22 iulie - am iubit cândva, iar acum îmi permit să fiu romantică

dacă ți-ai folosit vreodată inima pe post de plămân
înseamnă c-ai respirat iubirea
și dacă ai respirat iubire,
ai trăit iubire
și ți-a curs prin vene o viață întreagă
în doar câteva momente,
întotdeauna prea puține
...
dacă ți-ai folosit vreodată inima pe post de plămân
și ți-ai hrănit fiecare celulă cu iubire
înseamnă că ai transferat fără să știi
fericire din țesut în țesut
și ai crescut mai mare
și mai bun
și mai plin
cu fiecare moleculă de aer inhalat.

dacă ți-ai folosit vreodată inima pe post de plămân
atunci toate respirațiile tale tăiate,
respirații buclucașe,

nostime,
înfundate
sau molcome,
nărăvașe,
ticluite din dragoste

n-au mai fost o povară pentru adevăratul plămân,
iar el a fost bucuros să-și vadă bronhiolele umflate de râs.

dacă ți-ai folosit vreodată inima pe post de plămân
atunci trebuie ca întreaga lume s-o fi confundat cu aerul
și aerul cu iubire
și iubirea cu posibilitatea de a nu mai muri niciodată.
ai inhalat nemurire cumva, fără să știi.
dacă doar măcar o dată ai respirat cu inima
și chiar dacă ți-ar rămâne toată viața de folosit plămânul
ca plămîn
și inima
ca inimă,
vei putea muri oricând liniștit
știind că nu poți muri niciodată.

nu o să creadă nimeni că nu mai sunt printre oameni

Plumb - Cut

noțiunea de aproape de mine
nu există.

lângă

e nimeni

și pretutindeni

ești tu.


orice ar mai fi rămas înăuntrul meu,

nu mișcă.

furtuna de după liniște nu se iscă.

unul din adevăruri este că iubesc jocul puterii

și posibilitatea de a porni răzmerițe de sentimente

care să fie în asentimentul minții.

control?

nu am întâlnit niciodată ceva care să mă împlinească mai mult.

nu mai păstrez în mine decât ce poate rezista în lanțuri.


celălalt adevăr este că pot numai să mă îndrăgostesc de dragoste

și de ideea ei universală.
aș putea să-i fac jocul,
dar asta nu îmi mai îndeajuns,
iar a păstra îndrăgostirea până la iubire

mi-e peste poate.


undeva la granița dintre bine și rău,
prea mult din mine a rămas blocat,
iar resturile s-au aruncat în ambele părți.

chiar dacă totul ar fi tu,

eu aș rămâne eu
și în cele din urmă
nimicul.

eul de după

aici e inima mea

și e locul în care nu se mai face lumină

deși se fabrică dimineți în șir...

un șir lung care se deșiră din toții sorii

pe care i-am epuizat vreodată.

aici sunt toate minciunile mele

care nu mai au nici ele capăt,

care râd cu toate fețele

și mi se lipesc de spate...

un spate lat întors opac și drept

la toate "și dacă poate "urile...

aici e zâmbetul meu

din ce în ce mai surclasat

de alte și alte subterfugii faciale.

aici aș vrea să fiu eu,

dar e mai ușor să vreau pe oricine

și să am pe altcineva

decât pe mine.

later edit:

iar undeva acolo era inima ta,

singurul ceva în care

mă puteam da uitării.

