rezonanță distorsionată

am început să bâjbâi și să îndrug niște tăceri despre care nu am habar unde duc.
mi-am revăzut simplitatea în toate formele ei și-am încetat să-mi mai răvășesc contururile. sunt încadrată de tot ceea ce simt fără margini.
întotdeauna mă străduiesc să rămân pe punctul de plecare. e foarte greu, ca om, să întârzi rătăcirile sau să le urmezi întru totul. mi-aș fi putut îngădui câteva pierderi de cunoștiință, dar am un contact latent cu realitatea care mă face să ard din rădăcini. nu dau pasărea din mână pe un pahar de apă chioară doar ca să îmi orbesc setea de necunoscut.
s-au inventat aripile, dar eu nu le folosesc.
să zboare toată lumea,  eu prefer să-mi târăsc aerul spre plămâni și să-mi simt picioarele pe pământ.
supraviețuiesc unui tip de fidelitate telurică probabil pentru că nu sunt adepta excesului de zel. nu sunt constantă, dar conserv totuși schimbările pe o linie ascendentă. nu îmi plac întreruperile, atâta tot și dacă e să continui să joc, pariez pe sfârșitul care începe întotdeauna bine.