impostori ai inocenţei

"Acesta a fost un vis
prăbuşit dimineaţa la picioarele unui pat uriaş
cât o planetă -
din care uneori
te ridicai tu şi te întorceai
în acelaşi timp,
fără să pleci vreodată." (adrian iovan)



ne certăm pe jumătăţile paharului.
tu mi-o arăţi pe cea plină,
eu insist cu cea goală
şi din greşeală vărsăm apa de tot
şi se împrăştie
şi udă
şi apoi intră în pământ
şi e ca şi cum nu ar fi fost.

dacă iau totul ca nimic
şi nimicul ca totul
nu e chiar acelaşi lucru.
rogu-te,numără stelele
şi vezi să fie pătrate perfecte!

cuvintele?măştile?
noaptea n-are nevoie de ele
şi eu mă pot preface că le uit,
undeva pe-o bancă
de care luna se ascunde
plină fiind.

îmi fac inima ghiozdan
şi scot cărţile cu care am jucat azi,
le pregătesc pe cele cu care
voi juca nonşalant mâine
şi-mi continui tura pe sârma
ale cărei capete
nu le voi cunoaşte poate
niciodată.

dar niciodată e un cuvânt târziu
şi eu nu vreau să vină încă
miezul nopţii.







Vezi mai multe video din Muzica

curent

"Om mare şi nesuferit,eşti doar un ornament din decor! Eşti cronometrabilă! Doar un om,înţelegi? Doar un om.DAR primul om care mă ucide cu vorbe. Păcat cinic ce te-ai abătut asupra sufletului meu... te urăsc mâncător de fericire şi căldură şi mi-e sete de tine,am nevoie în permanenţă să te beau ... "

iar eu îţi spun că îţi încap între gene,sunt atât de mică încât curând voi fi nevoită să îţi iau un microscop. dar de ce nesuferită când tu suferi din cauza mea? şi de ce ornament din decor când în geometria miopiei tale sunt singurul plan temporar detectabil? şi de ce cronometrabilă când tu nu mă laşi să mă trec şi lungeşti tot mai mult linia subţire ce ne desparte de un mâine în care va fi ca şi cum nu s-ar fi imaginat?

doar un om? n-am pretins să fiu altceva. nici nu-mi doresc.
ucid? cu sânge rece de şarpe năpârlind la un soare ce în sfârşit primăvăreşte golul din mine.
păcat? de la prima gură până la ultima sunt toată amar şi totuşi mă ceri diabetic în mod repetat ca pe-o nevoie de dulce. se trece la mine în cont judecata, poţi continua!
cinică? cu desăvârşire imperfect de cinică. mai am de retuşat sentimente.
m-am abătut? m-ai ademenit.
mă urăşti? cu câtă dragoste?
mâncător de fericire? venele mi-s seci de endorfine. care fericire? mă hrănesc cu aer îmbâcsit de contradicţii şi semne negative,am sarcină neutră şi energie vertiginos în scădere...ai să te usuci în curând de sete. apa ce îţi sunt îngheaţă.




bagă-ţi minţile în cap ! învaţă să deosebeşti paharele murdare de cele de unică folosinţă!

nu vezi pentru că nu vrei să auzi când crezi

"Inima mi-a ramas blocata pe ritmul impus de presiunea buzelor tale. E stricata... Sa o repari... ar fi irelevant... " - Frânturi de aberaţii


Îmi rosteşti numele scrâşnind din dinţi. Numele meu în gura ta se amestecă cu ură şi salivă seacă,cu dor dement şi iubire sugrumată. Ştii că nu mă poţi avea şi totuşi nu încetezi să te străduieşti să mă cauţi...ce-ai putea face cu mine dacă m-ai găsii? Nu sunt decât aceeaşi eu care ocheşte,ţinteşte,suceşte,despică,vede şi aruncă;mereu plec. n-am mai rămas pe nicăieri de multă vreme. Inima mea e un picior luxat care se grăbeşte să şchiopăteze pe cât mai multe drumuri în căutarea unei cârje pe care să-mi las greutatea.