"O iubire adevărată înseamnă să nu poţi gândi contrariul ei."

because there are these few moments, after everyone has left and you are all alone that you start discovering things by exploring your inner depths...one of the most difficult facts to admit is that you are not strong enough not to care about anyone , not to let everything go, not to love anyone. Indeed, solitude helps you get closer to yourself ,but if there`s no one there too, you`ll become just a runabout sailer 'cause being alone in a room is bearable, being lonsome inside your soul hurts ... there`s no place to hide from your thoughts and feelings,sooner or later they will start throbbing into you. First, you are sure you can handle the pain, then you realise you don't know this pain because you have never felt it before, you continue by saying that it has a cure and you are strong enough to get over with it and in the end it is like that : whether you accept it and learn to live with it, or you let it wear you out. Definitely, it is not your case as you do not stumble upon anything and you cannot accept to fall, you gradually become able to send people away of your life with the recklessness of a director who is chosing the actors for his play... and this is correct because there is no room on your stage for others. Suddenly, your pain becomes your strength and you easily get rid of all the impediments, of every possible restraint, of every cause of harm and you are all by yourself, free to follow your way. Your way may be the way of a winner, but the winner is always alone...here is the point when you have to decide what you lose when you win and what you win when you lose. You do not want to feel touched, because you know how hard your skin was burnt, yet you have always liked to be caressed by the flames...

de mult în ciorne

şi la urma urmei unde vrei să ajungem?
uitarea e deja achitată pentru noi.
nepăsarea s-a închiriat de mult.
cred că şi ura au luat-o alţii înaintea noastră.
am sunat să întreb de loc de veci,
avem cazierul plin de îngeri,
nu ne acceptă.
singurătatea nu se desparte în noi,
2 nu se divide cu unul aici,
mi-e teamă că dăm mereu cu rest,
un rest de gust,de senzaţie,de amintire...

situaţiile normale sunt rezervate.
noi avem ceva cu atipicul,
se lipeşte de noi magnetic.
scăparea nu mai are uşiţe,
tunelele au pană de curent,
nu-mi place busola întoarsă pe dos.

în gramatica mea nu există reguli
de conjugare a iubirii la trecut.

fără ocupație

povestește-mi te rog cum ma uiti!
vrea sa aflu despre tactica aia ciudata
de a prelungi delirul in abstinență,
vreau să te vad cum minti sincer
ca faci abstractie de absenta.
delimiteaza bine
ce sunt eu fara de tine,
ce simti tu fara de mine!
eu sunt cea care alina,
sunt cea care e mereu plecata,
cea care uita sa vina,
cea care nu o sa se intoarca.
nu ma poti urî încă,
e prea absurd de devreme,
sufletul tău nu e îndeajuns de stricat,
încă mai omoară ca să mă cheme.

dar tu vorbește,
spune-mi de câte ori încerci să-mi ștergi săruturile
și de câte ori îți rupi buzele să ți le dea înapoi,
spune-mi cum treci pe străzile pe care se merge-n doi!
ascult ,cum înnoptezi în perne în care nu ți-am dormit?
ascult ,cine-ți calcă cearșafurile pe care nu le-am tavalit?
hai spune,pe-ale cui coapse te trezești însetat,
câte imagini alungi până să te lași mângâiat?


domnule 1 aprilie prelungit,
nu-i nevoie să continui,
adu-ți aminte că te-am iubit!

şi ce?

Pe vremea când totuşi mai conta ceva,eram A TA.

iar acum,când nu mai înţeleg ce spui,
îţi rămân a lui
şi mie a nimănui.



acele ceasului nu ştiu să coasă decât timp,
ochii mei nu pot să mai vadă decât nimic,
zilele pică din pom
ca un măr otrăvit
într-o gaură neagră de om.


nopţile cad la momentul potrivit
ca să vadă cum mor decapitate de dor
mai întâi pielea,
apoi buzele,
spatele,
apele,
munţii,
cerurile,
sorii,
mările,
ciorile,
verile,
zâmbetul,
cheile,
uşile,
plecările,
depărtările
cu care te-am iubit.
da,nopţile când mi se culcă,
te visează încă.


dar n-am vise
pentru cât mi-ai fost,
n-am memorie
pentru cât te ştiu pe de rost,
n-am somn,
pentru câte aş vrea să dorm,
n-am linişte
pentru cât ţipi în mine,
nu mai am suficientă eu
pentru nesfârşitul din tine.




"the night becomes the dawn to prove that love goes on..."



