constat că...

oamenii sunt incapabili să-şi vadă binele.
oamenii confundă binele cu stările de bine...
oameni sunt doar oameni şi nu le poţi cere prea mult...

oamenii rănesc,
involuntar,dar totuşi cu intenţie,
altfel nu au cum să se facă fericiţi unii pe alţii.
indiferent de combinaţii,calcule,planuri,
fericirea nu se va asocia unei mulţimi infinite de suflete,
se va închide în intervale,
mai lungi,
mai strâmtorate,
cu excepţii sau nu
şi indiferent din câte locuri va fi adunată,
nu va căpăta proprietatea de distributivitate,
decât pe cazuri...

oamenii se culcă atunci când apune soarele,
oamenii nu au timp de stele,sunt prea mici pentru ei,
oamenii dorm şi uită de lună,dorm în frică de întuneric...
şi au uitat cum să se trezească dimineaţa,
sunt atât de întunecaţi încât nu mai recunosc răsăriturile...


oamenii nu or să mai fie oameni în curând
şi-atunci sunt curioasă să văd
pentru cine o să mai vină primăvara...