"Chiar dacă totul ar fi vulgar, lumina zorilor nu poate fi. Ar trebui s-o privim zilnic ca să redevenim puri..." Emil Cioran

miercuri, 6 octombrie 2010

exerciţiu de scris

dau teme,dar eu uit să le fac pe ale mele. de fapt,câte din lucrurile pe care avem tendinţa să le cerem celorlalţi le cerem şi de la noi înşine întâi?
mi se spune că scriu frumos despre tine,oricare tine ai fi. mi se spune că amestec cuvintele într-o combinaţie reuşită,dar trebuie să se stea pe lângă mine ca să poate fi puse în ordine,iar eu lângă mine nu las pe toată lumea;în concluzie,nu pot să scriu pentru toată lumea. mi se spune că simt acut tot ce respiră şi mă atinge şi că sunt irecuperabil sensibilă.cel mai probabil! mi se spune adesea cine sunt,dar eu încă nu am aflat.eu nu pot spune despre mine cine sunt,în schimb mă pot identifica în ea,în el,în ei,în noi,în toată lumea. şi acum revenind,dacă nu scriu pentru toată lumea şi eu sunt toată lumea, nu scriu pentru mine? contradicţie. ce e fals aici? tot. ba scriu pentru mine,pentru mine în primul rând,căci ce nu mai încape în mintea mea înţesată cu idei,în pieptul meu aglomerat cu bătăi şi în degetele mele pline de năbădăi,se revarsă aici. ca să revenim la eu,eu cea de sine,există atâtea versiuni de mine câţi de voi există în timpi diferiţi şi asta e al naibii de fascinant şi haotic. de regulă,caut oamenii care să mă aşeze în banca mea,să mă facă să tac pentru că spun lucruri cu mult mai grozave decât le-aş putea eu imagina sau să vorbesc pentru că îmi dezleagă inima şi gândirea de şireturi. uneori îmi închipui că în majoritatea timpului fac multe,alteori ştiu clar că poate doar mă lălăiesc la nesfârşit cu o succesiune de nopţi şi zori şi zile care mă pun în faţa aceleiaşi vieţi pe care iubesc s-o sorb din plin ,ca pe ceaiul meu preferat în serile de iarnă când mă întorc îngheţată de afară. sunt atâta chichiţe pe care îmi place să le caut,să le zic,să le simt,să le ascund,să le prind, să le împart,încât cu fiecare clipă ce trece îmi scriu povestea cu mărunţişuri cât mai delicioase de adus aminte după. care după? nu ştiu,îmi imaginez c-am să cresc mare şi eventual(dacă mă hotărăsc că vreau) bătrână şi are să-mi placă să-mi iau sufletul la depănat de amintiri,să trag o linie strâmbă(pentru că eu nu fac niciodată ceva drept) şi să fac bilanţ : pentru fiecare plus de iubire,câte un minus de dezamăgire,pentru fiecare strop de fericire,câteun vărsat de lacrimi,pentru atâtea veri dulci zmeoase,atâtea toamne reci şi uscate,pentru atâţia ei care au fost,tot atâţia care au plecat şi nu a mai trebuit să se întoarcă,pentru fiecare vis înalt,câte o cădere liberă,pentru fiecare uşurare,câte un oftat prelung,pentru fiecare zi plină,câte una de boemie,poezie,stat în fereastră, pentru fiecare fugă şi nelinişte,câte o plimbare cu sinele în tihnă, pentru fiecare despărţire şi resentiment, câte o vorbă bună şi niciun regret.

