"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

luni, 19 iulie 2010

nicidecum uitare


"Fericire-i când puiul de om
Vrea în brate si moare de somn..."

atâta vreme cât sunt copil,
nu plătesc ratele la timp
sau timpul în rate.
am plâns la un coşmar,
căscat din nimic,
în care-mi vedeam
visele încătuşate
şi mi-am promis c-am
să mă culc mereu cu mâinile curate!

jucam şotron într-o zi în grădină,
c-un picior sărind pe umbre
şi cu amândouă în lumină
şi-am sărit mult peste linia de 10
era a nu ştiu câta vară
când făceam asta din neatenţie,
dar n-a mai mers,
m-au dat afară
şi nu puteam înţelege
de ce nu mai aveam voie la joacă,
eu eram împinsă din loc,
iar ei abia învăţau să meargă...

mama a început să plângă tare
spunea că nu va rezista să mă vadă
închisă în libertate.
eu îmi dădeam ochii peste cap
şi-mi lipeam tălpile pe spate,
vroiam să alerg,
vroiam să plec de acasă,
dar departe de mama,
nimeni nu m-a mai chemat la masă.


tata m-a tras de mânecă
şi mi-a vârât ceva în dinţi.
îmi spunea c-o să-nvăţ să muşc
şi-o să-mi ascund ochii cuminţi
după lentile de vitirol,
c-o să-mi placă să sfâşii,
c-am să pic şi-am să dobor.
a scos tabla lui de şah din sertar,
mi-a desenat pătrăţele pe piept
şi mi-a turnat vină în pahar...
spunea ceva despre meseria de om,
despre titlul de"mare"
c-o să-mi trebuiască mult nesomn
pentru fiecare culcare.

mi-au luat jucăriile,
mi le-au dat pe-un pumn de sfori
şi m-au legat de mâini şi de picioare,
uneori când mă uitam în oglindă
asemănarea între mine şi o păpuşă
se dovedea izbitoare.
atunci m-am speriat,
m-am pus rău pe plâns,
jocul ăsta din afara jocului era mai strâns.


nu mai ştiu ce am făcut cu lacrimile,
erau grele în bagaj,
nu le puteam lua după mine pe drum,
cineva mi-a spus să le fac scrum
şi să încep să le presar de cum ies pe uşă,
spunea el că într-un fel
copilăria rămâne doar o cărare de cenuşă
spre o casă în care nu te întorci,
dar trebuie să ştii unde rămâne,
spunea el despre amintiri
că trebuie să le păstrez de bune.



11 comentarii:

  1. cred ca ai reusit sa atingi exact totul asa cum este de fapt...chiar imi place.Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. şi acum fetiţa priveşte şi ea printr-o fereastră...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa ma ierti daca imi permiti sa intru cu cizmele pe poteca ta,
    ti-am citit jocul de cuvinte, intorci frumos din condei - ai o rasfrangere a lectiilor teribila si asta nu m-a lasat sa trec cu vederea p[rezenta ta in cerul comun.

    Nu exista "vina" - oricine ti-a stirbit copilaria amintirilor despre tine - nu exista vinovati, greseli, vina, pacate si alte elucubratii menite sa ne devieze de la sine.
    Tot ceplatim in copilaria noastra sunt legaturi clare a ceea ce deja n-am terminat la timp.
    Esti o matca profunda a ceea ai colectat in mii de nasteri si nu mai e nici o indoiala ca scrii prin anamneza trairilor a priorii.
    Te felicit cu draga inima si deschidere spre tot ce ma aduce la cei care candva mi-au tinut mana in a lor.

    Esti un om frumos si plin de trezire... adulmeca asta si daruieste in jur puterea creatiei din aminitirea a ceea ce deja a fost creat.
    Nu esti singura in tainele lectiilor si cei ce te vad si te simt sunt in jocurile tale de atunci... de cand frica ti s a asternut in poala.
    Aminteste-ti un singur lucru, nasterea nu incepe cand esti copil, ci se termina atunci!

    Te imbratisez suflet,
    Namaste

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma ucide poezia asta si de tine nu dau :)

    RăspundețiȘtergere
  5. foarte dragut....imi reinvie in minte amintirea copilariei:) :X >:D<

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt surprinsa de jocul de cuvinte folosit,si totusi cata claritate exprima.

    RăspundețiȘtergere
  7. chiar ma uitam zilele trecute pe geam la niste copii care se jucau si am fost cuprinsa de o melancolie...:)
    Iar postul tau chiar ma emotioneaza.
    p.s. mi'e dor de tine !

    RăspundețiȘtergere