există distanţe de-un cot
care te măsoară din cap până-n picioare
şi distanţe-ntr-un ochi
care devin telescop în uitare...
distanţe fără căpătâi, pe drumul cărora nu-ţi poţi înfige paşii decât rupând viaţa din tine şi timpul n-are timp de cascadorii nearanjate...
uneori nu apuci să semnezi condica atunci când termini lucrul pe aici.
fărădelegi în rândul tinerilor aspiranţi la fericire care se izbesc în cădere atunci când le e imputată vina de-aşi folosi aripile.
vameşii frontierelor de inimi sunt propriile noastre gânduri. pe aici nu se trece dacă nu simţi!
vreau să spun că aş putea rupe catapetesme pe capul câtorva credinţe, dar de obicei îmi pocăiesc răzvrătirile înainte de a se topi lumânările.
gurile mele mor de foame când prostiile n-au noimă, iar asta se-ntâmplă fără excepţie mereu. poate de asta am înghiţit eu atâtea năzbâtii goale.
cred că sunt prea multe ciorne şi insuficient de curat în mine, dar eu continui să mă-mprumut la fapte ca să mă scriu.
uneori ştiu că plâng, plâng rău, dar ochii mei sunt saharizaţi în indolenţă.
pentru că toate mă dor fix atunci când nu simt nimicA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu