e absurd,dar n-are altfel cum fi

ești tipul ăla greșit de băiat bun
căruia nu îi poți spune pe față
că nu,

chiar NU.

e o idee proastă să mă faci pe mine
să nu fiu în stare să te aduc cu picioarele pe pământ
și e aici vorba de o lașitate,
e vorba de a nu avea curaj să accept să fiu
nefericirea ta.
dezamăgirea ta în dragoste,
fata aia pe care o placi prea mult
și care nu te place înapoi.

dacă ți-aș spune așa, fără ascunzișuri:
-băiete, dă-ți seama, ești în plus,
gata, ai depășit limita,
nu pot să mă mai prefac că nu știu
că ești topit după mine,
nu pot să mai țin pasul cu tot excesul tău de zel
afișat în n mesaje structurate prelung să-mi arate
cât de mult te atașezi și simți nevoia
să-mi împărtășești toate secundele tale
doar pentru că fac parte prea mult din gândul tău,
timpul tău și viitorul în care nu am nicio intenție să fiu,
dar tu nu ești în stare să-ți dai seama,
doar pentru că la "ce mai faci"
sunt forțată să răspund cu un "bine"-
un bine din care tu faci o declarație de iubire.


încă nu-mi vine să cred cât de puțin vă trebuie
ca să vă faceți iluzii și să dați din coadă,
să fiți mereu acolo, mereu amabili,generoși,
gata să vă lăsați fraieriți pentru oricâtă vreme
și-apoi dintr-o dată dați la o parte,
ca mai apoi să suferiți și
să spuneți c-ați iubit o femeie
iar cu asta viața voastră a fost viață,
deci demnă de pus la roman.
desigur, suficient ca să nu mai credeți
în femei.
să nu mai vreți să vă îndrăgostiți vreodată,
să vă căsătoriți din plictiseală, compromis
sau rigoare socială.

ești tipul ăla greșit de băiat
căruia nu îi pot spune
Nu, chiar Nu,
pentru că că vezi prea bine,
știu ce destin te așteaptă
și eu încă mai cred în minuni,
încă sper că te vei dezîndrăgostii de mine
sau poate nu mă placi de fapt cum crezi, cum știu,
pentru că vezi tu,
tu nu vei apuca să vezi vreodată altceva decât firimituri
din ce aș putea fi dacă
mi s-ar întâmpla și mie să fiu
tipul ăla greșit de fată bună,
gata să se dea toată.