buncăr

ne suntem doar niște metafore exagerate
incorente și frapante prin stilul de nonsens

cu care îmbrobodim atâta lume nebună...
ahtiați după modernism poetic ,

ăștia toți pozează crispat în ipocrizie

și-și fac ramă din superficialitatea frenetică.

o îmbârligătură de vorbe și dezastre,

câte ravagi poate face lipsa de idei

și dorința de a spune cu înverșunare ceva.

până la urmă tăcerea e singura amărăciune

veritabilă și de profund efect sonor.

aer adipos și blocat în stări străine,
aici se repiră pentru pâine cu apă

și guri de suflet se astupă pe rând.