Te-ai săturat să îţi împart buletine meteorologice cu toanele mele şi totuşi nu vrei să te descotoroseşti de purtatul umbrelei,i-ai simţii lipsa. E prea posibil să mă dereglezi irevocabil tot încercând să îmi găseşti cheia. Ai şansa să încerci să mă desluşeşti,eu am posibilitatea de a te ameţii şi încurca.Pentru care eu te baţi atât?M-ai văzut vreodată la faţă?

Răbdarea ai pierdut-o şi pe ea demult,sunt absolut sigură că ar fi suficient un moment de neatenţie şi dacă ai apuca să mă atingi,m-ai sfâşia.Şi totuşi continui să aştepţ. Ai orbit şi eu am încetat să îţi mai fiu vedere; fără să îţi dai seama ţi-am devenit venin şi te port cu fiecare zi mai aproape de sfârşit,te îndrum spre nicăieri.

Jucăm de ceva timp,tu crezând că după regulile tale,eu ştiind sigur că e totul la mâna imprevizibilului nelimitat. Trădez cu nonşalanţa prăzii ce a fost vândută, mint cu zâmbetul senin hienic spunând totuşi adevărul şi te las să îţi dai seama în subconştient de ceea ce încă speri că nu se va întâmpla. Loveşti cu pumnii în pereţii mei de piatră şi totuşi mă atingi cu delicateţea mâinilor ce slăvesc bibelouri ; îţi spui c-ai să te opreşti şi totuşi suma viciilor tale trebuie să rămână constantă. Ar trebui să tai în carnea vie a rădăcinilor pe care mi le-am prins în mintea ta,dar te îngrozeşte ideea de a nu mai ieşii la suprafaţă.Devii slab şi-ţi vine să iei câmpii,dar nu suporţi să te mişti de pe umbra mea. Ai simţit odată de mult că ai câştigat teren,dar acum nu mai ai nicio bucăţică de pământ de care să te poţi apuca şi pici,tot mai jos în prăpastia disperării,iar eu sunt prea distrată ca să te ajut. Eu îţi dau doar sfori în care te încurci şi te predai, în care-mi devii hrană pe-o imensă pânză de păianjen pictată în ulei. Fără să îţi dai seama mă creşti,fără să îţi dai seama distanţa dintre noi se măreşte tot mai mult până când tu vei fi rămas în necunoscut,iar eu în acelaşi miez dulce al lucrurilor de care n-ai avut niciodată parte; în timp ce tu te bucuri de răsărituri prinse,eu mă înfrupt cu nopţi pierdute în obscen,în timp ce tu înveţi literele,eu imaginez noi alfabete,în timp ce tu numeri,eu socotesc, în timp ce tu te rătăceşti,eu stabilesc direcţii.


Nici măcar nu-mi propun să fac rău, greşeala ta e că mă cnfunzi cu binele.Asta e greşeala toţilor de TU care vă lăsaţi îmbunaţi de câteva daruri,dar eu dau doar iluzii,nu mai am altceva .

Pe mine mă am dată toată şi încă nu mă pot recăpăta.

! hai să.

"nimeni n-are timp să ajungă până la infint"...



şi cum ar fi să poată să ajungă până acolo şi să se şi întoarcă? nu ştiu şi bănuiesc că o să mor încercând să aflu asta.
Între una şi alta,rămân atât de multe lucruri de făcut şi încercat . Încearcă şi tu!

