teama e singurul adevăr. e singurul lucru în care ne putem încrede. ne distruge sau ne determină să facem ceva.o simțim de la primul la ultimul om,din cap și până în picioare,o controlăm greu și ne supunem ei.
și nu,oameni puternici nu sunt cei care nu cunosc frica,ci cei care au înfrânt-o încercând-o.
cei care își recunosc slăbiciunile sunt ca o casă care renunță la fațadă. da,e posibil să nu mai dea bine și să nu mai pară așa grozavă,dar poate asta îi ajută structura să fie mai rezistentă.
și mie îmi sunt datoare. datoare că m-am străduit de multe ori după ce am zis că renunț,că am recunoscut unde nu mi-era locul ,dar am încercat să mi-l fac,că am optat să pierd atunci când nu puteam câștiga decât fără demnitate,că mi-am dat silința să înțeleg acolo unde sensurile erau descurajante și că am făcut lucruri să meargă după ce toți le credeau iremediabil defecte și-am înghițit multe din pastilele neatractive ale vieții doar ca să pot acum să-mi simt picioarele înfipte bine. ies de multe ori din rând să fac lucrurile cum le simt și asta ajută...mă ajută pe mine să mă simt eu,doar a mea și pentru mine,pentru propriul meu timp profitat cât mai mult posibil. așa mă știu: o arivistă de emoții. n-am leac.
mi-a păsat atunci când nu se găseau bani de 2 lei de dat pentru orice. și asta uneori mă face pe mine să simt diferența.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu