"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

sâmbătă, 2 octombrie 2010

simte-te!






ce faci suflete?
te întreb dintotdeauna
şi parcă aştepţi un niciodată
să-mi răspunzi.
s-a rupt oare legătura
sau ochii ţi-s acum mai surzi?
mai surzi şi mai căprui,
mai cafenii şi amărui,
mai adânci şi mai pustii...
se umple lumea de prostii
şi tu te sufoci arzând.
unde îmi eşti?
unde îţi sunt?
suflet nătâng.

mi-e frică să te pierd şi şi mai mare frică să o fi făcut deja...şi groază să se fi întâmplat asta chiar sub ochii mei, mai puţin căprui ca ai tăi şi poate la fel de surzi. Mă rod cuvintele pe care ţi le-am pus în braţe, cu care ţi-am făcut aţă pt zmeie, mă doare că ai devenit femeie, puţin înainte de vreme şi fără să fi fost a nimănui,mă dor visele pentru care ai patimi, mă ustură privirile care îţi plâng fără lacrimi, mă dori tu aşa cum eşti, când eviţi să zâmbeşti. Nu pot,îmi pică mâinile şi pic eu toată,dacă te văd pe tine scăpată acolo,în vâltoarea aia de oameni care nu sunt de tine, în cavalcada aia de cobre senile pe care nu le poţi ameţii cântându-le iubire ... şi mi-e ciudă că te retragi în spatele unor sentimente pe care le gravezi temeinic în coduri indescifrabile, mi-e ciudă că îi laşi să te înţeleagă pe suprafeţe patinabile din tine,iar pe dinăuntru te neînţelegi în cheaguri mari de răzvrătire...mi-e ciudă că te renegi şi crezi că alegi lâsând totul la întâmplare.... Unde are loc în tine atâta timp netrecut încă şi cât crezi că o să-ţi mai ajungă nimcul ca să te hrănească? Unde laşi să-ţi crească atâtea iluzii copile, pe cine consumi atâta simţire ?Unde ţi-e verdele pentru care ai plătit atâta veri, unde ţi-s fluturii pe care nu-i lăsai să stea din bătaie? În ce abisuri te claustrezi, pentru care pământuri pici atâta ploaie? din ce cădere nu te poţi opri? câte din câte ţi le uiţi le mai ştii?

Şi nu e toamna casa în care să te pui la adăpost...şi nu e vremea să-ţi culci stelele în noroaie...

să-mi spui câte nopţi mai ai de gând să înghiţi,câte clipe îţi mai minţi, de câţi zori de zi mai fugi...! spune-mi suflete,în care dimineaţă mi te dai la loc în viaţă!

5 comentarii:

  1. Cuvintele-mi sunt mici..Sunt..emotionat!
    Te-am regasit o data cu scrierea aceasta, care e mult mai mult decat atat.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. ''ce faci suflete?
    te întreb dintotdeauna
    şi parcă aştepţi un niciodată
    să-mi răspunzi.
    s-a rupt oare legătura
    sau ochii ţi-s acum mai surzi?
    mai surzi şi mai căprui,
    mai cafenii şi amărui,
    mai adânci şi mai pustii...
    se umple lumea de prostii
    şi tu te sufoci arzând.
    unde îmi eşti?
    unde îţi sunt?
    suflet nătâng.''

    Am plâns, şi nimic mai mult...


    Mă înclin în faţa ta, de mii de ori.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cuvintele tale sunt de o adancime infioratoare.

    RăspundețiȘtergere