nicidecum uitare

"Fericire-i când puiul de om
Vrea în brate si moare de somn..."

atâta vreme cât sunt copil,
nu plătesc ratele la timp
sau timpul în rate.
am plâns la un coşmar,
căscat din nimic,
în care-mi vedeam
visele încătuşate
şi mi-am promis c-am
să mă culc mereu cu mâinile curate!

jucam şotron într-o zi în grădină,
c-un picior sărind pe umbre
şi cu amândouă în lumină
şi-am sărit mult peste linia de 10
era a nu ştiu câta vară
când făceam asta din neatenţie,
dar n-a mai mers,
m-au dat afară
şi nu puteam înţelege
de ce nu mai aveam voie la joacă,
eu eram împinsă din loc,
iar ei abia învăţau să meargă...

mama a început să plângă tare
spunea că nu va rezista să mă vadă
închisă în libertate.
eu îmi dădeam ochii peste cap
şi-mi lipeam tălpile pe spate,
vroiam să alerg,
vroiam să plec de acasă,
dar departe de mama,
nimeni nu m-a mai chemat la masă.


tata m-a tras de mânecă
şi mi-a vârât ceva în dinţi.
îmi spunea c-o să-nvăţ să muşc
şi-o să-mi ascund ochii cuminţi
după lentile de vitirol,
c-o să-mi placă să sfâşii,
c-am să pic şi-am să dobor.
a scos tabla lui de şah din sertar,
mi-a desenat pătrăţele pe piept
şi mi-a turnat vină în pahar...
spunea ceva despre meseria de om,
despre titlul de"mare"
c-o să-mi trebuiască mult nesomn
pentru fiecare culcare.

mi-au luat jucăriile,
mi le-au dat pe-un pumn de sfori
şi m-au legat de mâini şi de picioare,
uneori când mă uitam în oglindă
asemănarea între mine şi o păpuşă
se dovedea izbitoare.
atunci m-am speriat,
m-am pus rău pe plâns,
jocul ăsta din afara jocului era mai strâns.


nu mai ştiu ce am făcut cu lacrimile,
erau grele în bagaj,
nu le puteam lua după mine pe drum,
cineva mi-a spus să le fac scrum
şi să încep să le presar de cum ies pe uşă,
spunea el că într-un fel
copilăria rămâne doar o cărare de cenuşă
spre o casă în care nu te întorci,
dar trebuie să ştii unde rămâne,
spunea el despre amintiri
că trebuie să le păstrez de bune.