decline

Uşi închise,dar scoase din balamale,
Cleanţă stricată şi moale din fier,
Ferestrele înnecate în perdele
Ţin cu străduinţă loc de cer...
Pereţii toţi nu sunt deloc albi,
Şi invizibil, negrii de pică,
Oricum ,evident de goi.
Asta-i casa indiferenţei în care trăiţi voi.

Eu,eu n-am picioare ca să trec pragul,
Nu pot intra,
Nu mă pot infecta
Cu aerul îmbâcsit de greu
Al conştiinţei voastre,
Puteţi să vă scoateţi florile din glastre,
Sunt artificiale,n-au parfum,
Sufletul meu e sufletul meu
şi nu vi-l dau sub nicio formă,
nici geometrică,
nici de relief,
nici de guvernământ.

Voi,puteţi să căscaţi gheare,
Să lungiţi priviri aspre,
Să hliziţi zâmbete înfricoşătoare,
Puteţi turna pe casa voastră turtă dulce,
NU mă puteţi convinge,
Nu mă veţi aduce
La adăpostul superficialităţii voastre.

Vă rog,lăsa-ţi-mă afară!
Dorm pe bănci,
Voi fi o pierde-vară,
iarnă,
toamnă,
primăvară,
Le voi dormii pe toate
În foi colorate...
Mă duc în gară şi mai întâi
Îmi trăiesc aşteptarea pe-un peron,
apo îmi mor viaţa în trenuri,
Devin călător,
Veşnic plecată...
am o singură şansă,
nu o să stau pe loc,
n-am de gând. zbor!