din plin

aveam o umbrelă din nori ce mă făcea să văd luna ca pe-o jumătate de inimă devorată.
ochii mei prea cărpui intraţi la ploaie,trăgeau de-un zâmbet,multiplicându-l în combinaţii sfidătoare la adresa legii elasticităţii.
frazele mele sunt lungi ca să contrasteze puternic cu bătaia pocnetului de degete în timpul căruia s-a întâmplat un ceva interminabil de fără început.

criptez şi înghesuiesc în mine frânturi de iluzii furate pentru care n-am de gând să dau socoteală.
ceva în mine e sigur stricat şi mi-e peste poate să accept că pot totuşi funcţiona în continuare.
care ani şi care zile? nu ştiuul meu se extinde cancerigen spre etern şi mă lasă să bolesc de nemoarte.
un cineva mi-a arătat cum stâlceam în inconştienţa mea priviri naive,dar asta nu m-a făcut să mă opresc.
uneori rănim cu dragoste,dar nu nu nu,a nu se înţelege că e genul ăla de dragoste distructivă şi psihologic negativă,nu! e duioşia şi dorinţa cu care rupi o floare doar pentru că vrei s-o ţii în piept,s-o faci a ta,chiar dacă îţi pare rău că aşa se va ofilii.
rulez în rolul cu minus în filmul ăsta şi nu-mi place deloc să nu cunosc scenariul şi regizorul care trage sforile şi face click-urile.

aroma asfaltului umed îmi seducea gângav tălpile.
năstruşnice mi-erau câlţurile de păr ce-mi dovedeau nestarea.
m-aş fi dat de gol prea tare dacă aveam la mine şi-un suflet de rezervă.
purtam în mine infuzat un mare nor cenuşiu din care picuram tristeţi adiacente la decor.
aş fi vrut doar ca pereţii să bată din palme la final,căci reprezentaţia în simplitatea abstractului cuminte era o inedită reuşită.

regret neinspiraţia celui care nu mi-a picurat o voce atunci când m-a expediat pe scena asta mare pe care am denumit-o cu drag LUME.
de ce?
mi-ar fi plăcut să te cânt .
în surdină
plăcut,
în felul în care m-ai învăţat muţeşte
să te ascult.