iar mă trezesc cum îmi place

într-o duminică dimineața să ne trezim pe covor
pe-o podea de iarbă
pe-o fărâmă de cer
iar eu să uit să-ți cer
să-mi zâmbești în palmă
pentru că umărul ar fi mai dulce
și buzele mai grele
pentru că tu m-ai căuta printre perne
și eu  aș arunca din ele
numai păsări care spun primăvară
eu să te fac mic înăuntru
și tu să mă dai pe dinafară...


nu bag de seamă
am privire zurlie
e suficientă lumină aici
ca să-mi amintesc de mine
ca să pot să te văd pe marginea ceștii cu ceai
cum stai
și-mi dai zilele de-a dura
până când ochii mei amețesc
până când mi-e sete de cât te privesc
și-mi pare c-am putea-o ține așa
într-un mult, într-un prea bine
nesfârșit de lume.