Asculta mai multe audio Muzica

mărţişor,nu mai eşti...

obşnuiam să îţi spun Mărţişor atunci când venea primăvara,tu erai cel care mi-o aducea...acum primăvara mi-o aduce altcineva...şi totuşi,eşti încă cel mai frumos Mărţişor pe care l-am primit vreodată...


Un 1 martie destul de întunecat,probabil vina e acelora care din neputiinţa de a-şi vărsa căldura răcesc lumea.Nimic nu spune mai mult decât lipsa cuvintelor...

poţi să-mi cauţi petalele uscate prin cărţi din care n-ai putea să citeşti şi poţi să uiţi c-am vrut odată să scriu poveşti,astăzi stelele se ascund printre lacrimi ce n-or să iasă niciodată la iveală. veninul curge într-un zid de care fac toată lumea ţăndări. calmul răvăşeşte pe dinăuntru,dar dă bine la suprafaţă... de care EU e vorba?




Primăveri calde sufletelor ce continuă să viseze!




în poză: mărţişoarele mele dragi ( handmade butterfly- Amanta de inimi )

delicately not yours

Asculta mai multe audio Divertisment


pentru mine cea de ieri e greu de priceput cum am ajuns cea de azi. pentru mine cea de azi e imposibil să înţeleagă ce va fi cea de mâine. eu,cea de azi,o iubesc pe cea de ieri,dar o vreau pe cea de mâine.


nopţiile mi-s pline de-un TINE MINat,
sau de un MINE înTINat...
poate nu doar nopţile,
dar oricum zorii mi i-am eliberat.


pentru visurile de ieri nu am răspuns.pentru visurile de mâine am papiote întregi de aţă.iar azi am doar vise pentru visuri.

am rămas şi cu apele şi cu pietrele.uneori nu mă mai văd ajunsă la mare şi tot strâng,tot strâng râuri întregi de sentimente.unde să le vărs?

aproape maşinal răspund "iubire" când vine vorba de tine.nu pot să-mi închipui un alt trecut în care nu apari pentru că nu-mi pot contura prezentul fără amintirea ta. viitorul deja se recită fără de tine.

nu mai ai chip,nici voce,nici nume.nu te mai ştiu,nu te mai am,nu te mai simt şi totuşi ocupi suficient spaţiu în mine fără a ştii prea clar sub ce formă.

nu te mai iubesc şi nu te mai vreau şi totuşi la amintirea ta ţin,la clipele noastre tânjesc,la fericirea noastră mă refer mereu şi la tine mă gândesc ca la casa copilăriei mele,un adăpost pierdut cu tavane înalte şi pervaze largi,cu divane ţiitoare de coverturi pufoase şi câini cuminţi,cu rafturi cu dulceţuri de flori de tei şi trandafiri albi...doar că această casă intră pe zi ce trece în dărăpănare şi va veni o vreme când am să mă duc să-i vizitez ruinele...şi o să simt da,o să simt melancolia şi duioşia unui apus de viaţă scurs într-o prăpastie albă...îţi închin ţie iarna asta,ţi-o ofilesc pe-un mormânt imaginar la care vreau să uit să mai aprind lumânări.


nu ştiu ce faci tu,dar la mine vine primăvara şi fac curat. pe curând iubite,un curând îndepărtat...pe-un niciodată neîntârziat!

un fel de stare de duminică

povestea unui dor de mare

Te-am născut din pântecele pieptului meu

ca pe-un hibrid carbonizat cu doruri amare.
Metodele contraceptive n-au fost de folos,

nu te-au împiedicat să-mi omori toţi îngerii,
şi să te faci demon din ei toţi la un loc.

Erai fără de trup,fără de chip,fără de suflet.

Sufletul şi numele ţi le-am dat eu,

Ca pe-un strâmb contur care să te definească

Şi-am început să-ţi port de grijă

Şi să te strig Iubire...

