sideraţie

Pentru unii a da indiferenţă e un gest reflex,pentru alţii un efort. Pentru cei care se chinuie să acopere urmele şi se grăbesc să mute tabără în alt loc neatins încă, nu am decât dezgust. Pe cine încercăm să minţim? Farsa asta e pusă la cale de minţi bolnave care se încurcă în propriile iţe,cine ar fi crezut că n-o să ne ajungă sfârşitul?

Nu-mi place când mă dezamăgesc pe mine. Nu-mi place când nu pot face nimic ca să împiedic asta. Nu suport să mă gândesc la ce pot şi să rămân cu braţele pe lângă corp. Mi-e peste poate să dau aerul din mine afară în oftaturi lungi şi nisipoase, la ce-mi trebuie păreri de rău? Nu vreau să am liber să mă aglomerez cu gânduri de nepotolit.E greu să te laşi,dar uşor să te delaşi. E crunt de ademenitoare căderea în gol...un gol aimptotic şi fad,amar al nedesluşirii de sine şi bine.


Nicăieriul e mai aproape decât s-ar putea crede. Imposibilul destul de slab cimentat în deriva lui de la posibil. Cu capul înainte ajungi uşor în oriunde dacă nu te opreşti în primul stâlp. N-au treabă vorbele cu faptele,nicidecum. Haosul domneşte în ordinea tăcerii. Mă-nspăimântă pereţii care înnoptează şi mă privesc. Pernele îmi culcă visele în ceţurile iernii care se aprinde iar în mine cu nesaţ. Te văd în nicicând şi mi se face pielea de găină...ar fi trebuit să-mi dau seama c-ai să-mi lipseşti şi n-am să te pot avea.

Toţi îmi dibuiesc culorile din ochi,iar eu zâmbesc trist gândindu-mă la cum mi-i ghiceai tu dimineaţa. De s-ar îmbolnăvii într-o zi de turcoazul sec al alor tăi aş ştii că încă vezi prin mine lumea în care vrei să rămâi. Cât de departe sunt stelele tale mi-e inimaginabil de greu să realizez,pentru că eu rămân jos şi nu bat până unde ai ajuns...e-un munte de frig care mă înţeapă şi nu-mi dă voie să te prind. Dar să nu te uiţi înspre aici,deloc,te rog!


Să te-ntâlnesc într-un cântec de stradă,pe marginea unei lumi desprinse de foşti înşine, aş fi curioasă să văd dacă te opreşti să mă întrebi mirat dacă mă iubeşti de undeva.

cred în baliverne

Ne învăţăm lecţiile de la cei cărora le predăm.
Ne aflăm temerile de la cei care ne sperie.
Ne măsurăm înălţimea în raport cu cei în a căror ochi ne aplecăm să privim.
Ne ştim pe noi în măsura în care îi cunoaştem pe ceilalţi.
Ne eliberăm doar când dăm drumul acelora pe care îi strângem.
Ne mărim doar atunci când acceptăm că suntem mici.
Ne avem doar când ne pierdem unii pe alţii.
Ne găsim doar când reuşim să plecăm în căutarea noastră.

EU mă cunosc doar atunci când mă văd la alţii.
EU mă văd doar când fug de mine.
EU fug doar atunci când a rămâne e o laşitate.
EU rămân doar pentru un "ceva",nu pentru un tot.
EU aleg "totul",doar când în balanţă e nimicul.
EU din nimic găsesc ceva de făcut.

TU ai putea să te întrebi cine eşti,
Tu,când ai ştii cine eşti ai putea începe să alegi.
Tu,când ai alege,ai putea să-ţi face propriile dihotomii.
TU, ar trebui să înveţi unghiurile în grade Celsius.
TU, ai putea să dai la schimb imaturitatea pe ceva seriozitate din jocurile de copii.
TU, ai putea uita să condamni înainte să te vezi între 4 pereţi.
TU,ai înţelege uşor cum se iubeşte dacă nu ai fi atent la ce se întâmplă în jur.

parampampam

Asculta mai multe audio Muzica

It takes a crane to build a crane
It takes two floors to make a story
It takes an egg to make a hen
It takes a hen to make an egg
There is no end to what I'm saying

It takes a thought to make a word
And it takes some words to make an action
It takes some work to make it work
It takes some good to make it hurt
It takes some bad for satisfaction

La la la la la la la life is wonderful
Ah la la la la la la life goes full circle
Ah la la la la la la life is wonderful
Al la la la la

It takes a night to make it dawn
And it takes a day to make you yawn brother
And it takes some old to make you young
It takes some cold to know the sun
It takes the one to have the other

And it takes no time to fall in love
But it takes you years to know what love is
It takes some fears to make you trust
It takes those tears to make it rust
It takes the dust to have it polished

Ha la la la la la la life is wonderful
Ah la la la la la la life goes full circle
Ah la la la la la la life is so full of
Ah la la la la la la life is so rough
Ah la la la la la la life is wonderful
Ah la la la la la la life goes full circle
Ah la la la la la la life is our love
Ah la la la la la

It takes some silence to make sound
It takes a loss before you found it
And it takes a road to go nowhere
It takes a toll to make you care
It takes a hole to make a mountain

Ah la la la la la la life is wonderful
Ah la la la la la la life goes full circle
Ha la la la la la life is wonderful
Ha la la la la la life is meaningful
Ha la la la la la life is wonderful
Ha la la la la la life it is...so... wonderful
It is so meaningful
It is so wonderful
It is meaningful
It is wonderful
It is meaningful
It goes full circle
Wonderful
Meaningful
Full circle
Wonderful

za în za,oglindă în oglindă.

"Alege să fugi, vinde privirea asta pe tot nimicul din mine! " Solitary Thoughts








suntem două suprafeţe netede de sticlă.
două feţe ale căror reflexii se toarnă
fără rimă unele într-altele.
ne leagă doar un infinit nenumărabil
şi aramatele de euri care dau mâna.
când vrei să mă pierzi e de ajuns
să te întorci să mă priveşti.

te leg strâns de mişcările mele,
fiecare imagine a spatelui meu întors
e compensată de chipul celei care vine,
celei care se întoarce înapoi
acolo de unde niciodată nu pleacă.
tu zâmbeşti la rândul tău,
uneori cu chipul spre necuprins,
alteori întors spre realitate.

suprapunerea noastră imperfectă
ne înlănţuieşte cu fiecare rază
şi cele neştiut de multe sensuri
se întretaie în nesfârşitul dintre noi.
cascadăm ape şi răceli de cristal,
facem schimb de transparenţe
şi pariem pe perspective.
cine pierde?
cine câştigă?


tunelul prin care scăpăm de acum,
se curbează undeva la mijloc,
după ce n de îmbrăţişări naive
nu îndrăznesc să se fărâme...
unde se ajunge în nicăieri?
unde începem oare cu adevărat
să ne distorsionăm în sine...
pentru că vezi tu,eu una,
n-am nevoie decât de etern
ca să ies la iveala orbirii tale.

"Jucăria ei preferată sunt minţile acelora care încă nu o cunosc. "

de parcă ar mai ...

De ce să mă separi tu ca pe-un gălbenuş din coajă în coajă?


A căror EU mă dau?
Şi căror voi vă tac poveşti?
Din care suflet mai au
Şi din care buză îmi clipeşti?
Cu care mângâiere mă respingi,
cu care gând m-ademeneşti?
Ce vorbe ai ca să m-atingi,
De ce nu uiţi să mă răneşti?

În treacăt fă-te că uiţi,
Din mers ia-mi te rog cu tine,
Tot ce nu-mi folosesc şi meriţi,
Tot ce e prea sine de mine.

Să nu te întorci,
Să nu te îndupleci,
Mă deşir şi mă pierd,
iar tu te-ntuneci...

din zor de zi ce-ţi sunt,
tu vei ajunge la stele,
iar eu la pământ...

mind is only hearts`s partner in crime :)

Oamenii care uită câte le-ai spus şi făcut îmi lasă un gust amar.
Oamenii care nu au încredere în tine pentru că nu au în ei însăşi,mă fac să îi compătimesc.
Oamenii care nu mai ştiu ce i-ai făcut să simtă , sunt irecuperabili pentru sufletul meu.
Oamenii care nu îţi mai vorbesc, dar au pretenţia că ştiu tot ce se întâmplă cu tine , mă irită,rău.
Oamenii care se apucă să îţi dea sfaturi care nu iau forma firii tale şi te contestă pentru ceea ce eşti , nu merită osteneala.
Oamenii care filtrează înainte lumea prin binele şi răul lor , nu au dreptul să te oblige să rămâi cu aceleaşi decantări.
Oamenii care se retrag şi îşi bagă eşecurile sub preş , sunt cei ale căror victorii vor venii cel mai greu.
Oamenii care pleacă trântind câte o uşă, o zgârie adesea cu unghile de partea cealaltă.
Oamenii care etichetează totul cu aceeaşi denumire sunt cei care niciodată nu vor face alegerile potrivite.
Oamenii care fug n-ar trebui să aibă pretenţia să te oboseşti să îi ajungi.
Oamenii care separă şi împart la milimetru, sunt cei care ajung să piardă în final totul.


Oamenii cu caracter de fier sunt oxidabili şi dacă totuşi îl au din oţel inoxidabil, oricum sunt de metal,iar metalul se topeşte...dispariţia e oricum iminentă.



PS: pentru EL şi EA
PSS: optez pt caracterul de piatră
PSSS: aproape se merită să nu te rişti să îi salvezi pe cei care au pierdut capătul firului.dacă ei nu mai cred şi simt, mi-e de ajuns să o fac eu fără să îi întreb,fără să îmi pese dacă au habar...

"Si totuşi e trist în lume..."

nici eu,nicicând

lipsa ta face parte din mine,
mă urmăreşte ca o umbră
sau se agaţă
ca un scai de catifea
ce ţine să mă înţepe tandru.

eşti ca un călcâi de-al lui Ahile
amputat şi uitat în pieptul meu,
eşti ceea ce te-am lăsat să fi,
niciodată mai puţin decât tot,
dar întotdeauna nimic.

vorbeşti ca o ploaie de vară,
taci ca o noapte înzăpezită
şi nu-mi cânţi deloc,
decât râsete,
decât priviri mari
şi îmbrăţişări fugare.


ca un copil naiv,
închizi ochii cu lumea în ei
şi-adormi în visul meu,
până în dimineţi de lapte
pe care le bei în săruturi calde.
iar buzele mele se înduioşează
pentru că...
nu pot să te las să mă laşi
să nu te las.



"If you were a poem
I'd write you all night long"

mă caută sistematic acolo unde nu sunt

Dar cine sunt eu,eu sunt un nimeni printre alte milioane de nimeni şi dorinţele mele sunt şi ele la fel de mărunte ca alte miliarde ale altora.Chiar ieri mi-am amintit că am o întâlnire fixată la care trebuie să ajung,doar că nu ştiu nici ziua,nici ora,nici locul.E o întâlnire importantă cu „cea care aş vrea să fiu” şi cu „cea care am să fiu”.Vrem să stăm de vorbă toate 3,să ajungem la un compromis.Nu aşa fac oamenii?Ajung mereu la compromisuri.Cum spuneam,am o întâlnire pentru care e posibil să mă pregătesc ani şi totuşi să nu se întâmple niciodată,pe care poate o s-o ratez .”Cea care o să fiu” mi-a spus sigur că ne putem întâlnii în particular,dar are agenda încărcată până ...până mă fac OM MARE.

„Aha,mulţumesc!i-am spus.Atunci care mai e folosul?Eu vreau acum,acum ca să ştiu ce să fac.

-Când mă vei întâlnii eu îţi voi fi păstrat locul şi o să îţi iau în schimb numele,astfel voi deveni „cea care ai fost”,în rest nu te pot ajuta cu nimic.

-Bine ,bine şi „cea care aş vrea să fiu” ?

-Ea o să te chinuiască mereu şi o să fie o veşnic nepunctuală,ar putea întârzia toată viaţa.

-Şi atunci eu ce fac?

