și am gânduri cărora nu le dau glas, dar le dau minte. foarte multă minte. de ros, de tocit, de schimbat ca pe șosete.
am ceva de pierdut la fiecare câștig de cauză și îmi plac cauzele pierdute. cauzele pierdute, dar nu acțiunile fără scop.
am bune și rele, mult mai multe nedumeriri decât certitudini și o gură de vărsare a tuturor apelor sâmbetelor pe care îmi arunc deznădejdea. îmi permit uneori să am un zâmbet care nu e altceva decât un plâns cuminte.
când nu o să îmi mai pese, nu o să știu cu cine am de-a face. indiferenta e o armă cu care nu am ucis pe nimeni, dar cu care m-am murit din câte ceva din când în când. renunțând și detașând, m-am automutilat. sunt cicatricea propriilor lovituri de grație.
aș putea vorbi despre ce mi se întâmplă momentan, dar momentanul meu e dintotdeauna. cu toate astea, ca de la o clipire la alta, aștept să mă întâmplu dată radical peste cap. sunt nedreaptă cu mine când îmi ascund constantele schimbări de zi de zi. mă cunosc de dimineața ca să mă uit până seara și tocmai de asta pot mereu să o iau de la cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu