci s-a pierdut.

nu știu câte din rosturile onei au vreun sens,

iar toate chestiile despre ea nu au vreun fir

de care să te apuci să tragi...

viața onei are un curs ambiguu,

captat pe alocuri la vreun baraj de afecte,

însă ona știe să se facă neînțeleasă.

de asta eu cu ona nu o să mă compar niciodată

nu știu dacă se înțelege, dar Ona e puternică

Ona e deșteaptă,

nu poate să doarmă somnul,

așa că își păcălește ceasul și

își sufocă noaptea de-un ștreang tăios

făcut din ochiuri albastre de apă.

îi picură câțiva fulgi de jivină pe gât,

dar își retrage venele în pântec.

nu, în iarna asta nu mai naște sălbăticii.

Nu poartă nimic pe dedesubt,

decât o insomnie groasă care ține de cald

și-un lanț lung legat de toate gardurile

de pe unde a ales ciorile cele mai negre.

Mâinile le are goale și rânced-albite,

le freacă de tâmple și evită contactul cu ochii,

știe doar prea bine că n-are după ce șterge.

le bagă apoi în păr, dar părul ei zbiară,

fiecare fir e ocupat cu câte un gând

și n-au de gand sa fie aruncate-n strada.

Ona caută oglinda, dar nu-l găsește.

Încearcă să-și amintească pentru ce s-a iubit

și vrea să află dacă se mai poate iubi

în continuare, fără să se mai vadă.

găsește o bucată de sticlă și o rază,

se sperie și-și despică visarea...

necunoscuta de acolo râde perfid.

N-are rost. Nu, n-are.

Aș vrea să mă culc, își zice.

Alege o ureche pentru asta

și-și face cruce cu sperieturile trase.

nimic n-o poate convinge să nu mai creadă.

ea știe prea bine să scoată aerul pe fereastră

și să-și dreseze poftele să se sprijine de cui

la fel de bine cum poate să-și miște tălpile

din pocnet de degete, rupere de piept,

să înainteze astfel departe de întoarcere.

prima noapte a Onei

pervetirea la absurd.
timp indescifrabil în beznă
și rațiuni îmbrăcate sumar în pierzanie.

flirt inocent cu garda nopții
și nicio lumină cu ochii în patru.
deliberări pe coapsele lunii
dacă să pătrundă sau nu pe fereastră...

Ona e dată în vileag fățiș.
clevetirile umbrelor o râd,
dar nu se știe încă nimic,
dacă neîntinarea are loc
și dacă roșul se poate lăsa pe spate.


nici Ona nu mai poate spune,
e clipită intens de-un ochi închis,
rugat acum să-și mintă lacătul,
să nască o lume,două trei,
destule ca să ajungă de rezervă
în caz că Ona-și dă glas
și capătă o nouă ființă...

Aşa se naşte Ona

În dimineaţa tropotului de ceai
şi a ochilor ce nu se pierd de verde,
Ona îşi zămislea pasul în ceaţă,
călcându-şi pe pieptul cald
fără să vadă că visele pier
fără să audă bătăile în geam
şi urletul-hău al lumii din vintre.

Se scotocesc tălpile de drumuri
Mâinile de nesăbuinţă
Cuvintele se leapădă de gând
Inima nu refuză apostazia,
Şi Ona dansează lubric
pe tulpinile florilor de măr.
Ea nu ştie ritmul liniştii,
se astâmpără pasiv şi adânc
doar în notele păcatului...
Nu minte,pledează verosimil.
Nu distruge,grăbeşte doar timpul.

Amiezile ei nu vin niciodată coapte,
Dar buzele ei au deja gust ocru
şi nu se sfiesc să facă abuz de primăveri.

Ona se ascunde cât e ziua de lungă
după feţele vorbelor pe care le scuipă,
înnecându-se cu consoanele seci.
De asta,când se găseşte ceva s-o mire,
ridică semnul de întrebare
şi plânge fericită că poate
respira în voie...

Seara,printre norii defalcaţi de amurg,
Îşi culege rămăşiţele
şi-şi caută deznădăjduită petice pentru surâs.
Eu o văd frământând câte o idee
şi cum adoarme de multe ori nemâncată
pentru că pâinea rămâne nedospită
şi foamea ei se-nfige în fereastră.

Nimic nu-i spune Onei că are din ce trăi şi mâine
şi totuşi,în fiecare noapte,din lacrimile puse la păstrat,
mai năduşeşte câte o speranţă
şi se spânzură senină de ziua următoare.