ei bine,oamenii din nou...

Uite cum oamenii, se împart în mii de molecule,

cum fiecare om este format din atomii altuia,

şi cum se împrăştie fiinţa,

în mii de alte fiinţe,

căci în fond, toţi sunt micii muzee

în care trăiesc toate persoanele din jur.
-amanta de inimi-

Intrăm unii în alţii
Ca o Matrioshka labirintică
al cărei ultim nu se cunoaşte...
Ne acoperim şi ne îmbrăcăm,
SIne cu sine,
eu peste mine,
tu peste tine,
Rău în bine
Sau toate la un loc:
Tu peste mine,
El peste noi,
eu peste ei,
Voi peste ea,
Unu în doi
sau împreună trei.
Un morman de pământ
Din care o mână divină
Frământă păpuşi
Scuipând cuvânt
şi închegând cu vină,
ne aşează în rând.

Iar noi ieşim unii din alţii,
Trupuri din păcat,
Întuneric din lumină,
Eu din netine,
EL din celălalt,
Nimic nu ne reţine
să ne schilodim ca fraţii
până nu ne mai distingem din tot,
până când coasta unuia devine
palma altuia,
până când capul vreunuia
se-nfige în nişte picioare
care pot fi chiar ale tale,
dar fără să ştii asta
pentru că poţi fi oricine
sau orice...
o lume sau un nimic
în definitiv
încă o încercare eşuată
de a mutila ceea ce trebuia să fim.

pentru că asta facem,
un ocol amplu numit viaţă,
o trecere scurtă între nefiinţă-nefiinţă
în care ne descotorosim de prefix
şi-o repetată tentativă
de a ne distorsiona
eurile,tuurile,noiurile,voiurile,
în infinite combinaţii posibile.


nu ne ştim,
nici eu pe mine,
nici tu pe tine,
nici între noi deloc.
nu ne cunoaştem de oriunde,
nici nu ne aflăm cândva,
bâjbâim în rânduri
în marş cronometrat.

atâta tot.


PS: e prea posibil ca cineva să ne joace feste şi să ne fi făcut chipurile oglindă. ce am putea face noi altceva decât să ne reflectăm unul pe celălalt în alţii şi să alergăm un etern după imagini virtuale incapabil de prins?