despre azi

de-un sărut nimfoman după soare
s-atârnă şesurile reci ale vântului,
care leagă la ochi şirea
deşirată-n gânduri,
deloc cervicale.


şi ea-şi culcă nimicul
în pântecul frigului
şi strânge,
din frunte,
din buze,
din dinţi,
din ochi,
din haine,
din dor,
din lucruri,
din ploi,
din vise
şi pleacă.



la miazănoapte de veri,
privirea-i deşartă
şi pasul îi tremură,
şi inima îi tremură,
şi pleoapa stângă mai mereu
se arată sceptică.

escaladează răul,
chingile o fărâmă de obscur
pe-o dungă de orizont,
suflă temeinic prăpăstii,
dar surâsul ei cade
întotdeauna pe vârfuri.