aproape peste opus.

buzele tale îmi ning cu săruturi
de la vârful degetelor până
la coapsa plină de gânduri...


Senzaţia accelerată de cădere într-un gol atât de voluptos ca cel al iubirii e incomparabil mai dulce ca oricare alta.

îmi închipui doar
cum ar fi să te am
şi-mi umplu foaia
cu calcule imaginare.
de fapt, slabe şanse
ca această ecuaţie
să aibă soluţii reale.

Incredibilă e doar dorinţa acută de tangibilitate a celui mai apropiat por al fiinţei iubite.


îmi scrii cu peniţe din pian,
cu cerneală de magnolii
şi praf curat de mangan,
iar plânsul strâmb al viorii
îmi şterge pe geam
tristeţea ninsorii.
îmi scrii ca să simt,
îmi scrii pe piele apăsat,
lent,aiuristic,dar succint
cu îngeri care mint
şi răcori care ard...


Fluxul continuu al timpului şi conglomeratul de molecule de oxigen ce se strâng între două trupuri de jar,nu fac decât să reinventeze o nouă lege a atracţiei universale.


cum să ignor,chiar nu pot ignora,
cum să tac un întreg vulcan?
îmi vine să ţip frenetic lipsa ta
şi iarăşi mă-ntreb:
cum ar fi să te am?