hasta siempre

despre neochii mei căprui nu ţi-am povestit încă nimic.
nu ţi-am adeverit minciunile verzi ce zac în ei,
le-am spus să-şi tacă parfumul de tei
şi să te absolve de îndrăgostit.


Aş fi putut desigur să te leg,
Să te fac şiret pe şira spinării mele
Să încer să nu te înţeleg,
Să te atârn de stele.
Dar nu am vrut,
Într-un fel te-am salvat,
într-alt fel te-am condamnat,
oricum te-am pierdut.


Te presimt ca pe-o picătură de ploaie,
Ce n-o să mai cadă vreodată,
Al cărei cer nu s-a născut încă,
Al cărei curcubeu încă aşteaptă.
Te ştiu ca şi cum n-ai fi fost,
Te prind din faţă şi te las în urmă,
Mai în urmă decât poţi suporta,
Te înghesui larg într-un colţ
Şi mă desprind de primăvara ta.

Ai gust de acru şifonat
Şi dulceag pe margini,
De lichid solidificat
şi imprimat pe pagini.
Nu are cine să mai ştie
De amintirea ta fugară,
Rămâi doar scrumul de cafea
Scăpat absent dintr-o ţigară.
Rămâi pentru mine
Cum nu eşti al tuturor,
şi-o să te alint adesea,
uitându-ţi numele,
spunându-ţi "dor"...