oamenii de lângă mine reuşesc uneori să mă suporte aşa cum poate nici eu nu o reuşesc. oamenii de lângă mine sunt încă frumoşi şi de asta încă am mare poftă să îi iubesc şi pe următorii care încă aşteaptă la coadă să intre în viaţa mea. ştiu,ştiu că există e indispensabil urâtul şi cunosc suficient de multe feţe pe care le-aş muta la spate doar ca să feresc planeta de poluare vizuală,doar că probabil aşa cum au filozofat înaintea mea toţi gânditorii Pământului,răul e un strict necesar. mi-am promis de multă vreme c-o să fiu suficient de surdă ca să nu aud ce nu-mi foloseşte, de ajuns de oarbă ca să-mi scape ceea ce m-ar încărca pe retină inutil şi c-o să aleg să bag mâna în foc de fiecare dată pentru ceea ce vreau să cred cu adevărat. sună deja basmatic,dar îmi propun să nu judec şi să mă las cât mai puţin judecată. am un singur căpătâi,ăla pe care-mi pun capul să doarmă şi să construiască vise,în rest toate instinctele şi dorinţele din mine nu şi-au găsit unul. momentan nu am asmuţită nici pofta de a ţipa din rărunchi toate prostiile asupra cărora deţin drept de debitare, nici nemărginita plăcere de a filtra prin ţesuturi senzoriale,cardiace şi nervoase tot ce se întâmplă pe aici...în praful ăsta cosmic de baliverne,numit lume.


e atât de mult totul şi de simplu şi de bun.
chiar dacă totul e doar nimic
şi nimicul e mai ceva decât imposibilul.

7 comentarii:

  1. Ok. Poate ca sunt eu imbatat de ...cuvintele incalcite de tine. Si n'ai idee cat de mult curaj imi trebuie ca sa scriu aceste randuri.
    N'ai idee cat de mult mi'am pus sufletul sa caute cuvintele potrivite pt a lega o fraza care sa fie la fel de frumoasa ca oricare din frazele tale scrise mai sus. N'ai idee cat de mutl mi'a pus sufletul sa simta si sa exprime, asa cum ai facut'o tu in postul asta. N'ai idee cat de mult a alergat in seara asta. Si urlat. Si simtit. Si dansat. Si strans langa el.
    Poate ca nu.
    Dar vreau sa stii un lucru. Aceste cuvinte, alese cu ....curaj si zambet, puse unul langa altul, formeaza cel mai frumos post al tau, pana azi. Pana azi, spun, pentru ca sunt sigur ca o sa'mi faci sufletul sa'mi tresara si in urmatorul post.
    Asa ca ai grija ce scrii. Si cum.a

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu poti sa te dezici de tine din nimic
    Nu pot sa nasti florile din nimic.
    Nu poti sa revii la tine din nimic.
    Nu poti sa iubesti din nimic.
    Dar poti face ce vrei din nimic!
    De ce?
    Pentru ca suntem crampee si rezonanta care la inceput au stiut totul...
    Chiar daca acum...nu prea mai stim stim nimic!
    :)

    Ce vad oamenii in tine, sunt ei insisi.
    Ce simt oamenii in tine, sunt ei insisi.
    Ce daruiesc oamenii pt tine, insa... e ceea ce-si doresc ei pentru ei insisi.
    Natura umana este un amestec fin de praf stelar, intr-o frecventa care-si cauta armonia.
    Daca la inceput aveam acea armonie, acum forma gandului ne-a pus radacini telurice.
    Alea se numesc nevoi de radacina!

    Ia da-le la o parte, vezi ce ramane?
    Ce vrei tu pentru tine?
    Sau ce vrei tu pentru toti?
    Abia atunci nimicul redevine Zor de Zi

    Te imbratisez copila frumoasa,
    Celestine

    RăspundețiȘtergere
  3. mereu trebuie să ai ceva in care să crezi!

    până la urmă, nu ştiu dacă a reuşit cineva să înţeleagă cu adevărat cine e(probabil în agonie) pentru că aşa încă se mai opate surpinde, ceea ce e frumos pentru sine. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. ce frumoasă eşti tu,Zor,cum învingi răul...

    RăspundețiȘtergere
  5. asa ceva nu se comenteaza, se citeste si se traieste...

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesant Z'or d'Zi..cum arati in miazanoapte:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Nici nu stii cat de dor imi e si mie de tine.
    Iti multumesc !

    RăspundețiȘtergere