-Aşteaptă-ne!Aşteaptă-ne cu stăruinţa picăturii de calcar care-şi face coloană!Aşteaptă-ne şi FII CEA CARE EŞTI, ăsta e cel mai bun lucru pe care îş poţi face pentru tine.”

pânză nefolosită

să te fi crezut când mi-ai vândut porumbei pe ascuns,
ar fi fost o mare scăpare de tine din partea mea.
te-aş fi vândut mai degrabă pe doi covrigi calzi
pe care i-aş fi dăruit un copil sărac
cu care ai fi avut în comun doar murdăria,
doar că a lui ar fi fost de stradă
şi a ta de suflet.


tot aberai tu despre sfâşituri de poveste,
ar fi trebuit să îmi dau seama mai devreme
că sunt doar un obiect
pe lista ta de consumabile
şi ca lipsa ta de precauţie şi predicţie
nu o să mă includă pe facturi viitoare.
te-am tăiat şi eu dintr-un total
lăsându-te fără căpătâi la buzunarul stâng.
abia acum ai început să vezi
cum e să te trezeşti amorţit,
în plin aer rece şi fără acoperiş.

acum îmi beau ceaiul târziu şi adulmec,
în timp ce tu calculezi şi oftezi.
mie îmi vine somn în timp ce ţie
îţi vine dor...
n-aş fi crezut că vei ajunge
să te foloseşti de stele,
să furi din cerneala neagră
care-ţi ţine loc de sânge
şi să-mi trimiţi mesaje criptate.

iartă-mă,nu pot să înţeleg,
nu pot să accept intenţia ta
de a te întoarce de unde nu ai plecat.
pentru mine firul s-a rupt doar,
iar nodurile mi se pun doar în gât.
oriunde altundeva nu le tolerez.

în cumpănă.

să nu se înţeleagă greşit: mie nu-mi lipsesc decât sentimente,atât.
oamenii vin şi pleacă,încetinesc sau aleargă,se uită şi se poticnesc,scapă,clipesc, continuă să meargă... la un moment dat poţi şi face risipă de oameni. de sentimente însă nu prea e rentabil. o iubire pentru un nimic plus o dezamăgire pentru un tot te duc uşor uşor de râpă. şi acolo jos jos,în negura negurilor, în întuneric absolut neperturbat de soare,te mutilezi în neştiinţă pe tine însuţi tot încercând să te scoţi cu ghearele din prăpastie. desfigurarea devine un alt fel de fi,nu o mască,nu o aparenţă,nu un ambalaj,ci însăşi extirparea ta pe vitrina lumii exterioare.
cred că dacă aş fi strânsă de mâini şi de picioare şi obligată să mă privesc în oglindă cu atenţia trecerii prin piele,m-aş speria şi nu de ce am ajuns să fiu,ci pentru că m-aş vedea rămasă fără tot ce am fost. dar n-am timp să fiu tâlhărită de adevăruri de sine şi nici să dau faţa cu toate eurile înfometate. îmi bag picioarele...în pământ şi rămân bine înfiptă acolo. zborul e un lux pe care mi-l rezerv pentru mai târziu.
imperceptibil de straniu mă surescitează totuşi gândul că niciodată nu am ajuns să pierd cu adevărat,dar ce să fac cu prea multul care se strică? risc să mă alterez.



şi la final întrebarea:

cel cu care pot să fiu ?

sau


cel fără de care nu pot să fiu?

fără ocupație

povestește-mi te rog cum ma uiti!
vrea sa aflu despre tactica aia ciudata
de a prelungi delirul in abstinență,
vreau să te vad cum minti sincer
ca faci abstractie de absenta.
delimiteaza bine
ce sunt eu fara de tine,
ce simti tu fara de mine!
eu sunt cea care alina,
sunt cea care e mereu plecata,
cea care uita sa vina,
cea care nu o sa se intoarca.
nu ma poti urî încă,
e prea absurd de devreme,
sufletul tău nu e îndeajuns de stricat,
încă mai omoară ca să mă cheme.

dar tu vorbește,
spune-mi de câte ori încerci să-mi ștergi săruturile
și de câte ori îți rupi buzele să ți le dea înapoi,
spune-mi cum treci pe străzile pe care se merge-n doi!
ascult ,cum înnoptezi în perne în care nu ți-am dormit?
ascult ,cine-ți calcă cearșafurile pe care nu le-am tavalit?
hai spune,pe-ale cui coapse te trezești însetat,
câte imagini alungi până să te lași mângâiat?


domnule 1 aprilie prelungit,
nu-i nevoie să continui,
adu-ți aminte că te-am iubit!