oximoron

n-avea decât ochi care jefuiau întunericul de groază
și-un fel aparte de a apăsa pe cuvinte
cu o sălbăticie a buzelor neținută în frâu
de niciun sărut.


jupuia roșul din ruj, de pe unghii, din trup
și-o iubea din instinct, până-n transparență.
o tremura printre degete ,dar fără de palme
și-o mătura de pe vârfuri desprinse
până-n pântece sătule de noapte,
întotdeauna după ce oasele
erau mutate din loc.