"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

marți, 1 martie 2011

anodin

intransigențe efemere, căpoșenii invariabile.
pentru că am ales să vreau nimicul, am golul. iarăși acel gol care umple și nu induce lipsuri.
poate absențe...dar nu atât de pregnante, nu atât de prezente.
mă conjung la timp viitor, eu care perpetuam cultul imperfectului până la desăvârșire.
nu caut pe cineva să mă înțeleagă,
pentru că de fapt nu mai caut.
și al doilea de fapt ar spune că nu am căutat niciodată.
s-a întâmplat să-mi scap găsită, ceea ce rar mi-am putut ierta.
prinsă în mâini tremurânde, am căutat cea mai imediată scurgere.
nu reproșez decât absurdului că se întâmplă prea des.
și aș vrea să fiu în stare să mă neg cu tărie ca să mă pot afirma, dar oscilez pe pârghia dintre slăbiciune și putere.
am ceea ce am lăsat să devină, iar asta e suficient să mă oprească să fiu ridicolă și să-mi treacă prin gând vreo obiecție.

mi-e greu acum să-mi amintesc ultimul lucru pe care l-am dorit cu adevărat. asta îmi spune mie ceva.



Un comentariu:

  1. nu-ti mai aduce furtuna in piele; analizeaza oamenii din jurul tau. daca faci cateva calcule... o sa realizezi ca esti mult mai buna decat crezi.

    RăspundețiȘtergere