• să vezi nuielele din ochii tăi şi să le arunci pe foc pentru iernile ce vor urma
• să râzi că luna se uită în unele dimineţi pe cer şi soarele încearcă să se dea mare.
• să ţinteşti rectiliniu în toţi irişii pe care îi întâlneşti pe câmpia securizată a urbanului.
• să te împiedici şi să cazi în bot.
• să înoţi în aer şi să zbori pe apă.
• să cânţi afonic melodia pe care ai visat-o noaptea trecută că se va întâmpla.
• să baţi la uşi şi să rămâi cu cleanţa în mână.
• să dormi când nimeni nu e atent şi să te trezeşti exact ca să spui "prezent".
• să strici ceasuri şi să te duci cu ciocolată la ceasornicari să ţi le repare.
• să culci pături pe iarbă şi să le citeşti din abecedare.
• să apeşi taste verzi să controlezi capetele firelor ce te mişcă.
• să fâstâceşti colţuri de celuloză până devii căţel Pavlov.
• să zâmbeşti senin cînd te înţeapă albinele.
• să ţii un pistol cu apă mereu în poşetă.
• să găseşti câte o umbră pentru fiecare vară.
• şi o mare pentru fiecare dragoste.
• să laşi ploaia să aterizeze liber în părul tău.
• să dai cu grijile de pământ şi să le luxezi presiunea.
• să faci cu mâna feţelor din tramvaiele pe care le pierzi la zebră.
• să spui "pot" în loc de "au!".
• să vindeci răniţii cu cicatrici înfipte adânc şi invizibil în piele.
• să împarţi neuitări acelora care se grăbesc să traverseze sârma.
• să scoţi pe bandă numai momente "soul made" şi să pui preţuri accesibile.
• să iubeşti un pom,un nor şi-un răsărit de soare.
• să însemni o hartă cu locurile care ţi-au fost create înadins atunci când nu ştiai să ajungi niciunde.
• să imaginezi realităţi pentru vise!
• să ştergi pete,să mături cenuşa!
• să suferi din iubire,nu din mândrie!
• să măsori doar jumătatea înspre revedere, nu ai suficient loc ca să te încarci cu dorul celei de la rămas bun încoace.
• să dai mâna să ridici ca să fi ridicat.
• să accepţi să mergi legat la ochi dacă îţi vine bine altă pereche.
• să nu eziţi să te întorci acasă când se face noaptea şi frig.

PS : din când în când,fără căşti în urechi,fără ceas la mână, cu agenda uitată pe-un birou,cu gândul de a ajunge oriunde, pierde-te pe-o stradă şi mergi...mergi omule,mergi! e posibil să ajungi la tine ...

hasta siempre

despre neochii mei căprui nu ţi-am povestit încă nimic.
nu ţi-am adeverit minciunile verzi ce zac în ei,
le-am spus să-şi tacă parfumul de tei
şi să te absolve de îndrăgostit.


Aş fi putut desigur să te leg,
Să te fac şiret pe şira spinării mele
Să încer să nu te înţeleg,
Să te atârn de stele.
Dar nu am vrut,
Într-un fel te-am salvat,
într-alt fel te-am condamnat,
oricum te-am pierdut.


Te presimt ca pe-o picătură de ploaie,
Ce n-o să mai cadă vreodată,
Al cărei cer nu s-a născut încă,
Al cărei curcubeu încă aşteaptă.
Te ştiu ca şi cum n-ai fi fost,
Te prind din faţă şi te las în urmă,
Mai în urmă decât poţi suporta,
Te înghesui larg într-un colţ
Şi mă desprind de primăvara ta.

Ai gust de acru şifonat
Şi dulceag pe margini,
De lichid solidificat
şi imprimat pe pagini.
Nu are cine să mai ştie
De amintirea ta fugară,
Rămâi doar scrumul de cafea
Scăpat absent dintr-o ţigară.
Rămâi pentru mine
Cum nu eşti al tuturor,
şi-o să te alint adesea,
uitându-ţi numele,
spunându-ţi "dor"...

şi ce?

Pe vremea când totuşi mai conta ceva,eram A TA.

iar acum,când nu mai înţeleg ce spui,
îţi rămân a lui
şi mie a nimănui.



acele ceasului nu ştiu să coasă decât timp,
ochii mei nu pot să mai vadă decât nimic,
zilele pică din pom
ca un măr otrăvit
într-o gaură neagră de om.


nopţile cad la momentul potrivit
ca să vadă cum mor decapitate de dor
mai întâi pielea,
apoi buzele,
spatele,
apele,
munţii,
cerurile,
sorii,
mările,
ciorile,
verile,
zâmbetul,
cheile,
uşile,
plecările,
depărtările
cu care te-am iubit.
da,nopţile când mi se culcă,
te visează încă.


dar n-am vise
pentru cât mi-ai fost,
n-am memorie
pentru cât te ştiu pe de rost,
n-am somn,
pentru câte aş vrea să dorm,
n-am linişte
pentru cât ţipi în mine,
nu mai am suficientă eu
pentru nesfârşitul din tine.




