"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

miercuri, 23 septembrie 2009

în sec21,dragostea e un telefon care nu sună.




apoi n-a mai sunat telefonul
şi ţi-am dus dorul...
l-am cărat până într-un loc
unde am putut fi singură,
eu cu eu
şi atunci l-am dat jos şi l-am împrăştiat
peste tot pe unde am putut.
...

mi-era sufletul cioburi
şi mintea septembrită,
te-am căutat să te găsesc
negândindu-mă ce să îţi spun
dacă dau de tine..
ştii că nu îmi stă în fire,
să-mi rătăcesc sau pierd mândria
pentru că lucrurile la care ţin
sunt întotdeauna păstrate bine.

norocul meu e că te-am găsit
în absenţa ta
şi nu a trebuit să îţi vorbesc,
ci doar să sufăr de acea lipsă...

într-un final,
am îndrăznit să sper
şi mi-am ales cuvintele
cu gândul că vei apărea.
mi-am pregătit pledoaria,
chiar şi câte 5 combinaţii la câte
nşpe mii de replici
pe care mi le puteai da...
dar n-ai catadicsit să apari
la procesul conştiinţei mele.

muţumesc că-mi arăţi cum e
să pierzi propriul tău joc
şi să încalci regulile tale
şi te iubesc în clipa asta
cu groaza de a nu fi făcut-o
atunci când trebuia!

Un comentariu: