"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

duminică, 10 octombrie 2010

haos paşnic




mă pregătesc să te dezvolt,
înăuntrul minţii mele creşti
plasmatic şi incoerent,
delir de gene umede
pictate absent
pe ochii de sprânceană
şi vis de coşmar,
nu te mai am.

nu te mai am,
dar o să.
o să tot.
din tot ce vreau,
ai să-mi fi,
o interminabilă enumerare,
de substantive,
adjective,
de punct,
de întrebare,
te exclam,
te am.


nu te mai ştiu,
dar o să te cunosc
mai devreme după târziu
şi-are să-mi pară neanotimp
pe umbra aia de nisip
în care am să-ţi cioplesc
portretul cald,
din nume de taine,
la care am să alerg
şi-am să cad,
cu inima în palme.

din gol ai să mă umpli,
din cer ai să mă cerni.

4 comentarii:

  1. cata pasiune iesita dintr-un suflet care s-a vrut forma, ca sa se poata CERE.

    Frumoasa fiinta a crescut germenele din tine.

    Namaste

    RăspundețiȘtergere
  2. te-as recunoaste dintr-o mie dupa cum scrii.
    te simt cand citesc.esti o fiinta geniala.
    mi-e dor de tine.
    punct

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, mai devreme sau mai târziu...și rămâne doar așteptarea a acelui "ceva" nedefinit.

    RăspundețiȘtergere