gineco

m-ai lăsat însărcinată cu imposibilul

și-am să-ți fac iubire din flori,

pasiune bastardă

care nu o să poarte nume,

care o să se știe pierdută

în necunoscutul pieptului tău

și-are să urle de foame

la toate portile inimii pe care o ai

și-are să-nfigă ghearele

în pieptul la care a crescut.

nemernic milos și bunule rău,

ai să-ți faci timp de chinul meu

și-ai să-mi ții travaliul în perne

ca să pot muri de fiecare dată

din ce în ce mai puțin

până dau viață.
ai să fi acolo, drepturi depline

să mă lași să te rup,

să te blestem și țip și arunc

în cea mai mare grație,

să te iubesc fără acte

și termen de garanție,

fără custodie pe sentiment.

tu cu mine și copilul nostru imposibil,

suntem identități furate,

un mic act de creație bine jucat.

sentința finală

va fi cu mult mai coaptă

decât crudul adevăr.

nu aștept de la tine nimic,

m-ai lăsat cu inima mea la gură,

gata să mă avorteze

și să-ți facă loc să te naști ,

IMPOSIBILULE!