hmm..bănuiesc că vine într-adevăr Crăciunul.

E oare Crăciunul? A ce miroase şi cum se aude? Cum să-l pipăi,cum să-l gust? Cum să-l determin să-mi sară în ochi? Nu îl mai simt. De ce oare?

Poate că ne mor poveştile şi ne mor idolii,farmecul se şterge şi timpul ne dilată simţămintele, poate că miile de instalaţii electrice ne pârjolesc irişii înfloriţi şi ne orbesc,poate că ar trebui să ne aprindem în loc sufletele... poate că în loc de brad ar trebui să ne împodobim inimile cu gânduri bune,speranţe,credinţă,iubire...poate că în loc să gătim zeci de feluri de mâncare,am facem mai bine să gătim simţurile...poate ar fi cu mult mai frumos ca înainte să dăm "play" la un colind,să ne auzim propriul cântec şi să nu-i mai diminuăm volumul...poate că trebuie să dăm înainte de a aştepta în zadar să primim. Şi, după ce am face toate astea,abia apoi să ne apucăm de modelat ceea ce e material,abia apoi să ne preocupe toată zarva asta maniacă a pregătirilor.



Pentru nenea Moş Crăciun...ce pot să-i zic? A fost dulce şi bun atunci când îl iubeam mai mult ca pe bunicu` şi acum are farmec doar când mai mint de dragul copiilor din jurul meu cărora nu vreau să le sparg globul de sticlă în care trăiesc. Nu am cum să mai cred în Moş Crăciun,sincer. Însă cred în noi,în oameni...cred că noi putem fi cei mai darnici şi cei mai buni,cu condiţia să conştientizăm că avem în jur o mulţime de inimii care aşteaptă un gest mic,mărunţel,dar semnificativ din partea noastră.


Urări? Numai de bine. Altceva nu mai adaug pentru că aş intra într-un ocean de clişee. Strânge-ţi-i pe cei dragi vouă tare lângă voi şi nu le daţi drumul! Căldura vine din noi,orice zâmbet e o flacără aprinsă!