nu vezi pentru că nu vrei să auzi când crezi

"Inima mi-a ramas blocata pe ritmul impus de presiunea buzelor tale. E stricata... Sa o repari... ar fi irelevant... " - Frânturi de aberaţii


Îmi rosteşti numele scrâşnind din dinţi. Numele meu în gura ta se amestecă cu ură şi salivă seacă,cu dor dement şi iubire sugrumată. Ştii că nu mă poţi avea şi totuşi nu încetezi să te străduieşti să mă cauţi...ce-ai putea face cu mine dacă m-ai găsii? Nu sunt decât aceeaşi eu care ocheşte,ţinteşte,suceşte,despică,vede şi aruncă;mereu plec. n-am mai rămas pe nicăieri de multă vreme. Inima mea e un picior luxat care se grăbeşte să şchiopăteze pe cât mai multe drumuri în căutarea unei cârje pe care să-mi las greutatea.

Te-ai săturat să îţi împart buletine meteorologice cu toanele mele şi totuşi nu vrei să te descotoroseşti de purtatul umbrelei,i-ai simţii lipsa. E prea posibil să mă dereglezi irevocabil tot încercând să îmi găseşti cheia. Ai şansa să încerci să mă desluşeşti,eu am posibilitatea de a te ameţii şi încurca.Pentru care eu te baţi atât?M-ai văzut vreodată la faţă?

Răbdarea ai pierdut-o şi pe ea demult,sunt absolut sigură că ar fi suficient un moment de neatenţie şi dacă ai apuca să mă atingi,m-ai sfâşia.Şi totuşi continui să aştepţ. Ai orbit şi eu am încetat să îţi mai fiu vedere; fără să îţi dai seama ţi-am devenit venin şi te port cu fiecare zi mai aproape de sfârşit,te îndrum spre nicăieri.

Jucăm de ceva timp,tu crezând că după regulile tale,eu ştiind sigur că e totul la mâna imprevizibilului nelimitat. Trădez cu nonşalanţa prăzii ce a fost vândută, mint cu zâmbetul senin hienic spunând totuşi adevărul şi te las să îţi dai seama în subconştient de ceea ce încă speri că nu se va întâmpla. Loveşti cu pumnii în pereţii mei de piatră şi totuşi mă atingi cu delicateţea mâinilor ce slăvesc bibelouri ; îţi spui c-ai să te opreşti şi totuşi suma viciilor tale trebuie să rămână constantă. Ar trebui să tai în carnea vie a rădăcinilor pe care mi le-am prins în mintea ta,dar te îngrozeşte ideea de a nu mai ieşii la suprafaţă.Devii slab şi-ţi vine să iei câmpii,dar nu suporţi să te mişti de pe umbra mea. Ai simţit odată de mult că ai câştigat teren,dar acum nu mai ai nicio bucăţică de pământ de care să te poţi apuca şi pici,tot mai jos în prăpastia disperării,iar eu sunt prea distrată ca să te ajut. Eu îţi dau doar sfori în care te încurci şi te predai, în care-mi devii hrană pe-o imensă pânză de păianjen pictată în ulei. Fără să îţi dai seama mă creşti,fără să îţi dai seama distanţa dintre noi se măreşte tot mai mult până când tu vei fi rămas în necunoscut,iar eu în acelaşi miez dulce al lucrurilor de care n-ai avut niciodată parte; în timp ce tu te bucuri de răsărituri prinse,eu mă înfrupt cu nopţi pierdute în obscen,în timp ce tu înveţi literele,eu imaginez noi alfabete,în timp ce tu numeri,eu socotesc, în timp ce tu te rătăceşti,eu stabilesc direcţii.


Nici măcar nu-mi propun să fac rău, greşeala ta e că mă cnfunzi cu binele.Asta e greşeala toţilor de TU care vă lăsaţi îmbunaţi de câteva daruri,dar eu dau doar iluzii,nu mai am altceva .

Pe mine mă am dată toată şi încă nu mă pot recăpăta.