rezonanță distorsionată

am început să bâjbâi și să îndrug niște tăceri despre care nu am habar unde duc.
mi-am revăzut simplitatea în toate formele ei și-am încetat să-mi mai răvășesc contururile. sunt încadrată de tot ceea ce simt fără margini.
întotdeauna mă străduiesc să rămân pe punctul de plecare. e foarte greu, ca om, să întârzi rătăcirile sau să le urmezi întru totul. mi-aș fi putut îngădui câteva pierderi de cunoștiință, dar am un contact latent cu realitatea care mă face să ard din rădăcini. nu dau pasărea din mână pe un pahar de apă chioară doar ca să îmi orbesc setea de necunoscut.
s-au inventat aripile, dar eu nu le folosesc.
să zboare toată lumea,  eu prefer să-mi târăsc aerul spre plămâni și să-mi simt picioarele pe pământ.
supraviețuiesc unui tip de fidelitate telurică probabil pentru că nu sunt adepta excesului de zel. nu sunt constantă, dar conserv totuși schimbările pe o linie ascendentă. nu îmi plac întreruperile, atâta tot și dacă e să continui să joc, pariez pe sfârșitul care începe întotdeauna bine.

luni

nu știu despre ce vorbești
și-am să pretind că ceea ce îmi spui nu mă afectează.

dacă am mai avea timp pe cât avem inimă,
ar fi câte un sfârșit de lume în fiecare dimineață.

frpd

ca un nimic suspendat de abstract,
ultimul meu gust despre tine.

asta nu este eu.
eu sunt o asta.

să mă uiți din neuitare cu certitudinea
că n-am să plec nicicând
de acolo unde nu am ajuns.

amintiri despre viitor?
e supraestimat termenul ăsta.
eu am deja leacul pentru boala
sub forma căreia îmi vei apărea
și moartea cu care o să scap de tine,
în chinurile facerii
de iubire.


nu o să mai am ce spune în curând
așa că oriunde vei vedea poezie
sau doar cuvinte
citește cu cât vers alb
am adorat să rimez cu ...

timpul meu nu există.

timpul meu nu este.

timpul meu nu are timpuri, nici persoane la care să se conjuge.

timpul meu e variabil, comun.

timpul meu neutru.

timpul meu nu se declină, nu se conjugă.

timpul meu nu are început
și nici nu-și vede capul...
de prea mult timp.

nu are vis,
dar are iluzii...
desigur, despre timp.

timpul meu...e timpul

timpul tuturor oamenilor care mi-au zis că au timp
și m-au făcut timp
și s-au făcut timp.

o hirotonisire inutilă la infinit,
un infinit prea scurt și puțin,
suficient de prea puțin,
irecuperabil de larg...
în care încape toată pulberea de stele
și de suflete-planetă
pe care le-am mișcat de pe orbită...


realitatea mea nu se oprește aici.

Ssera

deviez cu un zâmbet elastic de la rută,

iar timpul ăsta mă-ntărâtă să-l omor.

nu mi-e dor, sunt umplută cu gol

și-mi văd reflexia în vitrine,

sunt fața acelor manechine

care pozează fără chip,

sunt sticla din ferestre

și ceruL de după nu sunt,

sunt sticla de pahare

și din apa lor nu sunt,

sunt dosul acelor buzunare

în care te joci cu mărunt,

îți strecori mainile-n uitare

noaptea-n drum spre casă

și-asculti aceeasi melodie

pe care injuri și-ngâni că

viața e așa urât frumoasă.

cât despre suflete și alte cardio-baliverne,

aceleași eterne regrete...

țăndări și tapetări pe perete,

pasiuni volubile,

controlate detașat,

același gust imposibil

al celor care nu se uită

deși s-au iertat...

ordinea zilei

idei neduse pe la cosmetică de mult. idei care se piaptănă în casă și uneori se îndreaptă cu placa : cel mai ușor mod de a părea aranjate. idei care trag repede ceva pe ele și ies afară. idei cu zi plină ,dar cărora le place să se implice în tot. idei care își uită uneori cheile, idei care nu știu la ce oră să ia pastilele,idei care nu dovedesc niciun simț de responsabilitate. idei care fac ravagii în trafic, idei care dansează ca o cizmă. idei care se vor romantice,idei care se vor cucerite, atinse ,îmbrățișate și iubite din când în când dacă e posibil. idei sucite, idei împiedicate,idei stâlcite,idei de tot felul. idei care uneori se vor a fi mai mult decât idei, idei care nu se acceptă,idei care se uită în oglindă și plâng,idei care pășesc mândre și altele care nu pot să meargă pe tocuri. idei care pozează,idei care se retrag în umbră. idei puternice și idei slabe. idei de caracter,idei de atitudine,idei despre idei...


toate astea. multe. într-o lume. cea din capul meu.
mulțumesc,mă bucur să vă cunosc! și regret,regret când uit să vă port de grijă...

discrepanță

teama e singurul adevăr. e singurul lucru în care ne putem încrede. ne distruge sau ne determină să facem ceva.o simțim de la primul la ultimul om,din cap și până în picioare,o controlăm greu și ne supunem ei.
și nu,oameni puternici nu sunt cei care nu cunosc frica,ci cei care au înfrânt-o încercând-o.


cei care își recunosc slăbiciunile sunt ca o casă care renunță la fațadă. da,e posibil să nu mai dea bine și să nu mai pară așa grozavă,dar poate asta îi ajută structura să fie mai rezistentă.

