adio,deci pe curând!

acolo unde a fost ce a fost...
rămâne doar ce se face nimic.
acolo unde nu mai încape mai mult,
se-nghesuie fiecare cuvânt
şi toţi ochii care mint.
tu când ai să-mi vorbeşti
să faci bine să taci pe de rost
că ştiu deja poezia absenţei tale.
când te-ntorci să ţipi
s-aud că orbesc în iubire...!
să te încurci,
să te grăbeşti,
să uiţi
că-ţi aminteşti deloc de mine...


mie să nu-mi aduci flori,
să nu-mi ceri iertare,
să nu pleci capul,
să-mi desfaci în zori
de la claviculă până la palmă
braţele-ţi obosite de căutare
şi-aprinse de toamnă,
să-mi faci loc la degete
printre cele cinci ale tale,
să nu întârzii sărutul,
să-mi prelingi dorinţa
şi să-mi spui simplu:
"îţi iubesc necunoscutul"...!

de ciudă şi nimic altceva.

ştii să îmi rozi fiecare gând cu nepricepută măiestrie,
poţi să-mi adulmeci desfrâul sacadat,
îmi distrugi fiecare moment de răgaz,
îmi clatini fiecare pas
şi-mi împroşti în faţă
cu nimicuri de la categoria "de neuitat"...
se spune că...
toate trec la vremea lor.
şi atunci,în ce dimineaţă
mă voi trezii liberă să fac ce-mi place?
când voi putea să plâng şi să râd şi tu
să n-ai nimic de-a face...? ...
hai cheamă-mă cât mai poţi,
câtă vreme eu încă mai răspund imediat de aproape,
tachinează-mă,strânge-mi coardele şi
nu mă lăsa să plec prea departe...
hai joacă-te şi tu,
arată-mi cum e iubirea şi apoi lasă-mă fără ea,
fă-te că pleci de tot şi
continuă să conturezi abstract lipsa ta.
când simţi că-ţi ajunge
spune-mi dacă ţi-e bine,
pentru că eu recunosc:
NU MAI POT
să ţin pasul cu tine!

triunghi?

eu spun ce îmi spune el...
el îmi spune ce spune altcineva..
iar acel altcineva spune ceea ce ştim deja...

altcineva îmi zice ce a zis el
şi el îmi zice ceea ce eu am zis de mult,
eu zic că deja prefer să nu-l mai ascult.

eu,el şi altcineva
ne spunem poveştii unii altora.

mai rău de aşa se poate?

"and the line between wrong and right..is the width of a thread from a spider`s web... the piano keys are black and white ,but they sound like a million colours in your mind..."


De fiecare când căştigăm ceva ,pierdem ceva şi la fel,când pierdem ceva,există şi un anume "ceva" de câştigat... cel puţin astea erau principiile mele până azi. Doar că ziua e trecută, lucrurile-s multe şi toate pierdute şi încă nu întrezăresc câştigul.Dacă închid ochii adorm? Dacă visez ,o să mai vreau să mă mai trezesc? Şi dacă totuşi mă trezesc, nu schimbă cineva decorul între timp?vă rog!

Am rămas cu masca. Ce poţi să faci cu o mască şi un rol neasumat? Cum dai viaţă unei rigidităţi care nu mai are loc de expresie?


Cineva să-mi dea o nouă zi şi o minte limpede... un suflet cârpit şi o dorinţă de-al tăvălii din nou! Să râdă cine poate,să zâmbească cine vrea... azi îmi permit să stric machiajul şi să curgă lacrimi pe sub mască... azi nu-mi mai pasă dacă nu e trasă cortina şi sala evacuată.Poftiţi şi vedeţi cum e în culise! Aici costumele fericirii stau atârnate în cui ,exact acolo unde ne punem şi poftele de la ea, noi cei care am hotărât să jucăm pentru a trăi pe scenă ceea ce în viaţă nu poate fi mimat.

Nu există oameni perfecti..nu există surâs fără de cusur... nu există amărăciune absentă din vreun colţ de gură..la oamenii MARI!. Acolo unde e lumină se fac desigur şi umbre...Acolo unde totul e în ordine,a fost mai întâi haos...

