particular neclasat

te-am inventat privindu-te,
băgând de seamă că inexistenţa ta
nu mi-e benefică...

sărută-mă încet că trece..

şi apoi urlă-mi în spasme
tot netrecutul din mine!

nu rămâne nimic în picioare
din tot ce am putut fi,
doar ochii mei de pisică verde
care fac risipă de vieţi
şi care nu cred în ce spun.

jur stâlcit că pieptul meu
nu mai creşte lângă vipere
şi că piatra aia dinăuntru
are grimase de om
şi bătăi regulate de timp.
singurul impediment este că
uneori uit să durez
chiar dacă ţin...

tu, umblă-ţi pe cale,
în pas deşănţat şi ia-ţi o busolă!
vei vedea atunci câte norduri
mi-am călcat pe suflet
ca să mă reprim în răsărit.