punere forțată în context sau " Ona se scurge"

poate că ăsta e sfârșitul cu care o iau de la capăt.

ona își aminiștește să existe,

dar degetele mele n-o pătrund.

ona nu e ca mine,

ea știe să dispară și să se pună la păstrare.

eu mă mențin în neformă

ca să nu pot ține pasul cu timpul

și ca să nu pot fi prinsă de niciun contur.

în viața privată :

ona se veghează de la masa tăcerii,

bate cu pumnul în pieptul aerului

sperând că va reuși să ia o gură din el

ca să-și facă porția de plâns

și-și pigulește ochii în oglindă

de orbul găinilor pe care l-a părăsit.

eu i-aș fi văzut împreună până când

ona s-ar fi săturat de rolul de naivă,

însă ei nu i-au mai plăcut ochelarii

și nici apa chioară cu care se mințea zilnic

încercând să se vadă îmbolnăvită.

în viața privată de privat :

eu cred că onei îi place scena,

iar mai mult decât scena iubește rolul

mai mult decât se iubește pe ea.

ea niciodată nu s-a îndrăgostit de actor,

ci de omul de după personaj,

iar ăștia trei s-au luat la harță

și i-au făcut dezastru mințile.

onei i-a plăcut să joace,

dar nu avea limite aproape deloc

și s-a jucat pe ea la nebunie...

atunci s-a pierdut.

nu știu câte din rosturile onei au vreun sens,

iar toate chestiile despre ea nu au vreun fir

de care să te apuci să tragi...

viața onei are un curs ambiguu,

captat pe alocuri la vreun baraj de afecte,

însă ona știe să se facă neînțeleasă.

de asta eu cu ona nu o să mă compar niciodată