N-ai idee cât de greu se scrie despre tine. Mă-mpotmolesc la fiecare literă,mă bufnesc de fiecare cuvânt...în toamna asta când ne mai vedem,să mă-nveţi şi pe mine cum se vorbeşte şi cântă şi se simte,că eu nu mai ştiu. Ştiu doar că am un zâmbet care ţi-e fidel dimineaţă şi te caută până la urechi,acolo unde îmi şopteşti toată îndrăgosteala lumii. Ştiu că ai ape adânci unde poţi face focul din verzi şi uscate,toate din cele câte ne tăcem. Ştiu că începe să-mi fie cald în preajma privirii tale şi se simte când mă îndepărtez. Ştiu că lumea se-ntreabă de unde şi până unde, eu răspund:de la tine şi până la mine. Ştiu că nu te ştiu,dar te criptez sârguincios ca să am de unde să te aflu. Mă dezlegi de ieri, iar eu îţi dezleg în schimb mâinile de emoţii şi buzele de înţelesuri. Cred şi cercetez. Te iau pe ghicite,după nerostite şi din auzite. Te iau după mine de acum peste tot.