Am încercat să fiu EU,dar prea târziu... învăţasem prea bine să fac trafic de iluzii fără răspundere... am fost iresponsabilă când mi-am început jocul şi nu am stabilit miza. Nu-ţi poţi compromite sentimentele tale şi ale altora la întâmplare...



mai vreţi ceva? nu mai am nimic de dat... de fiecare dată când mă dăruiesc rămân fără nimic...ajung să mă dau pe mine întreagă. O altă Eu mai aveţi? Da-ţi-mi-o vă rog pe ipotecă, vreau să învârt din nou ruleta!


katie melua - spider's web
Asculta mai multe audio Muzica

în sec21,dragostea e un telefon care nu sună.

apoi n-a mai sunat telefonul
şi ţi-am dus dorul...
l-am cărat până într-un loc
unde am putut fi singură,
eu cu eu
şi atunci l-am dat jos şi l-am împrăştiat
peste tot pe unde am putut.
...

mi-era sufletul cioburi
şi mintea septembrită,
te-am căutat să te găsesc
negândindu-mă ce să îţi spun
dacă dau de tine..
ştii că nu îmi stă în fire,
să-mi rătăcesc sau pierd mândria
pentru că lucrurile la care ţin
sunt întotdeauna păstrate bine.

norocul meu e că te-am găsit
în absenţa ta
şi nu a trebuit să îţi vorbesc,
ci doar să sufăr de acea lipsă...

într-un final,
am îndrăznit să sper
şi mi-am ales cuvintele
cu gândul că vei apărea.
mi-am pregătit pledoaria,
chiar şi câte 5 combinaţii la câte
nşpe mii de replici
pe care mi le puteai da...
dar n-ai catadicsit să apari
la procesul conştiinţei mele.

muţumesc că-mi arăţi cum e
să pierzi propriul tău joc
şi să încalci regulile tale
şi te iubesc în clipa asta
cu groaza de a nu fi făcut-o
atunci când trebuia!

ceva.

ştiu să te mint,
ştii să mă minţi fără să ştiu.

pot să mă joc
şi tu eşti în stare...

accept să pierd,
tu niciodată!

cred că iubesc,
tu eviţi asta!

dar mă iubeşti,nu-i aşa?

uneori,mergând pe stradă,închid ochii.Închid ochii dintr-un motiv stupid: sper ca atunci când îi deschid tu să apari ca din senin în faţa mea şi să mă iei în braţe ca pe un copil cretin ce sunt. Da...închid ochii,mă concentrez pe dorinţă(exact ca un magician,dar ce puteri speciale am eu?) şi îi deschid şiiiii..degeaba.Uit mereu că nu pot să visez şi în acelaşi timp să nu mă desprind de realitate...

Uneori... te văd în toate persoanele care trec pe lângă mine.Apoi râd de mine însămi: cum ar putea altcineva să fie TU? Că dacă te-aş găsii în oricine ar fi foarte uşor,dar oamenii sunt făcuţi să fie unici şi iubiţi pentru ceea ce înseamnă. eu nu am apucat să îţi spun ţie cât însemni pentru mine...

Uneori îmi vine să alerg până la uşa ta,să sun şi să te oblig să mă priveşti...să mă postez acolo şi să nu mai plec până ţi-aş smulge măcar un zâmbet... dar,c`monn...nu am atâta sânge în mine.

Uneori...uneori îmi vine să calc pe mândrie...chiar dacă ştiu că la mine asta e echivalent cu alergatu` pe cărbuni încinşi...dar uneori îmi vine să fac asta doar ca să doară, să doară cât te-a durut pe tine atunci când tu sufereai din dragoste şi eu de prea mult orgoliu.

Uneori încerc să îţi dau de înţeles că încă mă mai gândesc la tine, uneori vreau să te nenorocesc cu incertitudini...

Uneori te sun şi îţi închid,alteori nu te sun deloc zile întregi...uneori te sun şi vorbim cu orele şi te mint iar în acelaşi fel şi îţi promit că am să fiu o altă EU. Tu taci şi înghiţi găluşca,pentru că deşi ştii adevărul,ştii şi că nu te-ai putea lipsii de mine...

Uneori mă joc...alteori îmi pierd propriul joc şi atunci se dărâmă totul,nu mai am chef nici de tine,nici de nimeni şi cu atât mai puţin de mine însămi...


