Asculta mai multe audio Muzica
Bâlbâielile corzilor tale costale mă cântă lent,
uneori deşirat,
uneori aritmic,
de multe ori absent...
Notele-mi gradează nerăbdarea,
undeva peste portative de stele
mi se sfârşeşte într-un si-no visarea...
Ai dezacordat treptat vioara,
ea nu mai ştie decât să plângă
cu depărtarea surdă
a apelor ce încă n-au ajuns la mare.
opreşte-te odată din tăcut,
zgârie,zgârie afonic absenţa cuvintelor
şi doare praful osemintelor
de melodii solare.
atâtea concerte de care nu era nevoie,
atâţia nenumăraţi de spectatori,
te trăgeam de pe scena,
tu nu vroiai să cobori,
aplauzele lor te vrăjeau,
trăgeam cortina
şi continuai să mă înfiori.
ai vrut să-ţi leg degetele
şi să încep eu să cânt,
dar pentru mine cutia viorii
devenise un loc prea strâmt
şi nu mai ştiam nimic de corzi,
că-i mai uşor să înnozi
decât să descurci,
că-i mai greu să rămâi
decât să te arunci
şi nu ştiam că le-ai făcut cuţite,
că ai putut să-mi laşi pe lame
otrăvite,alungite,ascuţite
dorurile
şi eu cu mâna mea să le fac să ţipe...
te-am urât cu fiecare sunet,
ca să te iubesc cu fiecare tăcere,
şi am uitat rând pe rând
fiecare mângâiere
a ei,
a muzicii noastre desprinse din crengi
de tei.
ne-am călcat în picioare vioara,
acum niciunul nu mai cântă,
iar eu am nevoie să devin mută
ca să n-aud vocea ta...
destine,
mai ai un el?
mai ai o mie?
încă o mie de poveşti
din care să-mi citeşti
în zori de zi de lună plină...
dă-mi-le te rog pe împrumut
şi-ţi promit
c-am să mă mut
curând
într-o primăvară lină
cu strune de viori stinse
şi clape de pianină
şi-am să mai cânt...
frumos
RăspundețiȘtergere