se știe când nu se știe

uneori zilele nu sunt altceva decat un geam spoit de ceata si de nori cu toate gandurile de care nu mai scapi.

Ma intreb de ce linistea din mine apare in mijlocul furtunii celor din jur . Mi se spunea despre oameni ca  sunt neputinciosi ; eu de ceva vreme observ la mine neputinta de a ma crede neputincioasa si mi-as dori ca afirmatia asta sa vina din multa mandrie, dar izbucneste dintr-o mare resemnare fata de ceea ce m-am educat sa fiu. Nu imi ies mereu toate, dar ma descurc cu destule. Ma descurc si incerc sa le dau de cap pentru ca tata ma certa de fiecare data cand ziceam ¨nu pot¨ sau ¨nu vreau¨. Ma descurc pentru ca nu dau legumele la o parte din supa si nu evit obstacolele, le intampin. Nu imi aleg ce imi convine si ce nu, e o provocare cu mine insami sa fac fata la orice. Uneori ma gandesc pe ce fac risipa de energie, dar ma incred in instinctele mele pentru investitii benefice pe termen lung. Nu pot să dau înapoi și să admit că pot pierde teren. Mă cuceresc pe mine înainte de a cuceri restul...

cum se pune o pauza pe pauza?

Spre deosebire de ceilalti, eu realizez ca pe mana mea castig, de mana mea pier. Sunt meritele tuturor eforturilor pe care le depun, consecinta tuturor ideilor pe care le pun in aplicare si de multe ori, doar impulsul unui afect de moment. Sunt o razvratire cu mine insami, iar asta ma ajuta sa mă înverșunez împotriva a tot ce nu sunt. Capăt ceea ce am pentru că mă primesc... mă iau de la mine cu împrumut, mă dau înapoi și nu știu dacă voi fi vreodată permanentă.

Nu mai vreau să cred în nimic. Nu mă mai mândresc cu toate deciziile și convingerile. Nu. Un lucru de care pot afirma că sunt 100% sigură e un univers ratat, o ușă pe care am trântit-o în nas  posibilităților. Totul trebuie pus sub semnul reconsiderării. O rădăcină adâncă în concepții inflexibile nu stimulează, nu mă îndeamnă să cresc,  să acumulez , să îmi mai dau sufletul...


Singurătatea nu e doar simplă singurătate.
De cele mai multe ori e un scârțâit de ușă și un ecou prea clar, o haină aruncată insipid pe undeva, un singur tacâm trântit în chiuvetă, niște buze amorfe stâlcite-ntr-un zâmbet stângaci, un aer gri și o fereastră  pe care continui să te uiți în gol...