către A-pusul de dincolo de nori

nu pot să încheg cu literele astea niciun cuvânt despre tine. tu nu mai eşti pentru ele, ele nu mai sunt pentru tine. tăcerea ta plină de ecou e prinsă-ntru-un pumn de pământ. ghearele lumii nu mai pot să sape după glasul tău, aşa că îşi zgârie pereţii pieptului încercând să-şi facă franjuri sălbăticia.

eu nu mai folosesc moartea cu atâta inconştienţă. nu m-a speriat şi nu o va face. dacă spaima a ţipat vreodată de pe buzele inimii mele, a fost pentru că n-aveam încă habar cum am să dau de tine în necunoscut. ideea e simplă, dar greu de prins. nu am cu ce să mă apuc de ea pentru că ai tăiat toate corzile , iar acum toate chitările îngână trist ultimul tău zâmbet...să ştii că însă reuşesc şi nu am mai plâns de atunci,am dat de tine.

neştiind unde eşti, te cred peste tot.

neputând să ajung undeva, mă opresc oriunde şi te aştept. ne întâlnim acum în fiecare zi, în orice loc, la orice oră.

acum nu pot să te uit pentru că eşti mai presus decât uitarea

acum pot să te văd pentru că eşti în mine, iar când zilele mă cresc, tu creşti în mine.

timpul tău infinit nu va putea niciodată să curgă, iar asta mă face să accept senină să-ţi port amintirea. nu pot şi nu vreau să cred, să sper că ai să te întorci. când am să pot simţi asta înseamnă deja că am acceptat că ai plecat odată, iar asta...mi- cu neputiinţă.

porţi numele singurei mele păreri de rău,

însă nu vreau să-mi răspunzi când te chem aşa.

vreau să faci lumină din albastrul tău înalt de cer

când am să te strig din urmă

suflet de iubire.