și mie îmi sunt datoare. datoare că m-am străduit de multe ori după ce am zis că renunț,că am recunoscut unde nu mi-era locul ,dar am încercat să mi-l fac,că am optat să pierd atunci când nu puteam câștiga decât fără demnitate,că mi-am dat silința să înțeleg acolo unde sensurile erau descurajante și că am făcut lucruri să meargă după ce toți le credeau iremediabil defecte și-am înghițit multe din pastilele neatractive ale vieții doar ca să pot acum să-mi simt picioarele înfipte bine. ies de multe ori din rând să fac lucrurile cum le simt și asta ajută...mă ajută pe mine să mă simt eu,doar a mea și pentru mine,pentru propriul meu timp profitat cât mai mult posibil. așa mă știu: o arivistă de emoții. n-am leac.

mi-a păsat atunci când nu se găseau bani de 2 lei de dat pentru orice. și asta uneori mă face pe mine să simt diferența.

reverse

inima hămesită de uitare se înfruptă din clipa imediat imperfectă ca s-o conjuge pe cazuri la un viitor trecut. gustul infam al neiertării de sine râncezește pe marginea unei luni multiplicată în anotimpuri interminabile,iar mareea adâncurilor albastre forfecate de verde scutură de praf nisipurile plumburii ale părerilor de rău. mai presus de bine e întoarcerea la noul ciclu evolutiv care te târăște în ape tulburi doar ca să renaști...în omul care ar trebui să fi,dar care n-are să poată niciodată. doar ceea ce trebuie ales și ceea ce alegi de fapt-asta e dispoziția.în rest, doar vidul imposibilităților probabile doar prin împingere de limite.. dar scurgerile de ființă împiedică violarea ineditului. obișnuința te parazitează de pământ. cerul ostentativ pândește dorințele cu stele nenumărate. incapabilitate. nedeterminare. infinit la infinit. forme imprecise dedicate îndoielilor.durerea țipă în muțenie și zgârie toți pereții minții,iar conștiința nu e lavabilă. mutilare perpetuă a definițiilor și căutare muribundă de beatitudine. nu se câștigă doar când se câștigă.

inopinant

ar trebui sa cauți un final la toate? nu.
ar trebui sa te consumi până la ultima fărâmă de energie? NU.
să te dai pe ceva?
să te dai pe nimic?
nu.
să -ți pese?
cât mai puțin.

ne hazardăm. ne aruncăm cu capul înainte știind bine că stâlpul e în față,dar sperând că printr-un miracol ceva supranatural o să ne devieze de la rută.
ne izbim.din plin....
ghinion?
noroc?
de noțiunile astea se folosesc doar cei care caută să se justifice.
a înfrunta? cu ce?cum? nu poate oricine.
eu nu mă justific,mă explic. mie însămi. ca să cresc mare. și cresc mare în fiecare zi.
știu prea bine să fac diferența între cei de ieri,cei de azi și cei de mâine.
lupii își schimbă blana și adaugă din ce în ce mai multe năravuri. prada te satură la un moment dat, obsesia prinderii ei nu te slăbește o clipă.
instinctele locuiesc undeva sub piele, stau la pândă în fiecare bulbuc de sânge ce așteaptă să prindă viață.
când crezi prea mult că ai să reuşeşti,te afli pe muchia de cuţit care te împinge în eroare.

să nu fi înţeles? să-ţi fi scăpat ceva?
din vedere faptul că ţi-a lipsit indiferenţa.
din mână şansa de a fi arătat că îţi pasă.

ce să se repare? ce să se strice? neutralitate? obişnuinţă. nu schimbăm lucrurile pentru că la un moment dat însăşi ordinea devine haos. şi din mândrie pierzi progresiv... acumulezi şi apoi risipă.
să ai tot ce vrei şi să nu te ai pe tine.frustrant.

nu ştii.bine?rău?ei şi? cu astea ce?


ritm delirant. totul e un exercițiu. un exercițiu prin care încerci să te rezolvi. desigur că ai putea să nu ai solutii,să nu ajungi la rezultat... dar ciornele pe care te-ai lucrat pot deveni în timp valoroase...