"the night becomes the dawn to prove that love goes on..."



Asculta mai multe audio Muzica

seninătate melancolică

amicei A.MARE

ea spune :

Acum îmi dau seama,erai doar un nimic ce creştea în ochi meii odată ce te dădeai grbăit înapoi spre în faţă. Erai un nimic ce-mi intra sufocant în ochi atunci când nu te vroiam,erai doar ca să te cer când te îndepărtai şi mă lăsai ... nici măcar nu mi-am dat seama când ai trecut de la un "CINEva" la la un "aNUME" şi nu sunt nici acum în stare să te transform din "acEL" la un simplu fără nume "el".

Nu mai ştiu cum uit să-mi amintesc de tine. Cum să mă opresc să zâmbesc când mi-aduc aminte de cele mai proate glume ale tale. Nu-mi vine să cred că încă mă mai fâstâcesc copilăriile tale,pe care, dacă nu ţi-ar purta privirea,le-aş putea sancţiona uşor cu o punere la colţ. Mi se prea întâmplă să te văd în treacăt şi să îmi închipui pe fastforward toate expresiile feţei tale pe care mi le-ai afişat în tot timpul de când te ştiu; mi se pare că faţa ta e o ironie la tot ceea ce am putut să fiu înaintea ei. Şi ştiu că toate prostiile le-am făcut din cauza ta,dar de ce nici acum nu-mi iese nimic bine deşi nu eşti în preajmă? De ce mi-aş mai dori să fi în preajmă? Fără tine sunt şi eu cum pot,uneori mă descurc prost,alteori îmi iese. Sunt ceea ce sunt şi altora le place,dar mie oare da?

M-aş putea obişnui cu ideea că nu am fost "aceEA" pentru tine,dr nu pot trece peste faptul că m-ai făcut să cred asta. Nu-ţi pot ierta cuvintele pe care ţi le ştiu pe de rost şi nici momentele în care m-ai ameţit în jurul unei bomboane pe care nu mi-ai dat-o niciodată . Încă sufăr pentru asta...sufăr că gustul e încă amar şi nici nu mai cred în dulcegării. Sufăr pentru că în definitiv sunt şi eu tot un copil pentru care baloanele colorate s-au desumflat prea devreme.sufăr fără să o ştii,fără să se ştie,fără să o ştiu probabil nici eu însămi. Dar nu mai simt...am încetat să fac asta de ceva vreme. Ce-ar mai fi de simţit? Regrete? Niciodată. Pentru că sunt ceea ce fac şi pe mine nu am să mă regret niciodată.

Mă întreb uneori cum s-ar înclina o balanţă dacă am pune pe un taler oamenii cărora le-am vorbit de tine şi pe un altul oamenilor cărora le-ai tăcut despre mine.Nu o să mai conteze în curând nici duplicitatea ta, nici naivitatea mea.Rezultanta o să fie tot un 0 care duce spre uitare.

Dacă te osteneşti vreodată să mai dai vreun semn că ne-am fi cunoscut cândva,am să-ţi zâmbesc la fel de frumos pe cum am făcut-o mereu. Dacă inima mi-am lăsat-o prinsă în ghearele tale,dacă gândurile mi le reţii cu indiferenţă,ei bine, satisfacţia de a ştii că mi-a păsat atât de mult pe cât nu aş fi vrut să îmi pese de tine,nu am să ţi-o dau niciodată.





scriptumPOST: ea nu sunt eu. ea e ea. o fată super.

blue touches brown

albatrul de verde din ochii tăi ştie,
ştie atât de bine că acţionez corect
din motive greşite,
ştie că toate fericirile mele sunt
pripite.


de fapt,
absenţele noastre
fac act
de prezenţă
şi tot ce spui
e ce n-am zis eu nimănui.

vii
şi te duci
şi te-aduci
numai vină
şi n-am primăveri ,
şi n-am tihnă
până nu te topeşti,
până nu îmi clipeşti.
până uiţi să iubeşti.

arătătorul tău îmi sărută buricul
arătătorului meu
şi-mi pare că se aud
zgomote de viaţă
atârnate nud
într-un clinchet ombilical
ce ne leagă de departe,
pe mine de dimineaţă,
pe tine de noapte.

nici nu are sens,
debitez cuvinte,
sunt băută
aiurez.
băută de un anume
fără nume
necunoscut invizibil,
nici nu-i credibil
că paharul
e de fapt datul meu de gol.

amin.

