nimereală. totul.

Nici măcar în glumă nu mi-aş mai lăsa nepăsarea la îndemâna ta;de mult prea multe ori s-a fărâmiţat în substraturi sub influenţa catalizatorului acid injectat în ochii tăi necopţi. Vreau să cred că ne-a ajuns. Ne-am ajuns suficient unul pe celălalt ca să nu ne mai putem lăsa în urmă.


În căuşul umerilor tăi stridenţi
Mi-am picurat cuvintele virgine
Ce încă nu-şi descotorosiseră copilăria,
Ce-şi unelteau provocator ieşirea-n lume
Şi prima lor noapte în versuri.


M-ai secat pe vid,
mi-ai scotocit pliurile trupului
şi ţi-ai culcat mădularele verzi
în aşternuturile răsuflărilor mele ţipate,
având grijă să-ţi ştergi amprentele mâinilor
ce te cotrobăiseră înainte.

Nu mi te-am putu smulge până n-am acceptat
să rămân desfigurată pentru o vreme,
până n-am învăţat să fac franjuri emoţiile cutante
stagnate parazitar pe corpul meu naiv,
A trebuit să plătesc cu absenţă de mângâiere
acel imens morman de piele
moartă sub tertipurile degetelor tale.

Deseori îţi zăream necunoscutul ,
umbla pe la porţile pleoapelor mele
şi-a trebuit să să mă-nchid pe dinăuntru
în cruntă orbire,
de teamă să nu fiu asaltată
chiar în propriul meu eu de sine
şi să trebuiască să te denunţ
pentru violare de domiciliu,
să trebuiască să te alung pe drept,
să mă lepăd de tine cu inima neîmpăcată.


Pentru că te preferam liber,
dar închis în obsesia de a mă afla,
decât încătuşat în libertatea
de a mă fi avut cândva.