"bunicule,şi păsările un` se duc când se duc?"

Un bunic netânăr,cum nu e altul să îi semene,stă sub un zarzăr bătrân şi visează.Îşi visează frunţile descreţite-n primăveri verzi şi pline de zumzet senin,îşi visează amintirile întorcându-se în cuibul lor şi vede vântul cum îi pune pe limbă toate vorbele aruncate vreodată.Îşi visează părul lui alb topit în florile aceluiaşi zarzăr sub care nu demult,acum o viaţă,a văzut lumina,sub care acum,într-un amurg târziu,descoperă umbra.

Eu mă duc la acel bunic netânăr şi îi cer să îmi spună o poveste.Îl iau de mână şi îi pipăi în palmă toate şanţurile adânci din care n-or să mai crească de acum încolo ape şi ierburi înalte,ele se-ngroapă în nisip,se-ntipăresc în necunoscut.

"Viaţa mă bate pe umăr ca un vechi tovarăş ce mă-ndeamnă la o ultimă aventură"-spune el. Povestea mea e ca a oricărui simplu alt muritor,destinul meu nu e decât un fir de apă secat în deşert,nici nu se cunoaşte unde se stinge.Uneori îmi place să cred că dincolo de orizont mai pot apune încă un număr necunoscut de sori,dar apoi îmi dau seama că şi dacă ar apune,eu oricum nu i-aş putea vedea...nu poţi cunoaşte decât ceea ce poţi mărgini. Eu nu m-am gândit niciodată la moarte,de aia am cunoscut ce înseamnă viaţa decât aşa de târziu. Tu copilo,ai să faci acelaşi lucru!Ai să crezi mereu că după ziua de mâine,mai apar încă nenumărate şi-ai să uiţi că ziua de azi e singurul lucru pe care îl ai cu adevărat. Pe mine nu mă mai bucură primăverile ,de aia ţi le dăruiesc:aşa fac toţi copacii bătrâni-dau primăverile mugurilor lor.


Bunicul netânăr se aşează în iarbă şi se-ngână cu timpul.Eu îi văd pleoapele grele cum pică de-un somn adânc şi nu mă sperii,dar plâng. Plâng pentru că bunicul îşi scotoceşte buzunarul stâng şi-mi întinde un pumn de poveşti,plâng pentru că buzunarul se descoase şi el nu mă mai lasă să-l cos...el zâmbeşte senin şi-mi spune să economiesesc aţa. "O să ai o grămadă de alte buzunare de cusut".

photo made by :Feli

Asculta mai multe audio Muzica

a broken dream is like o violin...

Asculta mai multe audio Muzica


Bâlbâielile corzilor tale costale mă cântă lent,
uneori deşirat,
uneori aritmic,
de multe ori absent...

Notele-mi gradează nerăbdarea,
undeva peste portative de stele
mi se sfârşeşte într-un si-no visarea...

Ai dezacordat treptat vioara,
ea nu mai ştie decât să plângă
cu depărtarea surdă
a apelor ce încă n-au ajuns la mare.
opreşte-te odată din tăcut,
zgârie,zgârie afonic absenţa cuvintelor
şi doare praful osemintelor
de melodii solare.

atâtea concerte de care nu era nevoie,
atâţia nenumăraţi de spectatori,
te trăgeam de pe scena,
tu nu vroiai să cobori,
aplauzele lor te vrăjeau,
trăgeam cortina
şi continuai să mă înfiori.
ai vrut să-ţi leg degetele
şi să încep eu să cânt,
dar pentru mine cutia viorii
devenise un loc prea strâmt
şi nu mai ştiam nimic de corzi,
că-i mai uşor să înnozi
decât să descurci,
că-i mai greu să rămâi
decât să te arunci
şi nu ştiam că le-ai făcut cuţite,
că ai putut să-mi laşi pe lame
otrăvite,alungite,ascuţite
dorurile
şi eu cu mâna mea să le fac să ţipe...

te-am urât cu fiecare sunet,
ca să te iubesc cu fiecare tăcere,
şi am uitat rând pe rând
fiecare mângâiere
a ei,
a muzicii noastre desprinse din crengi
de tei.


ne-am călcat în picioare vioara,
acum niciunul nu mai cântă,
iar eu am nevoie să devin mută
ca să n-aud vocea ta...

destine,
mai ai un el?
mai ai o mie?