Mi-ai luat aripile şi-ai făcut din ele castel...
Erai doar nisip -nisipul fiinţei mele,
şi mă secai,
mă secai de viaţă şi depărtări avid-albastre.

Albastre ca pacea de după iadul războiului

dintre colţii minţii ce au sfâşiat

şi zâmbetul dedesubtului stâng de sân

din care ţi-am hrănit adâncurile sumbre.
Îmi tăiai cu scoici sparte răsuflarea

ca să nu fac păcat când te zămisleam în sărut.

Într-o zi mi-am adunat toate valurile
şi-am vrut să te dărâm,

să te zdrobesc de toţi pereţii oceanului

şi să te fac om,

să fac din tine plajă,
să te roadă toate apele,

să te tulbure şi să te scufunde,

să te ude şi să te usuce
şi să mă uite de tine...

N-am reuşit decât să te împrăştii în toate clepsidrele lumii.
Te-am făcut să curgi,să fi timp,
n-am ştiut că vei lua cu tine horcruxurile sufletului meu
şi m-am pierdut pe mine în locul tău...

Azi,de fiecare dată când privesc marea,
îmi imaginez că undeva,la 22 de mii de leghe sub,
visurile mele încă se mai zbat să devină realitate
şi că odată şi-odată voi ajunge la mal,zdrobită
şi-un trecător neîntâmplător
îşi va strânge palmele în jurul meu,

va sufla cu priviri sărate şi zemoase peste mine
şi-mi va da numele de Perlă..

înapoi.

POSTat de Zor de Zi în poziţia acului de 13:15

pentru că azi m-am trezit cu un dor MAREEE de mareee...
pentru că mi-e somn în continuu şi-aş dormii o zi întreagă îngropată în nisipul cald,cu vâjâit de paşi ce aleargă spre apă intrându-mi în urechi şi m-aş trezii în cel mai plăcut mod,seara spre apus,când apele sunt calme şi călduţe,iar cearşafurile se retrag spre hoteluri... aş sta acolo,aş privii cum se serveşte marea de seară ca să devină fantomă,apoi m-aş întoarce într-o cabină de duş acasă şi m-aş spăla de sare...


8->

POSTat de Zor de Zi în poziţia acului de 13:20 şi n-am dormit în nisip azi,dar nici trează n-am stat... şi totuşi acum dimineaţa mea se spală pe picioare şi-aruncă cu sare...şi fulgii cad într-una ca`n poveştile lu` buna....


alb,alb,allbbbbbb,curgeeee peste tot,
mi-e somn,nu mă trezii!
acum ştii
că zăpada nu-i decât
momentul meu de înverire.


pentru că îmi ningi
şi-ţi ning
când mă atingi
şi te ating.


pentru că eşti,
pentru că sunt,
tu tăcere,
eu cuvânt.

înduminicaţi,
îndepărtaţi,
mai e un secol până mâine.

remember

eram ace de ceas.
ne întâlneam la ore fixe
şi-ntre unghiurile închise
ne-nghesuiam dorul...
din noi n-au rămas
decât un troian de vise
şi-un destin de bătut cu piciorul...


eram doar urme de timp,
scurse din cadrane sparte,
simple frânturi de locuri,
Sâmburi de nimic
Şi cântec de jocuri,
Pagini şi semne de carte,
Zumzet de focuri...


din noi n-au rămas
decât atingeri de glas
şi tăceri pe alocuri...

te las fără.

nu pot ţine minte numele de străzi. pe mine trebuie să mă conducă cineva sau să-mi dea repere...îmi trebuie mâini care să mă ţină şi să mă plimbe.
nu poti să îmi spui :du-te pe strada X că mai mult ca sigur mă vei pierde...mă debusolez şi mă rătăcesc...
şi am stat eu bine şi m-am gândit(mi-a luat mult timp chestia asta) şi am ajuns la concluzia că aş putea să te fac şi pe tine o stradă... ai putea să duci oriunde,numai în viitorul meu nu. ai putea să ocoleşti cu desăvârşire partea aia de inimă unde ai locuit până nu demult...nu ai avea case şi paşi care să te mai cotrobăie prin trotuare, nici flori nu aş planta pe mijloc,nu mai poţi avea gust de primăvară...te-aş întortochea prin toate deşerturile şi te-aş conduce spre o prăpastie:a uitării. Numele tău ar fi Iubire şi desigur nu l-aş putea ţine minte...

lângă foc de iarnă...

dimineţile îmi scapă printre degete.
mai nou fumez fulgi în foi de scorţişoară...
mă umplu de fum şi îi îndes în sân...
de acolo mi se hrănesc toate povestile
şi-ncep să-şi facă drum...

mă închipui bătrână şi iernită pe tâmple,
cu vertebre nămeţi şi mâini tremurânde,
mi-apar ochi curioşi de viitori nepoţi,
mă văd aşa gângavă
adunându-i pe toţi...
mă aud vorbindu-le de tine
începând aşa:
A FOST ODATĂ IUBIRE...



Ducu Bertzi - Si De ar Fi
Asculta mai multe audio Muzica

"să-ţi fie dor de mine-atât îţi doresc!" - Făt Frumos e plecat

şi pentru ce să ne mai întâlnim dacă nici nu ne mai cunoaştem?
pentru ce să mă apropii când oricum nu mă pot întoarce? ai cumva un tic tac să te pot recunoaşte? nu contează de care:simplu,de mentă sau lămâie...sau poate de inimă. Da,e posibil să te resimt dacă aroma sufletului tău e neschimbată şi mişcarea lui aceeaşi:tic-TAC.

mi-eşti timp,anotimp şi visare...
mi-eşti o toamnă sfârşită
şi-o iarnă întâmplătoare...

o noiembrie furtunoasă de noapte

am tăiat din lună ca dintr-un măr galben.
i-am scos sâmburii ş i-am înghiţit,
apoi o jumătate am băgat-o în buzunarul drept
şi alta sub urechea stângă,
tu ai venit şi te-ai aşezat lângă
şi m-ai iubit
încet şi dement,
suflându-mi pe piept
cu noapte bună.
mi-ai scototcit auzul şi te-ai înfruptat,
te-ai înecat cu jumătatea de lună,
iar eu am plecat goală prin noapte,
cu buzunarul drept lipit de piele,
dar uitat descheiat
şi am găsit din nou
a doua jumătate de lună
ce-mi lumina mai departe
un drum pe o podea de nuiele
pe care alergam să nu prind rădăcini
ca nu cumva să mai dau rod
în grădina visurilor tale otrăvite
şi printre irişii tăi străini
în care-mi vedeam aminitirile toate
smulse şi uscate...





nu ştiu nici acum bine
dacă sunt om
sau sunt pom,
dacă noaptea dorm
sau plâng după tine...



însă ştiu sigur că dacă mi-ai frânt inima,mi-ai frânt crengile şi cerul la care n-or să mai poată ajunge.

mesaj de ochii lumii şi niciodată de ai tăi.

18 Noiembrie 2009
ora 00:43


De azi te uit şi nu îmi mai pasă! Pun un punct adânc la tot ce s-a întâmplat şi hotărârea e luată,mai fermă ca niciodată.Povestea s-a sfârşit şi nu are nici pe departe acel "happy end" ideal şi clişeic cu care ne amăgim toţi, are un capăt de unde nu ne mai putem întoarce: nu putem schimba ce am fost,ce n-am fost,ce am făcut şi ce nu am făcut,ce am spus şi ce am tăcut,ce am vrut şi nu am putut,ce am greşit,minţit iubit...nimic nimic nimic...DAR putem alege ce vrem să fim şi să facem,iar eu aleg să îmi fie bine fără tine şi sincer încă nu am habar cum o să se întâmple asta,însă va trebui să fie aşa pentru că asta vreau şi merit.


DA. Merit şi altceva în afară de dispreţul şi indiferenţa ta,merit mai mult decât resturile tale de iubire şi minciunile de final cu care ai mânjit totul şi am voie să fiu împăcată cu mine însămi după ce mi-am recunoscut greşelile şi am încercat să le îndrept.Am vrut ca totul să fie bine şi m-am străduit pentru asta,dar tu nu ai apreciat. nu e nimic: ai dreptul să nu ierţi,să nu poţi trece peste,să nu înţelegi, să vrei altceva,să ceri altceva,să AI ALTCEVA,iar eu la fel de bine am dreptul să vreau cel puţin atât şi în plus, am nevoie să rup această legătură bolnăvicioasă dintre noi,să mă îndepărtez,să îmi vindec rănile,să îndrăznesc să sper la timpuri noi şi mai netomnatice, soarele o să răsară iar şi pe autostrada mea cu infinit de multe sensuri.


Şi nu,nu o să regret nimic.Nu o să regret că am fost fericită şi nu o să regret că ţi-am dat rolul principal în basmul ăsta al primei mari iubiri,nici că am dat totul pentru tine pentru că am primit înapoi tot ce mi-am putut dorii,cu oarecare minusuri sau plusuri.

Dar ştii ce am tupeu să îmi mai doresc acum? E simplu,ai să înţelegi : să te las în urmă,într-un loc în care orice ai face să nu mă mai atingă,să nu mă mai doară.


AJUNGE!GATa!S-a dus toooot! A pierit farmecul şi a pierit cel mai frumos sentiment care ne puteam întregii într-un compus unitar al unor jumătăţi perfect complementare. Pentru mine eşti mort şi îngropat în trecut, nu îmi mai eşti,nu îţi mai sunt,nu ne mai suntem.Iar pentru o vreme nu vreau nici să aud de tine,nici să te văd,vreau un goooool imeeenss în care să îmi pierd privirea şi care să îmi permită să iau totul de la capăt pe o pagină nouă a unei alte poveşti,pentru că da,e posibil să nu te mai caut,dar poveştile mi le voi căuta în continuare.


Refuz să mai simt ceva,refuz să mă mai faci să simt ceva.Nu îţi mai permit să faci din mine sau din inima mea orice îţi trece prin cap.Ai fost ce ai fost în felul în care ai fost şi cât ai fost,asta nu voi nega niciodată,însă te-am ştiut pe dinafară şi te-am iubit pe dinăuntru,acum îmi rămâne doar să mă înstrăinez de tine fără a lăsa vreo posibilitate de tangenţă cu cercul vicios al simţirilor tale pe care tindeam să mă învârt la nesfârşit.


Îţi mulţumesc pentru tot,eşti trecut,sunt prezentă iar cu viitorul meu nu ai nimic în comun.
ADIO!


Cu resemnare,
NU-mai A TA
Necunoscută.


PS: e curios cum poate toţi ochii lumii vor citii aceste rânduri şi numai TU,necunoscutule,destinatarule,fosta mea lume,nu vei avea parte de cuvintele mele,de gândurile mele,de dorurile mele...toate stinse de acum.

rău de tine.

ia-ţi timp să vii
şi să pleci...
ia-ţi timp să mă uiţi,
şi să mă iubeşti
în continuare,
ia-ţi timp
până nu mai doare,
ia-ţi timp ca să te iert,
ca să ţip,
să-mi fie dor,
ia-ţi timp ca să
nu-mi fie deloc uşor,
ia-ţi timp ca să amăgim,
să minţim
şi să greşim,
ia-ţi timp până plâng
să-mi prinzi lacrima curgând,
ia-ţi timp până nu mai pot
să-ţi dau timp
să mă omori pe loc.



în prelungirea visurilor mele se întinde realitatea ta şi vezi tu,ea e mai puternică. ea mă trezeşte la viaţă într-un mod agresiv şi dăunător:îmi dă palme cu toate dimineţile lumii şi-mi spune că poveştile au farmec doar pe înserat,că numai noaptea pe sub perne îl găseşti pe Făt Frumos, că ziua n-ai timp să mergi nici de la tine până la tine,că nu e loc să plantăm conştiincios iubirea din doi în doi, că mai sunt câte unii care rămân şi pe dinafară şi fără de pereche...nu,pe bune,sincer,îţi dau dreptate: când faci o crimă nu mai ai cui să-ţi ceri iertare. cum aş putea să-i spun viitorului meu că îmi pare rău că nu l-am lăsat să trăiască? cum să îmi resuscitez povestea când toate cuvintele şi-au piedut aerul? cum să mai repar imaginea aia ideală când toate cioburile ei nu fac decât să mă rănească? Nu ştii niciodată când începi să pierzi, nu ştii niciodată cu adevărat când căştigi,dar e atât de simplu să înţelegi când eşti pierdut şi nu ai nimic de câştigat.

De azi şi până cândva,din nicăieri şi până-n niciodată,din tot nimicul până la ceva,între pretutindeni şi niciunde,de la odată la vreodată, în toate locurile astea rămâne amintirea ta şi-mi pare rău,îmi pare rău că a durut...şi cine ştie cât o să mai doară...

a lui,adică a nimănui.

Pe apă...
nu poţi construi case
căci nu se lasă prinsă,
iar cu firul ei nu se coase...
Nici pe nisip nu poţi clădi,
se tot mişcă şi se-ngroapă,
e totuna cu nimicul...
Nici pe idei,nici pe timp,
toate trec fără să ştii,
Nici pe vară că se stinge,
nici p-un foc că ţi-o aprinde...
cred că acum mi-e clar:
o casă trainică nu o poţi construi
aşa...la întâmplare...oriunde.


Şi atunci...spune-mi tu:
Unde mi-e sufletu`?
Şi unde să-ncep să te clădesc
Ca să stau o viaţă sub
Acoperişul iubirii tale?

gata.

ştii ceva?
mi-a ajuns-
punct
nu mai pune atâtea virgule,
asta nu e o enumerare de iubiri...

iubirea e o singură vară continuă,
una care nu se stinge
şi nu îngheaţă,
un an secolizat în mileniile nesfârşitului,
un soare cald ce luminează simultan
ambele jumătăţi de planetă...
cel puţin asta îmi place să cred :
că e minunată,sublimă,perfectă
deci de neatins
şi astfel mă disculp că am fost
o incapabilă
şi-un incapabil
la pătrat.
rămânem deci capabili
amândoi
separat
să regretăm.

încetează!
destul.
fără poveşti,
fără trageri de timp
sau de sfori,
nu sunt o păpuşă,
sunt o inimă fără picioare,
n-am nevoie decât decât de cârje
ca să ajung până la uitare...
şi de mila ta ca să nu îmi pui piedică.

mai-nu!?

"sfârşitul mi se pare o glumă. am ajuns la nesfârşire cu tine. acolo de unde nu ne putem întoarce."


tu mă cauţi noaptea şi...
iubirea nu se caută pe întuneric.

îţi scotoceşti dimineţile adânc
şi-ndeşi mâna în aşternuturi
doar doar mă găseşti acolo,
dar niciodată nu am fost.

nu mai ţipa că mă doare,
mă doare să-ţi văd mimica gurii...
mă doare muţenia cuvintelor
şi vocea ta scăzută
din calendar....
nu-nţelegi?
nu te mai pot auzii.

nu te mai văd.
eşti o mulţime de puncte risipite
şi dreptele care le unesc
s-au mutat în geometria uitării.
nu mai ai culoare,
nici măcar alb,
nici cel puţin negru.
eşti nimic!

nu te mai simt.
nu te mai înghionti în suflet
că-i invalid pentru o vreme!

nu te mai întoarce!
sunt un drum închis
şi abisul de după balustradă...

nu te mai vreau,
mi-eşti deja de ajuns
să nu te pot uita.