Să vorbim despre buze meschine care dau săruturi fără noimă.
Să vorbim despre sute de nuanţe de albastru,verde,negru sau pământiu umilite de-o pupilă înaltă care îndeasă nimicuri în ea.
Să vorbim despre trecut ca despre o foaie întinată pe care-am rupt-o din caiet.
Să vorbim despre slăbiciunea acelora care se dizolvă în apă.
Să vorbim despre caractere deşirate şi acumulări monstruoase de gunoaie.
Să vorbim despre cuţite ce se-nfig în fumurile ţigărilor băgate-n cururi de cutii.
Să vorbim despre imagini încadrate acum de rame mâzgălite cu ură.
Să vorbim despre tandreţuri dizlocate acum în colţuri strâmbe de zâmbet stâlcit.
Să vorbim despre strălucirea care se-ofileşte în molecule de praf şi ia drumul şanţului de periferie.
Să vorbim despre răposate respecte.
Să vorbim despre minţi odihnite de proşti.
Să vorbim despre ridicol degradat în culori de trotuar.
Să vorbim despre ciorne de sentimente ce s-au mototolit în noroi.
Să vorbim despre cuvinte necunoscute pe care limbi de menaj le-au transformat în curve.
Să vorbim despre anotimpuri blonde care s-au terfelit pe tăvi anonime de chelneri.
Să vorbim despre ţipete ce s-au mimat cu gura închisă.
Să vorbim despre stângăcie ca despre-un alfabet de prins muşte.
Să vorbim despre lacrimi cărora li s-au pus indicatoare de curgere.
Să vorbim despre neputiinţă şi amar.
Să vorbim despre himere şi deşeurile lor desumflate.
Să vorbim despre oamenii pe care nu-i putem privi decât cu lupa.
Să vorbim despre scene fără permis de amplasare ,despre spectacole pentru feţe de mese,de actori de mâna n-2 la puterea 0.
şi apoi...

Să vorbim despre naivitate ca ghinion de existenţă.
Să vorbim despre orbi şi surzi care într-un târziu se apucă să picteze cu sunete şi să vorbească cu mângâieri.
Să vorbim totuşi şi despre degete care se sărută şi nasuri care zâmbesc.
Să vorbim despre impasibilitate şi atentat la fericire.
Să vorbim despre suflete de ceară şi poate început de primăvară...iubire.

Să vorbim despre tot ...
Să vorbim de nimic...
şi la final să tăcem.

mărţişor,nu mai eşti...

obşnuiam să îţi spun Mărţişor atunci când venea primăvara,tu erai cel care mi-o aducea...acum primăvara mi-o aduce altcineva...şi totuşi,eşti încă cel mai frumos Mărţişor pe care l-am primit vreodată...


Un 1 martie destul de întunecat,probabil vina e acelora care din neputiinţa de a-şi vărsa căldura răcesc lumea.Nimic nu spune mai mult decât lipsa cuvintelor...

poţi să-mi cauţi petalele uscate prin cărţi din care n-ai putea să citeşti şi poţi să uiţi c-am vrut odată să scriu poveşti,astăzi stelele se ascund printre lacrimi ce n-or să iasă niciodată la iveală. veninul curge într-un zid de care fac toată lumea ţăndări. calmul răvăşeşte pe dinăuntru,dar dă bine la suprafaţă... de care EU e vorba?




Primăveri calde sufletelor ce continuă să viseze!




în poză: mărţişoarele mele dragi ( handmade butterfly- Amanta de inimi )