"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

marți, 12 aprilie 2011

display

mi se pare absurd să mi se ceară să mă pândesc. eu mă scap de fiecare dată din vedere.
când nu mă prinde nimeni, eu mă găsesc la nicăieri.
caută-te la infinit! - așa mi-a aruncat cineva odată într-o doară.

nu mă pun la socoteală pentru că sunt nenumărabilă.

despre suprafețele mele v-am povestit vreodată măcar vreo lungime de undă?
sunt sesizabil evident de intacte. nu se va vedea niciodată mai mult decât granița cu adâncurile despre care se tace vorbind superficial. ultimul set de pânze care a plutit spre mine s-a făcut franjuri. de atunci nu au mai existat cutezanțe de genul ăsta. nu mă dau decât pe nesfârșitul din mine.

n-am să pot vreodată suficientul. mă depășește. nu sunt în stare decât de sub sau peste, pe aproape îndepărtat.n-o să mă redau niciodată în rezumat. prefer să nu umplu, decât să ajung la saturație. aleg să fiu prea puțin, aleg să golesc, aleg să construiesc carențe și să alimentez lipsuri...

în curând am să pot spune despre mine că am fost inutilă în momentul în care m-am lăsat acaparată de îndrăgosteli perisabile și indulgente. și dacă pot să reneg un lucru cu tărie este pentru că mai întâi am putut să cred în el cu toată forța. dacă pot acum să fiu natural de partea asta a sinelui meu, este pentru că am trecut mai întâi prin toate taberele de dincolo.


nu pot să fac dizertație pe orice chichiță. asta mă frustrează. cred că dimensiunea vieții mele e suspendată în cele trei veșnice puncte care mă pot redimensiona optim în orice situație.

Un comentariu: