Ştiu că nu e deloc uşor.De fapt iartă-mă,ţi-e chiar imposibil,ţi-e peste poate şi nimeni nu pare să observe asta. Ei sunt ocupaţi,au propriile lor feţe de spate de purtat toată ziua şi sute altele de rezervă,iar tu nu te mai poţi da nici pe o picătură de apă căci ţi-ai ajuns la fundul paharului. Îţi vine să te îneci într-o pernă şi să-i trimiţi pe toţi la naiba că parcă ai neglijat-o cu marfa în ultima vreme. Ai putea să urlii cu unghiile scrijelind pereţii,dar asta nu ajută prea mult nimicul din tine să se verse. De data asta ţi-ai dat stomacul peste cap,viaţa peste cap şi lumea şi totul,netotul, da da da,e doar o senzaţie temporară exagerată care o să treacă,dar te roade înăuntrul capului tău cu dinţi sârguincioşi de şobolan. Până şi încercarea de a gândi devine un efort supraomenesc şi nici nu poţi să te încumeţi să faci asta în halul de haos în care îţi arunci scârbit umbra existenţei tale efemere şi ea ce-i drept. Noaptea îţi e scârbă să adormi doar la simpla închipuire a viselor tale în care viitorul îţi persiflează un zâmbet de-a dreptul jegos de ironic, aşa că petreci în nesomn o disperare mocnită ce-ţi năuceşte venele. Ar părea că tot setul e complet pentru ca peisajul tău să devină de-a dreptul demn de-o descripţie dramatică,dar nu,te înşeli! Nici pentru prima,nici pentru ultima dată. Că viaţa ta n-a fost oricum decât o serie interminabilă de erori făcute voit pentru care acum plăteşti cu mult şi îndesat. Cireaşa de pe tort e chiar ultimul stâlp care te mai susţinea şi care se prăbuşeşte în necunoscut,aşa că te dărâmi şi habar nu ai ce ai putea face cu ruinele din tine. Lumea spune că oamenii puternici au slăbiciuni fatale, eu zic doar că oamenii puternici nu sunt făcuţi să îndure dizgraţia necontrolului.
Asculta mai multe audio Muzica
Chiar mi-a facut placere sa citesc textul. E foarte frumos scris pt ca ai talent. Felicitari!
RăspundețiȘtergerelasă melodia...să te respire.
RăspundețiȘtergeredomnisoara cu zori de zi, esti in pura observatie pe strada, sau strigi la cineva?
RăspundețiȘtergereîi ajut pe alţii să strige.sunt doar o voce a muţeniei.
RăspundețiȘtergere