încă o mie de poveşti
din care să-mi citeşti
în zori de zi de lună plină...
dă-mi-le te rog pe împrumut
şi-ţi promit
c-am să mă mut
curând
într-o primăvară lină
cu strune de viori stinse
şi clape de pianină
şi-am să mai cânt...

neanotimpul ei

Asculta mai multe audio Muzica







































http://ineedchemicalx.deviantart.com/gallery/

Mulţumiri FELICIEi.

just a note...

În rest, port în mine, fără să ştiu, un adevărat cimitir în care se află ceea ce am uitat că am văzut, că am auzit, că am fost. (Octavian Paler)





abonatul conectat la trecut nu poate fi contactat.vă rugăm,stăruiţi!







poză:www.ineedchemicalx.deviantart.com

că de nu s-ar povesti...

Dacă v-ar fi căzut şi vouă un ceas în cap cum mi s-a întâmplat mie astăzi,probabil aţi fi suferit de aceleaşi halucinaţii ca mine acum.


Având în vedere că eu nu am păţit nimic şi totuşi am făcut cioburi un cadran simpatic de sticlă ieftină,mă face să mă cred imună în faţa unui timp mult prea fragil şi totuşi blestemat.Nu degeaba ne izbim de timp din când în când,nu degeaba. De data asta nu am fost rănită,dar am un eveniment precedent în urma căruia au apărut efecte secundare.


Ţin minte o loviutură brutală de un destin întortocheat într-un cadran incomplet cu ace dereglate.Ştiu şi acum momentul în care secundarul m-a luat pe sus şi m-a azvârlit cât colo...am ajuns într-un Oz îndepărtat şi nici măcar nu eram Dorothy.Nu,ar fi fost drăguţ să vreau doar o întoarcere acasă.

eram un om de tinichea şi simţeam nevoia acută de o inimă în piept.Armura mea mă apăsa cu toată uşurinţa şi lucea sfredelitor la suprafaţă,în timp ce pe la încheieturi de gânduri şi interioruri întunecate ruginea sinistru.Pe lângă faptul că nicio temperatura terestră nu reuşea să-mi topească dorurile prinse în şuruburi ,mai era şi zgomotul ăla asurzitor de gol atunci când cineva îmi ciocănea pieptul. Povestea vrăjitorului nici nu o mai ştiam şi oricum nu credeam în minuni,dar mărşăluiam înspre nicăieri împreună cu alte sute de oameni de metal ca mine:unii erau din fier,alţii din aluminiu,alţii erau din pur nichel,eram o adunătură de elemente chimice din tabelul lui Mendeleev, o aramată puternică de-a vreunui conducător uitat de istorie, un morman de cutii opace fără conţinut ... pe margini păpuşi din paie se uitau cu gurile căscate la noi şi ne rugau să plângem ca să le speriem ciorile. Din când în când câte-un leu fricos ne strica formaţia,apoi dispărea de unde apăruse şi totul revenea la rutină,căci nimeni nu avea curajul să se împotrivească unor roboţei fără suflet.

Ca un bolnav de catalepsie strigam din străfundurile fiinţei.Vroiam să-i rog pe cei care îi întâlneam în cale să devină vrăjitori,să mă vindece,să ne vindece. Nu era greu,ne trebuiau unse doar închegăturile cu puţină dragoste fierbinte şi-apoi o jumătate de inimă dacă ni s-ar fi pus în spaţiul abisal din înăuntrul nostru,ne-am fi făcut şi noi oameni. simplu:oameni. fără nicio altă adiţie.


Cred că a doua rotire a secundarului m-a trezit la viaţă şi am scăpat de acest coşmar. Eram buimăcită şi mi-am verificat pieptul: se simţea o bătaie înăuntru şi am respirat liniştită. De atunci ,de fiecare dată mă uit în jurul meu şi când văd un om tinichea care plânge,mă duc şi îi ung încheieturile şi inima mi-o împart în mii de bucăţele ca să ajungă pentru fiecare şi în mod incredibil cu cât iau ma mult din ea,cu cât bate mai tare,deci pot să nu mă îngrijorez.



Categoric,aveţi grijă pe unde vă aşezaţi:timpul mai mereu ne ia prin surpindere!

delicately not yours

Asculta mai multe audio Divertisment


pentru mine cea de ieri e greu de priceput cum am ajuns cea de azi. pentru mine cea de azi e imposibil să înţeleagă ce va fi cea de mâine. eu,cea de azi,o iubesc pe cea de ieri,dar o vreau pe cea de mâine.


nopţiile mi-s pline de-un TINE MINat,
sau de un MINE înTINat...
poate nu doar nopţile,
dar oricum zorii mi i-am eliberat.


pentru visurile de ieri nu am răspuns.pentru visurile de mâine am papiote întregi de aţă.iar azi am doar vise pentru visuri.

am rămas şi cu apele şi cu pietrele.uneori nu mă mai văd ajunsă la mare şi tot strâng,tot strâng râuri întregi de sentimente.unde să le vărs?

aproape maşinal răspund "iubire" când vine vorba de tine.nu pot să-mi închipui un alt trecut în care nu apari pentru că nu-mi pot contura prezentul fără amintirea ta. viitorul deja se recită fără de tine.

nu mai ai chip,nici voce,nici nume.nu te mai ştiu,nu te mai am,nu te mai simt şi totuşi ocupi suficient spaţiu în mine fără a ştii prea clar sub ce formă.

nu te mai iubesc şi nu te mai vreau şi totuşi la amintirea ta ţin,la clipele noastre tânjesc,la fericirea noastră mă refer mereu şi la tine mă gândesc ca la casa copilăriei mele,un adăpost pierdut cu tavane înalte şi pervaze largi,cu divane ţiitoare de coverturi pufoase şi câini cuminţi,cu rafturi cu dulceţuri de flori de tei şi trandafiri albi...doar că această casă intră pe zi ce trece în dărăpănare şi va veni o vreme când am să mă duc să-i vizitez ruinele...şi o să simt da,o să simt melancolia şi duioşia unui apus de viaţă scurs într-o prăpastie albă...îţi închin ţie iarna asta,ţi-o ofilesc pe-un mormânt imaginar la care vreau să uit să mai aprind lumânări.


nu ştiu ce faci tu,dar la mine vine primăvara şi fac curat. pe curând iubite,un curând îndepărtat...pe-un niciodată neîntârziat!

acum ştiu.

aparent asasinii folosesc mănuşi de piele pentru a-şi feri buricuţele degetelor să lase ostentativ amprente care să suresciteze satisfacţia prinzătorilor.dar nu!azi am aflat că mai e un motiv: în mănuşi de piele îţi îngheaţă mâinile,implicit sângele-ţi devine rece...şi e doar un pocnet de degete de aici şi până la crimă.




what would I want to kill?
what would you want to kill?


momentan aş ucide iarna.şi-aş face-o cu sânge cald în mine.






photo made by Feli
model: me

sâc.

nu te compromite să-ţi furi din propriile-mi buze aerul!
tu nu ajungi nici măcar la raftul cu vise violet,
aşa că nu te mai gândi să-mi smulgi chibriturile,
fetiţei ce sunt îi e prea frig de ţigările tale nefumate
şi nici nu mă gândesc să-ţi las la îndemână vreascuri.
vrei să te caţeri?
vrei să m-ajungi?
fă-te primăvară!
fă-mă crengi
înflorite
şi...în spaţiile libere dintre degete
înmugureşte-mi-le pe-ale tale!



uită-mi prin dedesubturi de urechi
sirop de cireşe amărui şi scrie-mi ,
în cel mai colorat mod cu putinţă
simfonii.
vremea de afară nu mă intimidează.

• photo taken 1year ago.

inercapto still?

mergeai în spatele unui sărut ,mergeai după el şi fără să-ţi dai seama îl creşteai...dorinţa ta îl făcea să fie responsabil şi să se îndepărteze de tine. l-ai pierdut,nu-i nimic.se vor naşte altele. dar pleacă de acolo,ce crezi că faci?nu o să se întoarcă...fericirea niciodată nu îşi întoarce faţa spre noi,e obişnuită să fie pândită şi vânată şi doar uneori,când are toane bune şi se aşează horoscopul de pe stele în buletine meteo favorabile,se lasă prinsă.

nu-mi mai da zăpadă te rog!nu am ce să fac cu ea.
şi iartă-mă!iartă-mă că încă nu pot avea încredre în buze delicvente...













Asculta mai multe audio Muzica

into the navy blue...

somnul meu bont îţi scapă printre degete.nelămurirea îţi creşte direct proporţional cu umbrele nopţii.nu-ţi cer să mă pricepi,dar te rog să mă tălmăceşti.în manşeta ta absentă de cămaşă îmi las urme de buze rotunde şi îi cer să le facă cu eleganţă săruturi. ceaiul de ciocolată amăruie îl inventez pentru vocea ta de noapte. îmi place cum seduci fire de plastic să spună poveşti de adormit oameni mici .de fiecare dată când clipeşti mă îngropi în albastru...de fiecare dată când te fericeşti mă înneci în zăpadă. unde o să ajungem în dimineaţa de de după iarna asta?




Asculta mai multe audio Muzica

BIS.

încă o noapte în fum şi mă las de luciditate,
încă un scâncet de întuneric
şi mă dezbrac de gheţuri...
încă un piept de adormit
şi mă voi trezii cu 3 cutii mai aproape de tine...

oasele curg spre amorţeli dureroase,
dar sunetul nu-mi lasă tălpile,
nu mi le îndupleacă să clipească,
şi ele se duc pe pe valuri încet,
se pierd în sticle roşii cu venin
şi se răstoarnă pe stânci,acolo
unde apele mele iau forma clară
a dorinţei tale...


încă o noapte şi apoi încă nu ştiu câte...
încă o dimineaţă albă în care
să mă trezesc cu gustul stelelor tale
în cerul gurii mele...
încă ceva timp şi faci din mine ce vrei...




Asculta mai multe audio Muzica

!?peste<-inVERSare->trecut.

îmi vorbeşti de primăveri care dorm ,
încolăcite,
rătăcite,
aiurite,
undeva pe întuneric
sub zăpezi
aparent neprihănite...
primăveri pe care,
spui tu,
abia aştepţi
să mi le ierţi
şi să mi le faci
în timp ce taci,
flori de vişin în păr.



dar tu...tu nu vezi,
nu vezi cum mi se topesc mocirlă
toate iubirile în calea ta...
nu simţi ploaia slută de iarnă
şi nori de "nu îl va uita",
nu ştii că pământul de sub ale tale tălpi
nu e decât noroiul dorurilor mele
şi că dacă îţi trag stelele de sub picioare
îmi vor creşte rădăcini de baobab
în inima ta...


nu,nu îmi bat voit joc de zăpadă,
iartă-mă doar că nu pot,
mi-e imposibil s-o mai văd
altfel decât neagră.
mi-ai nins cu înverşunare,
mi-ai nimicit aşteptarea.
acum mă grăbesc...

şi-ţi cer doar să-ţi scoţi din zăpadă
primăverile...
să le duci undeva unde
să nu se ude,
să nu răcească...
de dragul meu,
te rog...!


întoarce-te apoi,
să vii să-ţi trag din picioare şosetele,
pentru că altfel,curând,
ai să suferi de romantism
reumatic cronic.




Asculta mai multe audio Divertisment