"Om mare şi nesuferit,eşti doar un ornament din decor! Eşti cronometrabilă! Doar un om,înţelegi? Doar un om.DAR primul om care mă ucide cu vorbe. Păcat cinic ce te-ai abătut asupra sufletului meu... te urăsc mâncător de fericire şi căldură şi mi-e sete de tine,am nevoie în permanenţă să te beau ... "
iar eu îţi spun că îţi încap între gene,sunt atât de mică încât curând voi fi nevoită să îţi iau un microscop. dar de ce nesuferită când tu suferi din cauza mea? şi de ce ornament din decor când în geometria miopiei tale sunt singurul plan temporar detectabil? şi de ce cronometrabilă când tu nu mă laşi să mă trec şi lungeşti tot mai mult linia subţire ce ne desparte de un mâine în care va fi ca şi cum nu s-ar fi imaginat?
doar un om? n-am pretins să fiu altceva. nici nu-mi doresc.
ucid? cu sânge rece de şarpe năpârlind la un soare ce în sfârşit primăvăreşte golul din mine.
păcat? de la prima gură până la ultima sunt toată amar şi totuşi mă ceri diabetic în mod repetat ca pe-o nevoie de dulce. se trece la mine în cont judecata, poţi continua!
cinică? cu desăvârşire imperfect de cinică. mai am de retuşat sentimente.
m-am abătut? m-ai ademenit.
mă urăşti? cu câtă dragoste?
mâncător de fericire? venele mi-s seci de endorfine. care fericire? mă hrănesc cu aer îmbâcsit de contradicţii şi semne negative,am sarcină neutră şi energie vertiginos în scădere...ai să te usuci în curând de sete. apa ce îţi sunt îngheaţă.
bagă-ţi minţile în cap ! învaţă să deosebeşti paharele murdare de cele de unică folosinţă!
hei, pentru ce-mi mulţumeşti?
RăspundețiȘtergere