pour rien

si daca acum s-ar încheia totul, aș știi... tot ce mi-ai putea da până la limita infinitului, iar asta ar fi de ajuns ca să cred în tine până la capăt ...capătul meu, până în punctul pe care l-aș împlânta eu în propriul meu suflet care crește, zi după zi, doar ca să te poată păstra bine...

nu fac niciun compromis aici. încă, încă mă străduiesc să pot pronunța cuvântul ăsta cu gândul.

nu am nimic de pierdut, nu pentru că nu am ceva, ci pentru că avându-mă pe mine știu că am totul și că oricând aș putea începe din nou. așa că probabil iar mă arunc și știu prea bine că mi-ai mutat deja cerul pe pământ ca să am aterizarea ușoară.

nu cred în tine mai mult decât în mine. știu prea bine că înainte să mă rănești tu, o fac eu cu mine însămi. înainte să mă dezamăgești tu, mă voi fi dezamăgit eu pe mine pentru că ți-am permis să faci asta. știu după câte pot aștepta pentru că au de unde să vină, dar eu nu stau pe loc și aștept să mă prindă din zbor. ceea ce voi primi poate să fie cu mult mai puțin decât voi da, dar ăsta e un calcul al cărui rest mi-l asum. știu cât de mult se poate cere, cât de puține se pot da , în ce tabere putem lucra și cum se poate face schimbul, însă asta nu mă oprește să pariez pe absolut.

eu aici trăiesc. aiciul ăsta care e acum, acumul care ești tu. nu există ieri, nici mâine, doar o simplă smucitură de piept în timp ce tu îți faci loc acolo și-mi faci prezentul să zvâcnească.

pentru tine nu există îndeajunsul.

iar eu nu mă încred în insuficient.

undeva la mijloc cred că ne putem întâlni să ne iubim pentru o vreme.