vânători de oxigen

îți vei mai aminti de mine

cum își amintesc pietrele să plângă

abia când tot timpul lumii e pierdut

și calea spre adevăr fără de lumină...

toți au tras,

n-a stat niciunul să aprindă o lumânare

să-și roage soarta pentru o moarte,

au tras,

ușurați că pot s-o mai repete,

că încă mai este ,

că pot să își duc viața mai departe,

au tras fără de ezitare,

căsăpind în treacăt un suflet-nouă

deversând câte-un corp în pustiuri,

au tras cu inima rece

în așteptarea vânatului de zei,

n-au plâns

decât de bucurie

o bucurie egoistă și posesivă,

o bucurie îngustă și monstruoasă,

o bucurie ciuruită și ea de spaimă

și de sălbăticia disperării.

AU TRAS-

aer în piept.

și-au continuat să trăiască.

încă dintotdeauna

mâna ta era criminalul.

.

și-ai să te sufoci întunecat de fumuri grele

și-ai să te sfârșești deliberat

pe marginea de lume

căreia i-ai luat suflarea,

dând astfel înapoi

bunul pe care l-ai crezut liber.