Uneori îmi amintesc cum ne-am iubit şi închid ochii... e de ajuns ca tu să apari în faţa mea...ca o amintire însă.





ps: PUT A SPELL AROUND ME,PLEASE!


Katie Melua - I Cried for you
Vezi mai multe video din Muzica

stare duminicală

De la o vreme mă încearcă numai sentimente ciudate.Cel care mă scoate cel mai tare din aria mea de comfort e faptul că simt că trăiesc în alt loc:e ca şi cum mi-aş fi mutat viaţa pe o elipsă,una oricum ciudată...ca şi cum aş fi o planetă neaparţinând Sistemului Solar,dar rotindu-mă în paralel cu Soarele,astfel încât să nu îl ating niciodată... încerc aceleaşi stări cu el: ne trezim dimineaţa în zări senine,apoi soarbem dimineaţa cu nesaţ şi vioiciune, o împotmolim frumos într-o răcoare tomnatecă şi presărim numai gânduri inedite pentru o nouă zi...apoi pe la amiază râdem şi glumim şi atmosfera e "brilliant"... plutim pe străzi şi luminăm cotloane,ne jucăm prin parcuri şi ne tăvălim pe alei, ne scurgem printre ferestre de cafenele şi pictăm boem feţele oamenilor şi după toate astea,la fix întotdeauna,un clopoţel fantomatic începe să sune,ca şi cum o recreaţie s-ar fi terminat...o luăm pe drumul spre casă,ne tragem de razele de pe te miri unde şi începem să batem în retragere... pe la sfârşit de amiază deja ne înnegurăm în adâncul nostru,amurgul e cel care ne seacă întodeauna de puteri,masca luminoasă pică şi seara ne găseşte vulnerabili şi goi de căldură... noaptea ne alungă într-o cuşcă a singurătăţii şi ne leagă simţurile de bezna ei ,apoi ne obligă să-i bem visarea şi ne îndoapă cu vise...
Ciclul ăsta se repetă zilnic,dar oamenii sunt prea ocupaţi să observe ce se întâmplă în jurul lor...nu le-ar trebui telescoape ca să observe că în paralel cu razele de lumină ale Soarelui,în spatele lor vin razele de umbră ale planetei mele...

mov.vom.omv.vmo.mvo.

Da ştiu,nu sunt pe treaba mea...nici pe creanga mea... nici cum mai vreţi să îi spuneţi acestei stări de delirantă indiferenţă isterico-euforică....nu sunt pe treaba mea, pentru că stau cocoţată pe a altora... nici pe creanga mea pentrruuuu căăăă... nu mai vreau să fiu copac.toamna frunzele cad şi păsările pleacă, ce-aş mai putea face pe o creangă? Şi-n plus dacă stau pe altora a mea nu se uzează... nu mai pot să risc să mi se mai rupă ceva, destul că mi s-a întâmplat asta cu inima... Şi brusc am o revelaţie: mda...probabil cineva s-a legănat prea mult în ea până când s-a desprins şi a căzut la pământ bucăţele... nici nu m-am interesat dacă s-a făcut frunză,dacă a îngălbenit,dacă s-o fi făcut ţărână,dacă o fi topit zăpezi,dacă o fi găsit vreo primăvară care s-o adopte ,pentru că sincer, de când nu o mai simt nu mă mai interesează nimic ce are legătură cu ea.

photo: with me ,by me

vreau un moment de fragilitate!

tu nu ştii nimic.
nu ştii şi aberezi într-UNA...
şi cine sunt eu să îţi suport neştiinţa?
sunt om,nu poţi să dai cu tot în mine!
muşc perna cu dinţii şi-mi vine să ţip:
are gust acru de vise şifonate
şi-n plus , îmi simt sângele colcăind
şi porii cum zbiară şi se destramă
în mii de senzatii ciudate.
dacă aş fi un balon umflat cu ciudă,
m-aş crăpa în mii de bucăţele
de venin colorat cu vârfuri de ac.
dar sunt om,
fierb şi tac,
strig muţeşte şi continui să-nghit,
să mă-nec cu tine însămi.

words are not allowed.

photo made by :US.
models: US
it is all about us.

retuş de dor..inţă.

mie fă-mi gândurile fundă
şi-ncheie-mi nasturii la suflet!
susură pe mine picături
de iubire curgândă....

bolboroseşte-mi mângâieri
cu gust nătâng,
de la glezna dreaptă
până la umărul stâng!

stinge-mi pe buze
tăcerile oarbe şi surde
şi fă-i atâta lumină
încât să nu se facă umbre....

si dacă vrei,
înainte să pleci iar,
ia-mi totul şi pe mine
îndeasă-mă în buzunar!

vis de amintire.

Mi-aduc aminte da...

era un martie vesel cu ciucuri de flori atârnaţi după ureche,care dansa în faţa ochilor noştrii nestingherit în ploaie, o ploaie de soare...cerului i se vindecase cicatricea pe care iarna o lăsase stingându-şi ţigarea de fum pe obrazul său fin:într-un final îşi recăpătase culoarea lui dragă,la fel ca mine...pentru mine tu eşti culoarea mea.

tăceai uitându-te pe fereastră.o privire ce se pierdea prin ochii mei şi reieşea la suprafaţă printre buzele noastre îngemănate în săruturi ce abia se trezeau la viaţă din amorţire...
erai în sfârşit lângă mine. îmi adusesei în dar o primăvară nou-nouţă,abia despachetată din zăpadă albă şi-mi promiteai ca-i să înfloreşti mai devreme crinii pentru mine. erai acolo,în cămaşa ta albă cu dunguliţe negre pe care o ştiam prea bine, pe care numai eu ştiam să vărs cu atâta dulceaţă cafeaua în grabă de atâtea ori, pe care numai eu ştiam să arunc puncte imaginare care să spargă din simetrie, pe care doar eu lăsam urme de gloss şi fond de ten atunci când mă aruncam la tine în braţe după îndelungi aşteptări... doar că de data asta,era altfel..plutea în aer o neiguranţă şi sesizam un gust amar de străinătate,ca şi cum noi am fi alţii,ca şi cum ăla nu ar mai fi fost filmul nostru. îmi părea chiar că simt cu mâna cum moleculele de aer se rigidizează şi devin aspre...simţeam cum deşi dorul ne orânduia fiecare mişcare şi ne îndemna la apropieri tandre cu gemete mute , ceva din noi era stingher,rămânea între noi o punte ce nu permitea să fie trecută...

-Andrei, mă mai iubeşti?
-Eşti prostuţă ca de obicei,cum să întrebi aşa ceva?
- pentru că am nevoie să mi-o spui,să mi-o repeţi, am nevoie să îmi amintesc că nu am cum să uit asta..
-TE IUBESC!
-mult?
-nespus de mult.
-hai zii-mi cât de mult!
-păi dacă e nespus de mult prostuţo,cum să se poată spune?
-nu ştiu...mm..găseşte tu un cuvânt pentru mine special.
-Întotdeauna îmi ceri cuvinte...nu mă pricep la asta. Simt şi atât.

eu vroiam să aud câte-n lună şi în stele,vroiam să mă simt alintată de fiecare silabă rostită de el,de fiecare cuvinţel care îi atingea buzele,vroiam să mă tăvălesc prin arome de declaraţii,să-l simt cum îţi toacă mintea bucăţele ca să scornească ceva cât mai frumos,cât mai exagerat...dar el...el niciodată nu ştia să îmi vorbească, ştia să simtă şi atât. Ştia pentru el.

nu a stat mult...a plecat iar. şi iar m-a chinuit dorul,tăcerea,aşteptarea...apoi venea iar şi-şi spăla greşeala cu câte-o primăvară-n dar,iar eu mă topeam toată în braţele lui căci el îmi era timpul şi anotimpurile ce-mi perindau sufletul,eu eram pentru ca el să fie şi nimic mai mult...îi iertam tot ca să poată să-mi greşească iar, îl lăsam să plece ca să îl pot primii înapoi,ca simt simt cum trăiesc şi mor încet în dulce aşteptarea lui...

dor.

e simplu.e cât se poate de simplu tot ce am de spus.
dacă e să vorbesc,aş striga numai : DOR ,DOR DOR,DOR!
dacă e să scriu aş umple o pagină întreagă numai cu:
dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.dor.
nu te-ai convins?
ei bine... cum să îţi explic? mi-e undeva înăuntru tare rău dor de tine.e ca şi cum mi-ar fi dor s-ajung acaă.mi-e dor prin toate melodiile pe care le ascult, mi-e dor prin toate clipocelile de ploaie ce-mi dau cu toamna-n geam, mi-e dor prin numele tău scris pe te miri unde, mi-e dor prin privirile tale pe care vag mi le mai aduc aminte,mi-e dor până la epuizare... mi-e dor în continuu şi mereu în aşteptare...mi-e dor când merg pe stradă şi încetinesc pasul,mi-e dor când pic pe gânduri..(de ce oare niciodată nu poţi să urci pe gânduri?) ... mi-e mult prea dor în nenumărate rânduri şi îmi repet că nu am niciun drept, mi-e dor chiar şi atunci când îmi zic că nu îmi e şi îmi impun să nu îmi fie, mi-e dorrr....dar rău dor de tine!
mi-e dor că nu eşti şi că nu vei mai fi, mi-e dor şi mi se pare corect să îmi fie atâta vreme cât nu o ştii... mi-e dor,dor,dor...şi o să ajung să îi schimb denumirea acestui sentiment care te consumă încet şi sigur, pentru că aşa se întâmplă cu un cuvânt pe care îl repeţi la nesfârşit:reuşeşti să îl stâlceşti.

dacă îl stâlcesc şi îl pronunţ greşit,poate pot să-l şi stric..ar fi o idee! să nu mai funcţioneze,să nu mai reacţioneze mecanic la fiecare răgaz de răsuflare... dar cum oare să mă setez să merg greşit?să pronunţ cu gură şi ochi şi buze şi trup şi suflet şi tot că nu te mai vreau,că nu îmi lipseşti,că nu îţi duc dorul? ...


dor.dor.dor.
atât.
şi doare!

poate că mint spunând adevărul...

Unele lucruri vor fi de neînţeles şi e bine să fie aşa...Va fi pentru mine greu să pricep că timpul trece indiferent ce se întâmplă cu noi,chiar dacă noi rămânem în urmă sau ieşim din sfera lui,nu voi înţelege cum oamenii pot să treacă liniştiţi pe stradă şi să nu se oprească să-mi ia în palme sufletul trist,voi avea desigur pretenţia să mă cred victima pământului şi o să încep să mă comport ca atare...şi apoi o să încep iar să zâmbesc,să râd,să vreau,să sper,să caut alte braţe şi alte mângâieri,le voi primii,le voi accepta şi mă întreb : o să-ţi mai simt atunci lipsa?
Adevărul e că, indiferent cât de rău ni se pare tot ce ne înconjoară,întotdeauna e loc şi de mai rău... şi oricum niciodată nu se strânge toată greutatea pământului pe umerii noştri..e încă una din impresiile greşite pe care ni le facem despre noi.

Va veni ziua în care îmi voi da seama că totul e pierdut şi poate uitat şi-am să mă înspăimânt că nu te mai simt,că nu te mai vreau,că am renunţat de mult să te caut...
Cu tine vroiam tot... Pot încă să vreau tot, nu mai am dreptul să te cer pe tine...de ce să mă mire?întotdeauna ai fost excepţia mea de la regulă.

Va fi o zi în care desigur vei pleca din inima mea... va fi aceeaşi zi cu cea în care vei intra în sufletul meu şi vei rămâne ferecat acolo.

cum se tace când te doare?

ce ai vrut?să mă doară...?
e bine atunci,ai reuşit
în tot ce ţi-ai propus:
pentru că
mă doare tot!
mă doare chiar şi ce nu mă mai doare deja...
pentru că vine frigul şi eu nici nu mai ştiu
să ajung acasă,
pentru că toamna nu mă lasă
şi pentru că
timpul a măturat firimiturile fine
de dragoste proaspăt scoasă din vară
pe care le-nşirasem pe drum...
Gretel îl avea pe Hänsel,
eu a cui rămân de acum?

cel mai tare doare
că eu sunt cea care ţi-a pus arma în mână
şi-am spus liniştit:răneşte şi pleacă...!
altfel,tu nu mi-ai fi făcut rău niciodată...

şi în cele din urmă doare,
că te-am făcut pe tine să te doară
atât de inuman de crud
încât ai crezut
că e normal să administrezi,
la rândul tău,
durere...

LASă-mă...! ameţesc.

Lasa-ma sa-ti spun povesti,
Lasa-ma sa te invartesc,
Taci,nu e nevoie sa vorbesti
Fiindca simt cum ametesc...

Dulce ameteala,amara invartire...
Lasa-ma sa-ti spun cuvinte,
Lasa-ma sa te retin in amintire,
Lasa-ma sa-ti raman in minte!

Mi-e dor sa gasesc norii pe pamant,
Am obosit sa zbor impiedicat...
Lasa-ma sa raman asa cum sunt,
Lasa-ma sa cred ca n-ai plecat...

Lasa-ma,dar nu ma lasa de tot!
Lasa-ma,dar nu renunta la mine,
Franta in bucatele,strange-ma la loc!
Lasa-ma,dar nu ma-ndeparta de tine!

Deci lasa-ma oriunde,oricand,
Mai putin din suflet si din gand...
Lasa-ma sa ma invartesc,
Lsa-ma sa simt ca ametesc...

am văzut de unde cade toamna

cred că pe septembrie l-am întâlnit,
pentru prima dată,
ponosit
şi pierdut,
în ochii tăi...
de atunci am ştiut ce e toamna,
ce sunt păsările care pleacă
de nevoie după soarele lor,
ce sunt sufletele goale
şi frunzele ce cad...
am ştiut că lumea toată
încape într-o privire,
că soarele meu nu e al tututor...

cred cu adevărat că pleoapele tale
sunt cele ce eliberează toamna
de fiecare dată ...
aşa se explică cum irisul tău
e singurul care rămâne cu petale
şi cu aroma neschimbată...
şi mai cred că dacă închizi ochii
mă prinzi înăuntru şi pe mine,
de aia dispar mereu
când intru în raza lor de...acoperire.



Note:am vrut să scriu despre tine şi nu am putut.Tot chipul său l-am văzut printre rânduri...

Mi-e toamnă...
mI-e incredibil de toamnă...
MI-E O TOAMNĂ DE MOR...
mi-e toamnă până la refuz...
mi-e aşa o toamnă că mă-nec
şi-abia-ncerc
să tai din fumul ei ursuz
cu-un cuţit
de suflet împietrit...

Mi-e incredibil de toamnă,
mi-e o toamnă cu gust sălciu,
şi amar,topit
....gust de vară la sfârşit.
ce mă fac?
nu ştiu...


MI-e o toamnă aşa de lungă
din care-ncep să curgă
atârnând după ea
numai frunze,
mare
şi valuri obtuze
ce-mi fug de sub picioare
...
şi-ar mai fi un soare
care apune clar
în acest colţ polar
de iulie uitat...
se scurg crengi schimonosite,
şi cenuşă de cer,
se deşiră dimineţi dospite
în vise de ieri...

Mi-E TOAMNă..
multă,multă toamnă
deja de la-nceput...
plină de ciudă şi venin,
de dor ,
şi chin...
asta pentru că
vara mea
nu a fost cea care trebuia.
Da!
eu am cerut ALTCEVA.
Când am fost să iau pachetul
cred că mi s-a amestecat
(mai mult cu sigur)
cu al altcuiva...
undeva pe banda rulantă
de la serviciul de curierat
unde se livrează fericire...
împachetată
frumos în hârtie
colorată...

Mi-e toamnă
numai la simplul gând
că acel cineva,
se bucură că a primit vara mea
şi mi-a trăit-o până la epuizare...
cu răsărituri surde,
apusuri mute
şi între...
MUUULT SOAAREEE...
iar eu?
eu ce-am primit
în schimb?
o vară stricată,
făcută din cioburi de scoici,
o vară care m-a lăsat pe drumuri,
care m-a făcut să bat câmpii...
câmpi fără strop de verde
şi cine m-ar crede
că am făcut-o în legitimă apărare?
aş fi dat în oricine,
în tot...
începând cu mine.

timp,
nu ţi-am cerut nimic...
decât o vară,atât.
ţi-o cerusem de mult ,
ştiai cât înseamnă pentru mine!
acum poţi să-ţi iei târâturile alea
de luni de toamnă,
şi de iarnă şi tot ce vrei,
tot ce urmează
după
...
oricum,
nu mai contează
nimic.


Mi-e toamnă
şi-ncepe să-mi fie frig...